Născut la Cluj-Napoca, George Petean a absolvit cursurile Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" - secţia canto - urmând să se perfecţioneze cu Vicente Sardinero şi Giorgio Zancanaro.

A debutat în anul 1997 pe scena Operei din Cluj Napoca cu rolul titluar din opera "Don Giovanni" de W. A. Mozart, abordând pe parcurs roluri precum Malatesta din "Don Pasquale" de G. Donizetti, Silvio din "Paiaţe" de R. Leoncavallo, Valentin din "Faust" de Ch. Gounod, Figaro din" Bărbierul din Sevilla" de G. Rossini, Marcello din "Boema" de G. Puccini, Ford din "Falstaff" de G. Verdi.

În anul 1999 a obţinut marele premiu la Concursul Internaţional de canto "Hariclea Darclée" de la Brăila.

Debutul său internaţional a avut loc în anul 2000, pe scena Operei din Roma în opera "Boema" de G. Puccini, iar în perioada 2002 - 2010 a fost solist permanent al Operei din Hamburg.

Din proiectele sale enumerăm "Don Carlo" de G. Verdi la Opera Regală Covent Garden din Londra(2015), "Rigoletto" la Opera din Zurich (2014), "Attila" la Opera din Monte-Carlo (2016), "Bal Mascat" de G. Verdi la Teatrul "La Monnaie"din Bruxelles (2015), "Elixirul dragostei" la Opera din Monte-Carlo (2014), "Simon Boccanegra" de G. Verdi în Japonia (2014), "Luisa Miller" de G. Verdi la Opera din Hamburg (2014), "Ernani" de G. Verdi la Opera din Liège (2015), "I Puritani" de V. Bellini la Opera din Zurich (2016).

Domnule George Petean vă mulţumim că aţi acceptat să ne acordaţi acest interviu. L-aş prefaţa cu câteva gânduri ale directorului de la Staatsoper din Viena, legate de prezenţa dumneavoastră. "Baritonul Gheorghe Petean - spunea Dominique Meyer - este o deosebită onoare pentru noi să-l avem ca oaspete." Iată, aşadar, cariera dumneavoastră, domnule Petean, vă poartă pe cam toate meridianele Europei şi nu numai. Cum a fost finalul de an 2013?

La finalul anului 2013 am cântat la Strassbourg în Rigoletto, într-o producţie a lui Robert Carsen - unul dintre cei mai mari regizori din ziua de astăzi. A fost o producţie extrem de dificilă, dar foarte interesantă, în care Rigoletto este un clovn de circ şi, când îşi termină această meserie pe care-o face din pasiune şi care, în acelaşi timp, nu-i face deloc plăcere pentru că se transformă în ceea ce ştim că se întâmplă cu Rigoletto la curtea ducelui, de obicei. Sunt două faţete ale acestui om - meseria şi, în acelaşi timp, iubirea tatălui care se întoarce la ea.

Acest rol vă poartă şi la Hamburg, unde de foarte mulţi ani este casa dumneavoastră.

La Hamburg am fost cântăreţ fix, angajat la Opera din Hamburg, ca şi prim bariton din 2002 până în 2010 şi încă în acest an şi chiar în anii dinainte am colaborat foarte mult şi frumos aici. Anul acesta cânt Rigoletto, după care mai cânt Boema şi Traviata, iar anul viitor avem o premieră de Luisa Miller. Este un teatru căruia în datorez foarte mult pentru că am învăţat enorm pe această scenă şi am amintiri extrem de frumoase. În acelaşi timp, este unul dintre cele mai importante teatre din Germania. Am avut o şansă extraordinară să fiu aici atâţia ani.

Domnule Petean, Rigoletto de la Strasbourg şi Rigoleto de la Hamburg. Există asemănări sau sunt foarte multe deosebiri în ceea ce priveşte regia?

Regia este total diferită. Aceasta din Hamburg este un Rigoletto făcut acum 20 de ani, dar este făcut pe baza unui concept de regie care nu are neapărat de-a-face cu subiectul, dar este important să exprime ceea ce-şi doreşte regizorul să exprime. Pe când la Strasbourg regia se apropie foarte mult de situaţia reală a subiectului operei. La Hamburg regia este modernă, ca un desen animat văzut din sală. Tot corul este îmbrăcat numai în costume galbene, Rigoletto şi cu Gilda sunt îmbrăcaţi în costume albastre şi scena este albă cu dungi negre, adică este minimalist făcută, nu are o imagine a situaţiei reale deloc. În acelaşi timp, sunt multe simboluri cu care se creează. Eu spun că este o regie extrem de interesantă şi în care situaţiile sunt puţin diferite. Vă dau un exemplu - dacă la Strasbourg momentul în care el află că fata lui a fost violată şi ducele încearcă s-o calmeze se întâmplă chiar în modul în care a scris-o Verdi, în sensul că îi spune "plângi, fata mea" şi încearcă să o mângâie, să o ajute, pe când la Hamburg, în momentul acesta el plânge pentru el; sunt tot felul de mici sentimente care diferă.

