După un turneu cu opera Siroe de Johann Adolph Hasse şi înaintea unei noi producţii cu Nunta lui Figaro de Mozart la Opera din Oviedo, mezzosoprana Roxana Constantinescu se află în aceste zile la Bucureşti pentru a susţine două concerte cu Orchestra Filarmonicii "George Enescu". După repetiţia de miercuri, 21 octombrie 2015, Roxana Constantinescu a acordat un interviu pentru postul Radio România Muzical.

Roxana Constantinescu, ne bucurăm să vă avem din nou la Bucureşti, în două concerte pe care le veţi susţine în compania Filarmonicii "George Enescu" şi a dirijorului Christian Badea. Şi nu e puţin lucru, mai ales că veniţi după un turneu cu opera Siroe de Hasse şi vă aflaţi înaintea unei producţii cu Nunta lui Figaro la opera de Stat din Oviedo. Nu rataţi nici o ocazie de a cânta în România.

Este acasă! Şi, din fericire, datele au fost în favoarea mea şi a acestei colaborări. Era singura săptămână liberă care, iată, s-a umplut de acest proiect frumos, minunat şi sunt încântată să revin pe scena Ateneului. Este de fapt, cumva, debutul meu oficial alături de Filarmonica "George Enescu" şi prima colaborare cu maestrul Christian Badea. Abia aştept!

Cum decurg repetiţiile cu maestrul Christian Badea? Cu toţii ştim că este un dirijor cu o bogată experienţă în operă.

Iar bogata experienţă se resimte. Este foarte multă flexibilitate, atenţie, susţinere, sfaturi... Mă îmbogăţesc lucrând cu maestrul Badea şi cred că am pornit-o cu dreptul, să spun aşa.

Veţi cânta Mozart, nu într-o nouă producţie a Operei Naţionale Bucureşti, nici într-un concert vocal-simfonic, ci arii prezentate într-un concert din care mai face parte şi Simfonia a II-a de Elgar. Ce arii veţi cânta în aceste două zile?

Vor fi arii din Cosi fan tutte, din Nozze di Figaro, o arie din concert, aria din La finta giardiniera, Clemenza din Tito. Am încercat să alegem arii cu caracter diferit pentru a da o complexitate şi o bogăţie a culorilor. Avem de la jucăuş şi lejer, spre dramatic, spre melancolic. Cred că vom întâlni gustul fiecărui ascultător şi celui din sală.

Să revenim puţin la turneul cu opera Siroe de Hasse, o poveste care a început în anul 2014, la opera Royal de Versailles şi al cărui ultim episod, până acum, s-a consumat chiar în 17 octombrie, la Amsterdam. Cum a fost această experienţă pentru dumneavoastră?

Pentru mine a fost inedit pentru că, de fapt, este prima operă barocă pe care am abordat-o. Nu am avut ocazia până acum să merg în această zonă şi iată s-a întâmplat. Opera Siroe este o operă rară. Am făcut parte din ansamblu chiar de la început, exact pregătind această premieră la opera Royal de Versailles. Mai târziu am prezentat-o doar în concert. Este o muzică frumoasă. Să zicem, muzica lui Handel dă o libertate cântăreţului, libertatea improvizării şi a variaţiunilor. Suntem tot timpul acompaniaţi şi de către Armonia Atenea, o foarte importantă orchestră barocă, sub bagheta dirijorului George Petrou. Cel care a pregătit acest concert şi care este şi în rol titular, Max Emanuel Cencic - un deosebit coleg şi un foarte renumit şi talentat contratenor - este cel care ne-a adunat pe toţi şi a făcut posibil acest turneu din care tocmai am revenit. Turneul a avut opriri în Cracovia, în Moscova, în minunata sală Ceaikovski şi pentru a termina aşa glorios, pentru că într-adevăr au fost cu standing ovations a fost opera în concert, la Amsterdam, în Concertgebouw.

Care au fost provocările rolului pe care l-aţi interpretat?

Este un rol duplicitar, pentru că eu am cântat-o pe Emira. Emira este, evident, o doamnă, dar care în operă se deghizează într-un soldat, pentru a reuşi să manipuleze puţin povestea, deci este rolul intrigant şi-atunci din punct de vedere actoricesc a fost deja o provocare, dar vocal, evident stilistic, trebuie avută o foarte mare grijă, acest nonvibrato, care mai apoi înfloreşte, coloraturile, totul este foarte expus, deci trebuie cântat cu o atenţie a intonaţiei şi extrem de instrumental.

Repertoriul dumeavoastră este extrem de vast şi variat totodată, pentru că dumneavoastră cântaţi deopotrivă şi muzică vocal-simfonică, de la Bach la Handel şi până la Mahler. Cum reuşiţi să vă calibraţi intonaţia, vocea, pe fiecare stil?

Tehnica e aceea care ne salvează. Oricum, cred că în momentul în care o persoană, un artist, un cântăreţ devine sigur pe calităţile şi pe puterile sale tehnice, atunci dintr-o dată se oferă o foarte mare libertate. Eu încerc să iau fiecare proiect în parte şi să-l valorific doar pe el însuşi, atunci nu mă arunc în mai multe genuri în acelaşi timp. Prefer să fie perioade scurte, dar în care concentrarea mea vocală, psihică, muzical-artistică, să fie doar pe acea epocă şi pe acea lucrare.

Se presupune sau aşa ar fi de dorit, vorbind la modul general, că un cântăreţ de operă se transpune în pielea personajului pe care îl interpretează. Există vreun rol în care să vă simţiţi Roxana Constantinescu?

Există un rol cu care m-am identificat din multe puncte de vedere şi acela ar fi rolul Charlotte în Werther de Massenet. Un pic şi Cenuşăreasa, de ce nu, pentru că mai toate când suntem micuţe, fetele îşi doresc să trăiască această poveste a prinţului şi a prinţeselor. Dar, este adevărat, sunt întru totul de acord că trebuie să servim roluri şi nu trebuie să impunem prin personalitatea fiecăruia, teatrul şi scena.

Viitoarele proiecte, poate o următoare întoarcere în România, când va fi?

Încă nu ştiu. Sper, foarte curând. De multe ori se întâmplă spontan, cât de cât, cum a fost de exemplu şi acest proiect, aşa că sunt deschisă spre noi perspective.