Elocinţa şi eleganţa caracterizează pe mezzo-soprana Bernarda Fink, născută în Argentina din părinţi sloveni. Aclamată pentru vocea sa cu tonuri de aur şi nuanţe subtile, Bernarda Fink conferă fiecărei apariţii, o aură deosebită. A studiat cântul la Institutul Superior de Arte şi Teatru Colon, din Buenos-Aires. În 1985 s-a stabilit în Europa, la Praga şi a început să colaboreze cu marile ansambluri ale lumii.

Stimată doamnă Bernarda Fink suntem onoraţi să vă avem ca invitat în emisiunea noastră. Publicul din România, datorită unor transmisiui directe internaţionale şi a unor înregistrări, v-a urmărit cariera artistică. Am dori să ne dezvăluiţi câteva repere ale începutului carierei dumneavoastră. Cum aţi decis să păşiţi pe acest drum?

Nu a fost chiar atât de uşor. Trebuie să vă spun încă de la început că noi suntem o familie de cântăreţi. Părinţii mei sunt originari din Slovenia şi după cel de-al doilea război mondial au trebuit să părăsească ţara natală. Erau catolici şi nu erau simpatizanţi ai noului regim. Astfel noi, şase fraţi, ne-am născut în Argentina. Părinţii mei cântau tot timpul. Mama mea cânta şi atunci când gătea pentru familia noastră numeroasă, cântece tradiţionale din Slovenia. Şi tatăl meu era foarte muzical. cânta împreună cu cele trei surori ale sale-lieduri Wolf, Schumann, Schubert, împreună şi cu unchiul meu care era pianist. Aşa că muzica am căpătat-o odată cu laptele matern. De-acolo, până la a deveni un cântăreţ profesionist a fost un drum foarte lung.

În anii '80 aţi revenit în Europa şi astfel a debutat cariera dumneavoastră internaţională plină de succes. Aţi ales doamnă Bernarda Fink să interpretaţi mai mult lucrări vocal simfonice şi lieduri. De ce această alegere?

Cred că am ştiut acest lucru încă de la începutul carierei mele. Am simţit intens aceasta. Acest repertoriu mi s-a potrivit foarte bine de la debut. Când am început să cânt Bach m-am simţit bine. A fost o dragoste fulgerătoare şi am ştiut că muzica sacră, repertoriul sacru, îmi este foarte aproape. Şi repertoriul simfonic de asemenea. Cu repertoriul liric este altceva. Am o dragoste deosebită pentru operă, dar nu-mi plac foarte mult cele şase săptămâni de repetiţii. Sunt o persoană timidă. Stabilesc greu relaţiile de colaborare, cu dirijorii sau partenerii de scenă. De aceea, prefer să lucrez în condiţii de dialog mai intime, mai restrânse.

Repertoriul dumneavoastră include lucrări de Bach, Handel şi Monteverdi. Ce reprezintă aceşti creatori pentru dumneavoastră?

Este greu de explicat, deoarece fiecare trăieşte cu o stare emoţională diferită muzica sacră. Trebuie să fim foarte oneşti cu noi înşine, cu vocea noastră. Accept să interpretez o partitură, doar dacă aceasta îmi spune ceva. Trebuie să mă identific cu conţinutul acelei piese. Uneori este o lucrare contemporană, alteori este una renascentistă. Trebuie să vă spun că opera renaşterii, opusurile semnate de Monteverdi sau cele ale secolelor XVI-XVII sunt foarte frumoase. Nu mai interpretez demult această muzică. Poate într-o zi voi reveni. Pentru moment mă dedic romantismului şi post-romantismului, Mahler şi alţii. Această schimbare se produce în interiorul tău şi este greu de explicat.

În aprilie 2014 veţi lansa un nou disc. Care este conţinutul acestuia?

Va fi unul cu lieduri importante de Gustav Mahler-Kindertotenlieder, cu orchestră mare. Vor fi şi câteva piese din ciclul Calfei călătoare, orchestrate de Schönberg şi apoi alte cântece cu pian, în versiunea originală a autorului. I-am avut alături într-o realizare a acestui disc, pe membrii Orchestrei Simfonice a landului Austriei inferioare, de asemenea, pe cei ai ansamblului Mahler, dar şi pe pianistul Anthony Spiri. Ne-am gândit să îmbinăm sonorităţi şi culori expresive diferite, care corespund fanteziei creatoare a lui Gustav Mahler. Pianul şi orchestra au fost relevante pentru conţinutul operei lui Mahler şi noi dorim să invităm publicul să se bucure de aceste contraste.