Cvartetul "Voces", un ansamblu de coarde cu o lungă tradiţie în viaţa muzicală din România, concertează miercuri, 1 aprilie 2015, pe scena Sălii Radio. Recitalul este dedicat în exclusivitate compozitorului Joseph Haydn, din creaţia căruia membrii formaţiei vor interpreta Cvartetele nr. 1, 3 şi 4 grupate în ciclul op.9. Despre acest recital ne-a vorbit Bujor Prelipcean, prim-violonistul ansamblului.

În această seară urcaţi din nou pe scena Sălii Radio pentru a continua seria cvartetelor de Haydn pe care o propuneţi de o bună perioadă de timp. Ce anume vor asculta cei prezenţi în Sala Radio?

După minunatele opusuri de început - mă refer la cvartetele op.1 şi op.2 - iată, acum suntem la cvartetele op.9, din care, pentru această seară, am ales trei capodopere. Am făcut o mică selecţie şi aşa vom proceda până când vom ajunge la cvartetele mari - celebrele op.17 şi op.51, op.76 şi aşa mai departe - pentru că, într-adevăr, sunt încă cvartete de început, încă papa Haydn - părintele cvartetului clasic - mai avea, nu stângăcii, lucruri mai puţin reuşite să spunem. De aceea am făcut o selecţie şi aşa vom face şi cu cele care vor fi în următoarele prezentări. Oricum, muzica marelui maestru este încântătoare şi fiţi siguri că cele pe care le-am ales noi vor merge rapid şi la inima ascultătorilor noştri cărora le mulţumesc pentru că au început să umple sala din ce în ce mai mult. Chiar mă gândesc că, la un moment dat, pe parcursul acestei minunate stagiuni de concerte camerale cu Integrala Haydn s-ar putea ca o dată să avem surpriza ca Sala Radio să fie arhiplină şi să nu se mai găsească bilete. Fireşte, ne-ar bucura şi pe noi şi pe cei de la Radio.

Am vorbit asta şi în precedentul interviu. Sala Radio e mereu plină la recitalurile Voces. Ţinând cont că vorbim de un repertoriu cameral, deosebit de ceea ce propune de obicei Sala Radio, care este secretul acestui cvartet? Cum umple el Sala Radio?

Toată lumea se întreabă întâi de toate cum a reuşit Cvartetul Voces să depăşească graniţa celor 40 de ani, patru decenii de activitate. Şi chiar vreau să mulţumesc celor care au postat anunţul cu acest regal al cvartetelor de Haydn, spunând acolo "cel mai longeviv cvartet al României". Eu le mulţumesc foarte mult; sigur că mai sunt şi alte adjective care ar putea fi adăugate, dar acesta este secretul - cel pe care n-am vrut să-l spun -, este calitatea actului în sine, personalitatea puternică a Cvartetului Voces, cultura lui muzicală şi faptul că în această lume atât de potopită de tot soiul de muzici - şi nu vreau să le denumesc pentru că ştiţi bine că şi eu mă gândesc tot la manele, dar şi alte muzici pline de zgomote, pline de haos într-o lume oricum bulversată - este o cură de sănătate, o cură de linişte, o fericire să poţi asculta un cvartet care ani la rând şi-a dovedit măiestria cântând în patria cvartetelor, la Salzburg, în Austria, cvartete clasice; mă refer la cvartete de Haydn, fireşte de Mozart, Beethoven, Schubert ş.a.m.d. Deci, eu cred că acesta este secretul! Publicul nostru are nevoie de această oază de linişte, de frumuseţe, de bucurie, de calm, de mare ţinută artistică în ultimă instanţă.

Pentru că aţi vorbit de prezenţele pe scenele europene importante şi ţinând cont şi de experienţa Ansamblului Voces, v-aş ruga să comparaţi publicul de la noi cu cel întâlnit în aceste săli.

