Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Răzvan Suma evoluează în două recitaluri susținute în Portugalia

Publicat: marți, 2 Decembrie 2014 , ora 13.33

Violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Toma Popovici și violonistul Ștefan Horváth vor concerta, în decembrie, în Portugalia. Cele două evenimente sunt programate pentru 3 și 5 decembrie 2014, la Porto, respectiv Lisabona.


Răzvan Suma - violoncel, Toma Popovici - pian și Ștefan Horvath - vioară. Este formula în care veți concerta de două ori în Portugalia. Unde mai exact?

Vom concerta în două dintre cele mai importante săli din Portugalia. Primul concert va fi în Porto, la Casa da Musica, unde am mai cântat și anul trecut alături de colegii mei din Cvartetul Cellissimo - Marin Cazacu, Alexandra Guțu și Octavian Lup. Apoi vom cânta în Sala Gulbenkian a Fundației Gulbenkian care este sala de cel mai mare prestigiu în Portugalia. De data aceasta vom merge în formulă de trio, cu bunii mei prieteni și colegi Ștefan Horvath și Toma Popovici și sper să iasă două evenimente foarte frumoase.

Soarta ne-a condus spre această formulă. Nu trebuie uitat că relația mea personală cu Ștefan Horvath datează de când eram în clasa întâi; am studiat împreună la Cluj, am făcut liceul de muzică acolo, am studiat și la București, după care drumurile s-au despărțit pentru că el a luat acel post de concertmaestru la Orchestra din Basel. Dar iată că după foarte mulți ani, 8-9 ani, revenim pe scenă împreună, în formulă de trio. Cu Toma Popovici, nu mai trebuie să spun, avem o colaborare stabilă de ceva ani încoace și rezultatul profesional este extraordinar între noi trei.


Care sunt opusurile pe care le veți interpreta în cele două recitaluri din Portugalia?

Vom cânta din toate câte un pic. Un pic de Enescu pentru că trebuie să reprezentăm România și prin muzica românească. Un pic de Enescu înseamnă Serenade lointane. Nu trebuie uitat că evenimentele sunt organizate de ICR și de Ambasada României în Portugalia, prin intensa colaborare a ambasadorului României în Portugalia, Bazil Popovici, și de aceea cântăm și muzică românească. Suntem foarte mândri de compozitorul nostru național, George Enescu. Apoi vom cânta un opus extraordinar al lui Schubert, faimosul Trio op.100, care este o piesă nouă pentru mine. Are foarte multe teme extraordinare.

Interviu realizat de Lucian Haralambie