Prezent timp de şapte săptămâni în România pentru a pune în scenă un nou Falstaff la Bucureşti, Graham Vick şi-a găsit timp, între numeroasele repetiţii, să acorde un interviu postului nostru de radio. Regizorul britanic în vârstă de 61 de ani a colaborat de-a lungul carierei sale cu cele mai importante teatre de operă din lume, fiind activ timp de şase ani (din 1994 şi până în anul 2000) şi în funcţia de director de producţii în cadrul prestigiosului Festival de la Glyndebourne. În prezent Graham Vick se ocupă în special de propria companie de operă, înfiinţată în 1987 la Birmingham. Cu două zile înainte de premiera spectacolului verdian Falstaff a avut loc o repetiţie generală deschisă publicului şi cred că nu greşesc dacă spun că cei ce se vor afla în această seară de 19 februarie 2015 în sala Operei Naţionale Bucureşti vor avea parte de multe surprize. Amănunte despre noua montare - în interviul cu Graham Vick.

Domnule Graham Vick, aţi declarat de curând într-un interviu că atunci când aţi lucrat în Rusia nu v-aţi bucurat de prea multă libertate în teatrul de operă. În ce măsură aţi reuşit aici, la Bucureşti, să vă puneţi ideile în practică?

Aici, la Bucureşti am avut libertate totală. Nimeni nu a încercat, în nici un fel, să-mi ghideze sau să-mi influenţeze munca. Sunt obişnuit cu asta şi aşa ar trebui să stea lucrurile. Un artist ar trebui să fie liber să se exprime.

Urmărind repetiţia generală am avut impresia, la un moment dat, că am recunoscut cele patru personaje feminine din serialul Sex and the city. Faceţi referire la astfel de elemente din aşa-zisa cultură pop în această montare?

Este invers, de fapt. Adică Sex and the city reprezintă cultura contemporană, aşa încât aceste personaje (Alice, Meg, Nanetta, Quickly în opera lui Verdi. n.red.) nu sunt acele patru femei, ci mai degrabă sunt patru femei ale prezentului, puternice şi conştiente de sexualitatea lor. Întocmai ca personajele din operă şi din piesa lui Shakespeare. Este unul dintre lucrurile care fac această operă să fie foarte interesantă. Unul dintre marile subiecte ale textului este puterea feminină; felul în care femeile îşi folosesc sexualitatea pentru a domina bărbaţii, într-un mod manipulator şi adesea asemenea unor animale de pradă, cum folosesc slăbiciunile bărbaţilor în favoarea lor. Este o abordare foarte interesantă a puterii feminine, realizată de Shakespeare şi de textul lui Boito pentru Verdi. Deci nu am inventat noi Sex and the city, femeile s-au purtat întotdeauna astfel. Este vorba de lumea contemporană şi aici vorbim de femei cărora le place să meargă la cumpărături - am vrut să plasez acţiunea în lumea contemporană. Cultura piesei originale a lui Shakespeare, "Nevestele vesele din Windsor" descria ridicarea clasei de mijloc, a comercianţilor din Marea Britanie. Deci noţiunea de cumpărături, lăcomia şi ideea de a cumpăra, plăcerea de a merge la cumpărături ca mod de relaxare a celor bogaţi este ceva contemporan cu noi, dar şi cu Shakespeare. E o paralelă foarte evidentă între prezent şi trecut. Acest element este, deci, mai mult o satiră privitoare la nevoia de a poseda bunuri materiale şi, în această piesă, necesitatea de a avea un soţ bogat pentru a o putea face.

Sunteţi înconjurat de artişti foarte tineri, iar distribuţia acestui spectacol nu face excepţie. Toţi cântăreţii sunt tineri sau foarte tineri, iar marea lor majoritate debutează acum în Falstaff. Îmi pot imagina cu uşurinţă bucuriile şi avantajele unei astfel de colaborări, dar care sunt dificultăţile?

Este o muncă foarte grea. Dispui de foarte multă energie, însă e nevoie şi de foarte multă artă pedagogică aici, cu o distribuţie tânără, însă e un lucru pe care-l fac cu plăcere. Şi da, e adevărat că îmi place să fiu înconjurat de oameni proaspeţi, entuziaşti, înflăcăraţi. Îmi e mie de ajutor acest lucru, eu însumi fiind din fire un entuziast. Îmi place să predau şi e mult mai bine pentru mine să abordez Falstaff cu o întreagă distribuţie de artişti care nu au mai cântat aceste roluri niciodată. E o pagină albă, un început curat, iar ăsta e un mare avantaj. Cântăreţii de aici sunt, de altfel, şi oameni extrem de talentaţi. Trebuie să mai spun că special pentru acest proiect am ales un designer foarte tânăr, cu care am colaborat din momentul în care i-am acordat un premiu. Am realizat împreună câteva spectacole mari, cu compania mea de operă din Birmingham. El este cu 30 de ani mai tânăr decât mine şi este foarte bine pentru creierul, pentru imaginaţia mea, să am pe cineva dintr-o generaţie atât de diferită cu care să pot interacţiona, să pot colabora, cineva care să mă provoace. Asta mă stimulează şi mă entuziasmează şi, în acelaşi timp, pentru că eu am o experinţă de o viaţă, îl pot ajuta pe el să pună o producţie pe picioare într-un teatru de operă complicat.

Acesta este modul dumneavoastră diplomat de a descrie acest teatru de operă?

...toate teatrele de operă sunt complicate...