Publicul român este un public dificil. O spun cu toată convingerea pentru că dacă publicul român te iubeşte, fii sigur că te va iubi şi publicul din Germania, şi publicul din Anglia, şi din Franţa şi de pretutindeni. Este un public - şi mă refer la cel din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu - care are deja marca unei calităţi şi nu-şi permite să coboare pretenţiile sub acest semn al calităţii. Eu cred că publicul acesta minunat care a crescut alături de noi nu-l întâlneşti în toată lumea. Eu îl iubesc foarte mult. Publicul din România mi-este foarte drag. Sigur că există un public minunat şi la Concertgebouw în Amsterdam, l-am întâlnit la Wigmore Hall în Londra, l-am întâlnit la Herculesaal în Munchen şi pot să vă citez nenumărate săli; poate cel de la RAI Torino, RAI Milano, RAI Roma, de la Santa Cecilia să fie puţin mai expansiv sau mai apropiat, mai la fel de cald cum este publicul românesc, dar mă simt foarte bine aici, acasă, cântând pentru cei care-mi sunt dragi. Mi-e drag publicul acesta pentru că înţelege muzica, are o cultură… e suficient să vă dau exemplu viteza şi abilitatea cu care se vând bilete la Festivalul Enescu, şi-mi este cel mai apropiat exemplu, aş putea dea multe altele.

Revenim la recitalul din această seară. Are el şi o latură pedagogică?

Absolut. Uitaţi-vă la cât de mult tineret, cât de mulţi studenţi de la Conservator vin în sală şi mă refer nu numai la studenţi, ci şi la toţi amatorii de muzică de înaltă calitate. Unde mai poţi asculta astăzi, în afară de vinilurile imprimate de celebrul cvartet Decani - singurul după ştiinţa mea din lume care a făcut o integrală Haydn; unde mai poţi asculta op.1, op.2, op.9, op.17, opusurile acestea de tinereţe. Toate cvartetele se aruncă la cvartetele mari, cvartetele celebre, interpretează câte un cvartet din vestitele op.51 sau op.76 - şi nici din op.76 nu pe toate. Aleg Cvartetul Ograda op.76 nr.1 sau Cvartetul op.76 nr.2. Dacă sunt mai aproape, în Germania, iau vestitul Kaiser, op.76 nr.3, cel care în partea a doua are imnul german… sau op.77 Călăreţul. Este evident că toţi se axează pe cvartetele celebre, dar la fel de interesante şi celebre - şi aici intervine latura pedagogică - sunt şi aceste opusuri de tinereţe, în care poţi să vezi cum în acest mojar al laboratorului haydnian se coc celebrele cvartete de mai târziu. Mie mi se pare foarte interesantă această latură.

Cvartetele lui Haydn sunt potrivite pentru un început de studiu muzical?

Nu cred. Cred, dimpotrivă, că mai potrivite sunt nişte schiţe pentru cvartet sau nişte încercări de-ale marelui Mozart. Cvartetele haydniene, ca şi cele beethoveniene de tinereţe, de început, sunt uimitor de dificile. Dificile însăşi prin simplitatea lor. Aparent, ele sunt simple, dar pentru un cvartet care de-abia face primii paşi în perfecţionarea lui în domeniul muzicii de cameră sunt cvartete grele. Sunt greu de asamblat, greu de intuit ca muzică, chiar ca tehnică sunt incomode, scrise pentru instrumentişti - mă refer la violonişti şi, în special, la prima violină.

Publicul deja ştie că noi îl iubim, îl stimăm, îl respectăm, îl aşteptăm în sală. Publicul ştie că noi cântăm cu această poftă datorită calităţii lui şi tocmai datorită bucuriei de a le satisface exigenţele. Sigur că îi aşteptăm şi în această seară şi îi aşteptăm şi în serile viitoare, dar bucuria mare este reîntâlnirea pe scenă cu suflul minunat al acestei săli, care pe mine personal mă inspiră - Sala Radio, care-mi este dragă nu numai pentru că am lucrat în Radio atâţia ani, nu numai pentru faptul că Cvartetul Voces este cvartetul naţional al Societăţii Române de Radio, nu numai pentru faptul că în Bucureşti, când am sosit, prima instituţie care ne-a luat în braţe şi ne-a ocrotit, ne-a fost şi mamă şi tată într-o vreme când aveam nevoie de acest lucru, a fost Societatea Română de Radio. Şi pentru acest motiv mă simt de fiecare dată onorat şi fericit când păşesc pe această scenă, care păstrează suflul unor mari maeştri care i-au trecut pragul. Vă mulţumesc.