Alături de dumneavoastră, începând de mâine, veţi avea încă trei compatrioţi.

Este Ştefan Pop - cea mai mare speranţă a cântăreţilor din România, care deja a şi demonstrat; este un tenor care a cântat deja pe marile scene şi are o voce superbă, este un cântăreţ fantastic şi va face rolul Ducelui de Mantua. Ceilalţi colegi ai mei sunt Cristina Damian, care este o prietenă de-a mea foarte bună şi care este şi ea de câţiva ani la Hamburg fixă, cum am fost şi eu - cântă rolul Maddalenei, iar ultimul coleg este Sergiu Săplăcan, care este fiul unui tenor din Cluj, Viorel Săplăcan, cel care ani de zile şi chiar şi azi duce greul Operei Naţionale Române din Cluj, iar Sergiu Săplăcan este de acum un an în Studioul Operei din Hamburg - şi el având o voce foarte bună şi îi prevăd şi lui un viitor extraordinar în cânt. Este extraordinar să ai colegi români şi este o atmosferă extraordinar de plăcută aici la Hamburg.

Ne spunea Cristina Damian că dumneavoastră aţi adus-o la Hamburg.

Eu, dacă aflu cumva într-un teatru că există o audiţie mă gândesc la colegii mei din România care au valoare şi încerc cumva să rezolv să vină să dea audiţia pentru că acum este din ce în ce mai uşor, dar pe vremea când am început eu era mai greu să reuşeşti să vii să dau o audiţie. Oamenii aveau mai puţine informaţii, era mai greu, şi lucrul acesta nu se face pentru a nu rămâne în România - să nu înţelegem greşit - nu se face neapărat numai pentru a duce o viaţă mai bună în străinătate, în occident, se face şi pentru faptul că ai, la un moment dat, contact cu mari dirijori, cu mari cântăreţi de la care poţi să înveţi foarte mult şi pentru profesia ta este bine să reuşeşti să cânţi în străinătate.

După acest popas hamburghez cu Rigoletto, ce va urma în agenda dumneavoastră?

În februarie merg la Monte Carlo să cânt Elixirul dragostei, tot cu Ştefan Pop şi un alt coleg de-al meu român, Adrian Sâmpetrean. Este o regie absolut superbă a lui Adriano Sinivia, este un spectacol care s-a dat deja pe un canal de televiziune, pe care am făcut-o împreună cu Ştefan la Lausanne, un Elixirul dragostei absolut superb. E ca o poveste în care noi oamenii suntem foarte mici, ca şi furnicile şi câmpia este mai înaltă şi ne speriem de o roată sau de absolut orice ar fi care este extrem de mare pentru noi. Este un spectacol extrem de drăguţ şi pe care abia aştept să-l cânt. După aceasta mă întorc la Hamburg pentru a cânta Boema şi Traviatta, iar în aprilie avem repetiţii cu maestrul Muti, după care mergem cu Opera din Roma în Japonia să cântăm Simon Boccanegra.

Simon Boccanegra, un rol care cred că vă este şi el foarte drag!

Îmi este extrem de drag şi vă şi spun de ce. Pentru toată lumea care ştie şi pentru cine nu ştie, am un frate care, la rândul lui, este bariton şi care acum a refăcut una dintre cele mai mari cariere posibile ca şi cântăreţ de operă şi pe care l-am ascultat prima dată la radio cântând Simon Boccanegra la Opera Regală din Londra împreună cu mama mea care, din păcate, după doi ani s-a stins. În 1991 am ascultat pentru prima oară acest Simon Boccanegra la Covent Garden şi este o operă care de prima oară când am ascultat-o mi-a atins sufletul enorm. Este una dintre operele speciale ale lui Verdi, în care se ascultă mai mulţi compozitori. Este singura în care eu aud în acelaşi timp şi Bach, şi Chopin, şi Schubert, este o lucrare fantastică. Simon Boccanegra am cântat pentru prima oară cu maestrul Muti în 2012, în noiembrie, la Teatrul de operă din Roma şi este cea mai mare onoare a vieţii mele. Maestrul Muti nu dirijase Simon Boccanegra până atunci - la audiţii mi-a spus - pentru că nu a găsit niciodată o voce de bariton care să-i placă pentru rolul respectiv, iar când am dat audiţia mi-a spus că eu aş putea avea vocea şi capacităţile tehnice pentru ca el să dirijeze pentru prima dată Simon Boccanegra, ceea ce pentru mine a fost o onoare extraordinar de mare.

Aşadar, este o reluare a unui vis care vă va purta de data aceasta pe alte meridiane.

