Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu Eduard Dinu, dirijorul Corului Regal

Publicat: vineri, 3 Iulie 2015 , ora 13.53

Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu al României, își sărbătorește astăzi, 3 iulie 2015, cei trei ani de existență în Salonul Cerchez al Muzeului Național Cotroceni din București, printr-un concert aniversar.


Eduard Dinu, astăzi Corul Regal împlinește 3 ani și îi sărbătorește printr-un concert special la Muzeul Cotroceni. Cum a fost experiența ta, în ultimele luni, de conducător al acestui ansamblu?

Am preluat ansamblul de la începutul acestui an, mai exact din luna februarie, iar provocările nu au încetat să apară deoarece am fost nevoit să refac de la zero formula de concert a corului, realizând preselecții în acest sens. În prezent, Corul Regal are 23 de membri, dar din toamnă mi-am propus ca această formulă să se mărească, atingând până la 30 de membri.


Ce va cuprinde concertul de la Muzeul Cotroceni? Ce repertoriu, ce invitați aveți?

Vom aborda un repertoriu variat, ce parcurge mai multe etape din istoria muzicii universale, plecând din perioada Renașterii trecem prin minunata creație corală românească clasică și contemporană și încheiem cu muzică contemporană universală. Alături de noi va fi Alteța Sa Regală Principele Radu al României, câțiva reprezentanți ai ambasadelor și, bineînțeles, iubitul nostru public întotdeauna cald, care ne susține în fiecare din aparițiile noastre. În plus, maeștri invitați din Universitatea Națională de Muzică.

Alături de noi, publicul va avea plăcerea de a asculta prestația unor tineri talentați, precum soprana Diana Alexe, chitaristul Lucian Manciu și percuționistul George Iacob. La pian ne va acompania Răzvan Apetrei.

Interviu realizat de Radu Mihalache