Domnule Ion Bogdan Ștefănescu, astăzi susțineți ultimul concert dintr-un proiect foarte interesant. Ne puteți spune despre ce este vorba?

Primăria sectorului 1, împreună cu ARCUB au avut această idee excepțională, de a scoate muzica clasică din sala de concert și de a o aduce în mijlocul oamenilor, în locurile cele mai aglomerate, cum sunt parcurile. În rolul acesta, muzica clasică, iată ajunge la sufletele oamenilor și reacția acestora este extraordinară. Nu mă așteptam să avem un asemenea succes și să vină atâtea sute, sute de oameni să ne asculte. Reacția copiilor este spectaculoasă de-a dreptul. Își doresc dintr-o dată să cânte și ei la instrumente și își iau părinții de mână și îi roagă să-i ducă să învețe instrumente. Așa că, această idee ar trebui perpetuată, pentru că este o mare bucurie, pe care, iată, oficialitățile o pot face locuitorilor din urbea lor. Ar trebui extinsă probabil ideea și în alte orașe ale țării, pentru că în felul acesta, oamenii, care ies la plimbare și vorbim aici de un public de la vârste foarte fragede, chiar de la copii purtați în căruț, până la bunici, care se bucură laolaltă de această, până la urmă, comoară inestimabilă, reprezentată de muzica clasică.

Așadar, nu este problema că oamenii nu și-o doresc, ci că pur și simplu, nu o cunosc.

Exact. M-am și gândit și am tot spus în jurul meu, am și dat interviuri în sensul acesta, într-adevăr este o mare gogoriță, după părerea mea, această idee că muzica clasică nu face rating. Este o mare păcăleală. Aceste evenimente, iată sunt dovada clară că oamenii iubesc muzica clasică, își doresc să o asculte, dar s-a creat o atmosferă foarte severă în jurul acestui tip de muzică și bănuiesc că foarte mulți bucureșteni, să-i luăm pe ei ca exemplu, unii dintre ei spun că nu îndrăznesc să intre într-o sală, într-o clădire atât de somptuoasă cum e Ateneul, care cu siguranță este gândită pentru a fi a elitelor și numai oamenii ultra sofisticați au curajul să intre într-o asemenea sală. Alții pur și simplu sunt ignoranți, dar asta nu înseamnă că au vreo vină. Până la urmă, secoul XXI propune această rețetă de a ieși în stradă, să vină artistul către spectator, pentru că viteza în care trăim nu ne mai permite practic să avem timp să gândim lucrurile să le disecăm și să alegem. Trebuie să acționăm și să reacționăm la ceea ce ni se oferă imediat. Și atunci, foarte multă lume, din lipsă de timp, și de curiozitate, de ce nu, dar mai ales din lipsă de timp, nu își mai poate permite să meargă la un spectacol în mod special. Și atunci, dacă se întâmplă ca un anumit spectacol să-i fie prin preajmă, să-i iasă în cale, atunci omul zăbovește și eu am crezut, de exemplu că vor fi în parc foarte mulți trecători, vor sta un pic, vor asculta o piesă-două, după care vor pleca. Ei bine, nu. Pe măsură ce înaintam în concertul nostru, în spectacolul nostru, lumea se strângea mai abitir și ajungeam spre finalul concertului să avem sute de oameni. Era incredibil. Nu ne mai lăsau, apladau întruna, voiau să cântăm din ce în ce mai mult. În Kiseleff, de exemplu am cântat cu 40 de minute mai mult, am cântat aproape două ore, în loc de 45 de minute. Așa că a fost o plăcere splendidă pentru pentru noi ca interpreți, dar cred că și pentru public. După reacția lor au fost foarte, foarte fericiți și acesta este cel mai frumos semn pe care îl putem extrage din toată această poveste. Oamenii au plecat fericiți. Muzica clasică îi face fericiți pe oameni, așa că trebuie să mai existe astfel de evenimente, cu siguranță.

Este totuși îmbucurător că trecem printr-o perioadă bogată în evenimente dedicate muzicii clasice. Și dumneavoastră aveți un calendar încărcat. Ne puteți spune câte ceva despre proiectele dumneavoastră?

Am realizat că din clipa asta încep un tur de forță. Nu mi-am dat seama în clipa în care am organizat programul ăsta cu un an înainte, dar s-au și suprapus de fapt, cum a fost și acest eveniment, Street Art Muzical, a intervenit în programul meu pe parcurs, iar acum când începe Festivalul Enescu o să am apariții cu orchestra Filarmonicii George Enescu, din care, cu onor fac parte și cu care o să avem lucrări foarte complicate, cântate în primă audiție absolută în România, cum este Wozzeck de Alban Berg, o lucrare pe care eu mă bucur că o cânt, pentru că o dată în viață ai ocazia să cânți o asemenea lucrare, care este foarte grea și de cântat, și de ascultat. Va fi un tur de forță, de ambele părți și al orchestrei și al publicului. Am un recital cu Trio Constraste, formație cu care ne-am consacrat în lumea muzicii contemporane, un recital cu piese contemporane excepționale, un recital greu. Am de cântat ca solist împreună cu Gabriel Croitoru, la Ploiești, cântăm Plastic Rock Concerto, concert pe care Dan Dediu mi l-a dedicat acum câțiva ani, adică l-a compus la cererea mea. Asta este o perioadă de două săptămâni, în care repetițiile se succed cu o viteză amețitoare și practic de la ora 10.00 începând și până seara la 21.00-22.00 trebuie să repet cu diferite formații. A, și mai este și opera lui Dan Dediu, Baronul Munchausen, care este o operă de cameră, numai cu câțiva instrumentiști soliști și soliști vocali. Și acela este un proiect extrem de complicat, regizat de Cristi Mihăilescu la Opera Comică și pentru această operă vor trebui repetiții foarte multe și grele și lungi. Toată luna septembrie, practic, mă aflu între aceste repetiții și concerte. De-abia de patru zile de când a început Street Muzical, cu o zi înainte de aceasta, m-am întors din America unde am fost la Congresul Internațional al Flautiștilor, unde am avut trei apariții importante. Profesorul meu, Alex Murray a luat premiul pentru întreaga activitate, este ca un Oscar oferit flautiștilor. Este cea mai mare distincție pe care un flautist o poate primi în viață, iar eu am cântat în cinstea sa, pentru că i-am fost elev. Și a fost și acolo un tur de forță, pentru că se afla elita flautisticii mondiale și fiecare apariție era monitorizată și criticată. Era o presiune și o emoție fantastică. M-am întâlnit cu profesorul meu James Galway, pe care nu-l mai văzusem de ani buni. Luna august pentru mine a însemnat această convenție și am muncit enorm pentru a ajunge acolo. N-am avut vacanță, dar m-a bucurat foarte mult. Am avut o vară plină de satisfacții. Și acum, stagiunea debutează în felul acesta, cu Festivalul Enescu, iarăși o bucurie enormă pentru muzică în general, pentru melomani. Abia aștept să ascult marii instrumentiști ai lumii, dirijori, orchestre ș.a.m.d. Va fi un regal toată această lună septembrie, după care, direct în stagiunea filarmonicii, intrăm cu forțe proaspete, storși de vlagă, de fapt, de această lună septembrie, dar sigur, cu gândurile și intențiile cele mai bune, pentru a realiza o stagiune nouă, cât mai pe placul melomanilor.

Vă urăm mult succes, forță de muncă și vă mulțumim foarte mult!