Maria Răducanu - vocea surprinzătoare a României, care cântă acasă şi dincolo de graniţe, muzica Mariei Tănase, dar şi fado, muzică spaniolă sau rusă cu cele mai fireşti (sau pasionale) accente, de cele mai multe ori apelând la muzicieni de jazz pentru nota implicită de modernitate. Maria Răducanu are acest dar de a ne trezi emoţii subtile (sau în funcţie de context aprige) şi o senzaţie de confort sufletesc dincolo de tot ceea ce poate fi comercial, sau "academic" în muzică.

Greenhours este un club care vă este familiar şi care, iată, găzduieşte o nouă întâlnire între Maria Răducanu şi publicul ei. Vorbiţi-ne despre această întâlnire.

Se va întâmpla luni seara, voi cânta cu Krister Jonsson, chitarist suedez, cu care colaborez de 8 ani, poate mai de mult.

Cum l-aţi cunoscut?

În 2007 urma să am două concerte la Lisabona, cu un pianist german, Sigfried Kesler. El a murit subit. M-am găsit în situaţia de a nu ştii cu cine să-l înlocuiesc. Cântam şi cu un contrabasist, Chris Dahlgren. El mi l-a sugerat pe Krister Jonsson. I-am trimis un mail cu câteva eşantioane vocale şi mi-a răspuns imediat extrem de entuziasmat. Mi-a scris ceva de genul "vocea ta şi felul în care o foloseşti sunt absolut fenomenale. Abia aştept să cântăm împreună. Şi ne-am pregătit această primă întâlnire pe net. După aceea am tot cântat împreună.

Cum decurge un dialog obişnuit cu el?

Este un foarte bun partener muzical, nu numai în formulele în care cântă cu mine. În orice combinaţie cântă este un fantastic ascultător şi intuieşte, este foarte atent la intenţiile celuilalt. Este un foarte bun acompaniator, ceea ce se întâlneşte rar, este o artă, este şi un solist foarte bun şi un compozitor remarcabil. E fantasic să nu fii singur pe scenă. Iar Krister pe lângă virtuozitate şi complexitate muzicală, are şi această capacitate de a fi atent la cel cu care cântă.

"În concertul de luni, 18 mai, există şi un titlu 'Impure' sau 'Pure music'. Ne duce cu gândul la un album mai vechi. Despre ce este vorba?

La singurul nostru album pe care am apucat să-l lansăm pentru că avem înregistrări multe şi demne de atenţie. Dar nu e timp, cel puţin ultimii ani au avut un ritm alert. Nici nu am apucat să ne ascultăm înregistrările. Impure este şi o mică ironie la adresa titlului albumului.

Poate fi ceva impur în muzica Mariei Răducanu?

Nu e loc de impuritate în nici un demers artistic. Im... mai vine şi de la improvizaţie. O să improvizăm .

Aţi declarat într-un interviu că iubiţi improvizaţia, că obişnuiţi să "călcaţi partitura în picioare"...aşa este?

Nu e chiar aşa, dar recunosc că nu accept improvizaţia ca o obligaţie. De aceea când cânt jazz sunt un partener dificil. Tocmai asta mi se pare marea calitate a acestei muzici, că nu trebuie nimic, că trebuie să ne lăsăm în voia inspiraţiei şi a momentului . Uneori suntem lirici, alteori suntem foarte riguroşi, cumva spre clasic, spre acurateţea clasică, şi alteori pur şi simplu incantăm...susurăm....iată câte cuvinte pot să spun !

Contrastele şi toate accentele din muzica pe care o cântaţi, de unde vin?

E greu de spus...Vin din cântat, cântat şi iar cântat până când ajung să fiu mulţumită de ce aud. Nu am studiat cu nici un profesor, la un nivel mai înalt. Cred că în muzica vocală mai mult decât oriunde e foarte important demersul personal.

Şi naturaleţea... şi autenticul. Ce doriţi, de fapt să transmiteţi prin muzica dumneavoastră? Un gând, un sentiment?

Sunt întrebări copleşitoare. Ce doresc să transmit - probabil că de fiecare dată nuanţele sunt altele. Nu doresc să transmit nimic mai mult decât ceea ce transmite orice suflet omenesc care se deschide spre celelalte suflete. E nevoie de dragoste, de armonie, nevoia de alinare. Dacă eşti pe o scenă e clar că ai strâns ceva ce vrei să împărtăşeşti celorlalţi. Şi mă împărtăşesc, mă ofer pe mine, aşa cum sunt în momentul respectiv. Dacă am noroc, dacă e o perioadă mai riguroasă, atunci mesajul este ambalat cu grijă. Dacă ziua de luni nu va fi liniştită, atunci şi eu voi cânta un pic mai haotic.

Deci sunteţi un artist al momentului?

Nu pot să nu respect clipa. E adevărat că acea clipă are în spate chin, căutare, ezitare, muncă şi pregătire. Dar ce e al clipei e al clipei, mai ales în muzica în care fiinţez eu acum. Este un amestec de fix, poate chiar arhetipal, dacă nu folosesc un cuvânt prea pretenţios şi impresie.

În rest ce mai face Maria Răducanu pe scenă, în studiourile de înregistrări, acasă, în străinătate?

Maria Răducanu în ultima vreme a cântat foarte mult, a stat acasă puţin, a cântat atât de mult, încât nu a avut timp să asculte înregistrările realizate cel puţin în ultimul an, care ar fi trebuit deja să ducă la apariţii discografice importante.

Le aşteptăm desigur.

Imediat ce voi avea răgaz, în luna iulie, vor fi două albume gata să apară. Au fost înregistrate de-a lungul unui an.

Un subiect, o temă, sau este secret deocamdată?

E oarecum mai puţin important. Înregistrările le-am realizat la Berlin, au fost finanţate de Senatul German (am participat la un concurs), cânt cu un percuţionist minunat, Michael Greiner, cu contrabasistul Chris Dahlgren şi cu pianistul Niko Meinhold, toţi trei rezidenţi în Berlin. Nu am mai făcut de mult înregistrări dincolo de formula de duo. Din punctul acesta de vedere este o noutate apariţia acestui material discografic. Suntem patru oameni care iar, pornind de la câteva teme fixe, ajung să improvizeze, să fie spontani, să trateze timbral în fel şi chip, piese tradiţionale, nu doar româneşti.

"Pentru că suntem un post care difuzează în principal muzică clasică, vă întreb, desigur, obişnuiţi să ascultaţi muzică clasică? V-aţi regăsi pe această lungime de undă?

Ascult cu o oarecare regularitate muzică clasică. Da, mă regăsesc. Cel mai des ascult Bach, Debussy, dar sunt doze homeopatice. Ca şi în jazz, am un set de nume pe care le accesez când vreau să mă echilibrez, sau să-mi fie un pic mai bine.

Şi la final o invitaţie pentru luni seara, în stil Maria Răducanu...poate fi şi muzicală...

Nu pot să vă spun decât că eu şi Krister vă aşteptăm, îi aşteptăm pe toţi cei care vor să petreacă o oră şi jumătate pe nişte aripi sonore, ici zbuciumate, colo liniştite, uneori surprinzătoare, şi vor să vadă doi muzicieni care nu cântă singuri, care cântă împreună.

(Luni 18 mai, Clubul Greenhours din Bucureşti, ora 20,00)