Violoncelistul Valentin Răduţiu este invitatul Orchestrei Naţionale Radio pentru concertul de deschidere a stagiunii 2015-2016. Mai multe imformaţii despre acest eveniment am aflat chiar de la muzician.

Domnule Valentin Răduţiu, în 9 octombrie 2015 deschideţi stagiunea Orchestrei Naţionale Radio. Cum este această experienţă?

Este o mare bucurie şi un privilegiu. Abia aştept şi mă simt foarte onorat. Mă bucur să revăd Bucureştiul şi să reîntâlnesc publicul român. Sunt foarte entuziasmat!

Aţi mai colaborat cu dirijorul Julien Salemkour până acum?

Nu. L-am întâlnit odată… nu ştiu dacă el îşi mai aminteşte… la Berlin, într-un cadru de muzicieni, la operă. În principiu, va fi o premieră pentru noi.

Cine a venit cu ideea acestor Variaţiuni pe o temă rococo de Ceaikovski?

Eu am propus orchestrei două variante de program şi printre acestea Variaţiunile Rococo şi… Ştiţi că mereu sunt şi anumite probleme organizatorice - nu are voie să se repete un program în stagiune, aşa că Rococo-ul nu fusese încă "ocupat". Este o piesă pe care eu o iubesc mult şi o cânt cu mare plăcere şi asta a fost. Am ales împreună cu orchestra.

Cum o construiţi, cum o concepeţi?

Variaţiile Rococo, cum îi spune numele, se bazează pe o temă în stil baroc, rococo, şi după părerea mea este foarte important de a prezenta mai întâi tema cu acest stil şi cu această atitudine. Este important să găseşti caracterul acestei teme şi să păstrezi, într-un fel, o anumită ironie sau distanţă pe care Ceaikovski o arată faţă de acest stil. El sigur că după aceea prelucrează motivul în stilul romantic, dar face asta într-un mod absolut genial, deşi Variaţiunile, comparând pe cele rapide cu cele lente, sună foarte diferit, dar de fapt toate se bazează pe acest motiv al temei. Sigur că după aceea, ca violoncelist, te detaşezi şi povesteşti. Îţi spui sentimentele cu această muzică minunată. Poate cel mai frumos moment ar putea fi penultima variaţiune, în re minor, unde violoncelul într-adevăr cântă ca o voce.

Vorbind despre poveşti, chiar şi ultimul disc pe care l-aţi scos - Remembering the Rain - spune o anumită poveste. Care este aceea?

Violoncelul este capabil, cred, să aibă foarte multe voci diferite. Asta este un mare farmec al violoncelului. În câte culori poate el ilustra! Într-adevăr, de fapt, arcuşul violoncelistului este ca o pensulă cu care pictăm. Acest disc mă prezintă pe mine… Mărturisesc o pasiune pe care până acum am păstrat-o mai mult în viaţa privată - jazz-ul. Şi… sunt un "urechist", cum se spune aşa frumos pe româneşte. Aşa că am vrut să arăt că violoncelul poate să fie Ella Fitzgerald sau cum poate să fie o chitară, sa cânte un bassline şi să aibă chiar şi o funcţine percusivă. Şi cu asta nu vrea să arăt nu numai diversitatea mea, dar desigur şi pe cea a violoncelului.