Repertoriul creaţiei sale include opusuri camerale, simfonice, dar şi partituri pentru film sau teatru.

La mulţi ani în primul rând şi numai gânduri bine din partea noastră, a celor de la Radio România Muzical. Este desigur, o zi ca oricare alta, o frumoasă zi de primăvară, în care cu siguranţă, compozitorul şi profesorul Ştefan Zorzor îşi face planuri. Care sunt aceste planuri, domnule Zorzor?

Planurile încep cu 'să fim sănătoşi'. Mă lupt cu curajul, pentru că sunt 82 de ani de când inima asta bate şi slavă Domnului bate regulat, e în regulă. Compunem, facem cvartete de coarde, avem şi nişte planuri mai mari, o lucrare vocal-simfonică de mai mari dimensiuni dedicată unor oameni, nu unui om, ci unor oameni care au însemnat ceva în viaţa mea. Ăsta-i planul deocamdată.

De mai mulţi ani aţi părăsit România, dar aţi rămas foarte legat, foarte legat de prietenii de aici, de tot ceea ce a însemnat pregătirea dumneavoastră muzicală. Cine sunt cei care v-au marcat cariera?

Sunt mai mulţi care m-au ajutat. În primul rând mă gândesc la Marţian Negrea, care într-un moment foarte greu pentru mine, când am fost dat afară din Conservator fără nici o motivaţie, a continuat să-mi dea gratis lecţii de armonie. Mă duceam la el acasă, deschidea uşa larg, nici nu era unul care deschidea uşa sau un pic şi scotea nasul, deschidea uşa total, mă primea înăuntru şi mi-a dat un an lecţii de armonie pe gratis, pentru că nu aveam nimic, eram săraci de tot. Tata era în puşcărie, mama se lupta ca să ne ţină în viaţă vânzându-ne lucrurile.  O altă persoană care m-a ajutat grozav a fost colegul meu, cu care am fost prieten la cataramă, Aurel Stroe, care, cu ştiinţa lui şi cu universalitatea gândirii lui m-a influenţat foarte tare, ca idei, ca orientare. Există încă o persoană care m-a ajutat extraordinar, în mod tacit, nu făcând gălăgie. Acest om a fost Ion Dumitrescu. Mi-a dat de lucru, când nimeni nu-mi dădea de lucru. Mi-a dat posibilitatea, de exemplu, după o pleurezie pe care am avut-o, să mă duc o săptămână sau 10 zile la Sinaia, într-o casă de odihnă a artiştilor, cum era pe vremea aceea, m-a ajutat real. Iată trei persoane. Mai sunt şi alţii.

Dacă ar fi să vă aflaţi în acest moment în faţa unor studenţi, cum v-aţi defini calitatea de creator?

Aş căuta să le trezesc sinceritatea fiind şi eu sincer faţă de ce fac ei şi fiind şi eu sincer faţă de ceea ce se numeşte muzică în momentul de faţă în lumea asta. Muzica pe care acum o privesc cu ochii experimentaţi, cu urechi experimentate, deci aş încerca să-i fac să iubească ceea ce fac, să-şi manifeste sinceritatea, ăsta-i cuvântul. Nu să facă modă, nu să facă imitaţii, ci să simtă ceea ce produce această muzică. De exemplu, în momentul de faţă, bătrân cum sunt, fără să fiu ramolit scriu o muzică mult mai clasică decât scriam pe vremuri, pentru că foarte multe din experimentele, care într-un moment dat ne interesau, ne uluiau, ne speriau, ne puneau în mişcare încep să se topească în lipsă de calitate, în lipsă de profunzime şi în forme imposibile pentru durată. Când eu iau astăzi o muzică de Guillaume de Machaut şi o ascult îmi dau seama că există lucruri care pot dura şi asta e o foarte importantă luare de atitudine în faţa muzicii.

Trebuie să spunem mai tinerilor noştri ascultători, domnule Ştefan Zorzor, că faceţi parte din acea generaţie care a dorit să rupă cu tradiţia şi iată că astăzi vă întoarceţi.

Trebuie să lupţi cu tradiţia în fiecare acord pe care îl scrii trebuie să găseşti ceva nou, adică virtualitatea unei noi idei. Nu scrii din nou Mozart, nu scrii din nou Haydn, scrii ceva nou, dar căutarea trebuie să fie sincer în interiorul muzicii, nu în instalaţii şi în prostioare care nu fac decât să uluiască un public iubitor de senzaţie. E vorba şi de ceva peren care trebuie făcut. În ultima vreme, poate că sunt bătrân, ştiu şi eu, la toţi compozitorii mai bătrâni se cunoaşte asta, mă întorc uşor la esenţialul muzical, la note, să scriu note şi nu efecte. Am scris acum un cvartet de coarde, care nu-i nici un singur efect, în afară de nişte note pizzicato, restul e curat, muzică clasică. Şi întoarcerea asta la clasicism se vede la toţi, la Messiaen la sfârşitul vieţii, la Stravinski la sfârşitul vieţii, la Beethoven, o muzică gândită şi oarecum senină, oarecum apolinică. Cam asta e ce vroiam să spun despre momentul meu muzical actual.