Da. Este pentru mine poate cea mai dragă colaborare pe care am avut-o vreodată, pentru că am învăţat de la maestrul Muti în două luni cât am învăţat în 18 ani de muzică.

Şi alte vise pe care aţi dori să le îndepliniţi?

Sincer, nu mai am alte vise în afară de a debuta în roluri noi, în afară de a cânta cu colegii mei pe care îi stimez când cântă şi pe care în acelaşi timp îi şi ador ca şi prieteni, alte vise nu mai am decât să fiu sănătos şi să merg mai departe, pentru că acesta a fost maximul ce se putea întâmpla în cariera mea, să cânt cu maestrul Muti Simon Boccanegra la Roma. Este singura operă pe care, cum am spus, el nu a dirijat-o, fiind cunoscut absolut ca şi cel mai mare dirijor verdian italian astăzi. După părerea mea este şi unul dintre cei mai mari care au existat vreodată, nu numai astăzi. Este un lucru extrem de important să fii alesul lui într-o premieră pe care nu a dirijat-o. Îmi doresc să cânt mai departe pe scenele mari ale operei rolurile care-mi vin bine şi care-mi plac. Am să debutez oricum şi-n alte roluri, după cum aş şi debutat foarte mult în ultimii 3-4 ani. Încerc să fac o carieră bună, nu extrem de plină, dar nici o carieră în care să nu existe progres.

Este foarte dificil în spaţiul contemporan artistic să fii un freelance singer?

Asta este o întrebare foarte complicată, pentru că depinde de cine ai ca agent, depinde de cât noroc ai avut, depinde la ce nivel ai ajuns, depinde cum cânţi, depinde de atât de multe lucruri… Pentru unii este foarte greu, pentru alţii este un lucru care merge de la sine. Ei zic că depinde în primul rând de valoarea ta personală, depinde de modul în care te comporţi cu colegii în teatru, depinde de profesionalism, depinde de agentul tău. Eu sunt un norocos, am ca agentă pe doamna Luisa Petrov de foarte mulţi ani, din 2000 lucrăm împreună. Ea m-a dus absolut pe toate scenele mari ale lumii. Încă n-am cântat la Chicago şi la Scala, dar am avut propuneri de la ambele. Am avut 5-6 propuneri pe care n-am putut să le închei deoarece nu eram liber, nu e că nu aş fi putut ajunge. Sunt tot timpul căutat. Viena este Opera mea preferată azi, deoarece nu se lucrează extrem de mult, pentru asta trebuie să fii pregătit când te duci, nu se pierde timpul cu lucruri care nu sunt necesare cum se întâmplă în alte locuri şi, în acelaşi timp, este una dintre cele mai bune orchestre din lume. Când sunt pe scenă acolo şi cânt mai încet se aude cum orchestra automat cântă mai încet ca să nu te acopere. Se întâmplă numai în operele de primă înălţime din lume sau în opere de tradiţie.

Domnule Petean, în afară de apariţiile scenice, v-aţi mai găsit timp şi pentru recitaluri? Să alternaţi această carieră de scenă cu aceea de concert?

Din păcate nu. Nu pentru că nu am timp, ci pentru că nu mi-a plăcut niciodată să cânt recitaluri şi nu că nu aş putea. Recitalurile ţin de un anumit nivel vocal la care existăm, adică capabilitatea cuiva să cânte şi operă şi lieduri. Liedurile sunt mai speciale, necesită o anumită încărcare emoţională şi opera la fel. Dar trebuie să fii mai rafinat ca şi cântăreţ, având în vedere că repertoriul de lied poate fi german, poate fi francez, poate fi italian, poate fi şi englez, poate fi şi rus, deci e o complexitate foarte mare.

În încheierea interviului nostru, câteva gânduri pentru publicul din România, care vă urmăreşte paşi pe toate meridianele.

Le doresc tuturor sănătate şi fericire, pentru că asta este foarte important în viaţa noastră. Ne menţine pozitivi şi ne menţine sănătoşi mintal. Eu încerc să vin în România cât mai des - asta este o promisiune pe care am făcut-o întotdeauna - numai că la Opera din Bucureşti nu am reuşit să vin. De fiecare dată când vorbim la telefon se întâmplă ca să nu găsim o dată liberă. De exemplu, în martie, împreună cu soprana Anita Hartig cânt la Ateneu cu Orchestra de tineri muzicieni. Am înţeles că este o orchestră extraordinară. În general cânt la Cluj, la Timişoara. Aş cânta şi la Iaşi, aş cânta în toată ţara, dar dacă s-ar putea, pentru că ştiu că publicul român nu-şi permite să mă vadă la Viena sau în alte locuri, iar eu îmi doresc să mă audă atâta timp cât cânt cât de bine pot. Este o promisiune pe care o fac, în care spun că voi veni cât de des în România să cânt şi să încerc să aduc un pic de bucurie.