Este timpul să îl cunoaşteţi pe saxofonistul Nicolas Simion în dimensiunea sa de compozitor. Artistul a lansat recent un CD - "Classic needs Jazz" înregistrat cu Filarmonica din Sibiu dirijată de Sabin Păutza şi Ansamblul "die reihe" cpndus de Paolo Bellomia. Albumul, ce conţine lucrări care îmbină rezonanţele muzicii clasice cu cele ale muzicii de jazz. Mai multe detalii vă oferă chiar Nicolas Simion cu care mă bucur că am putut sta de vorbă despre acest proiect pe care îl semnează.

Nicolas Simion: Canzonieri Sacrale eu am scris-o în 1998, când eram la Viena; prima audiţie s-a ţinut la cea mai veche biserică din Viena. Lucrarea a fost scrisă pentru un ansamblu de cameră. Invitând la acest concert pe cineva de la Radio Austria, Giselher Smekal, mi-a propus să orchestrez această lucrare şi să o prezint un an mai târziu la un festival de muzică contemporană. Am reorchestrat lucrarea, am mai schimbat unele lucruri, însă, în mare, în Canzonieri Sacrale sunt mai multe piese religioase. Ecouri de la Răşinari e mai mult o suită ce curge, sunt piese cumva inspirate din filosofia lui Cioran. Lucrarea a fost cântată la Sibiu în 2007 în cadrul manifestărilor Capitalei Culturale Europene; a fost scrisă pentru orchestră de coarde şi combo de jazz (în cazul acela a fost un sextet). Această suită conţine şi două părţi de inspiraţie religioasă. Ceea ce găsesc eu că e foarte frumos şi foarte reuşit este trecerea de la muzica scrisă la improvizaţiile libere, care se împletesc foarte organic, foarte natural în ambele piese. Aş putea spune că la Canzonieri Sacrale, părţile abstracte sunt mult mai puternice decât piesele religioase, care sunt, într-un fel, separate. La Ecourile de la Răşinari… acolo curge totul,acolo  se leagă cumva într-un tot unitar. Mi-am dorit să îmi încerc norocul în acest gen unde ideea era de a îmbina muzica clasică,  contemporană cu muzică de jazz, cu improvizaţia practic. Aceste imprimări sunt tributul meu adus muzicii contemporane şi muzicii de jazz. Am fost inspirat practic şi din muzica lui Oschanitzky, Gunter Schuller, John Lewis, compozitori americani ca Gershwin, Copland, Bernstein şi mulţi alţii, care au scris asemenea lucrări… deci nu e ceva nou, dar pentru mine a însemnat un pas înainte şi un fel de risc de a scrie pentru ansambluri mixte şi ansambluri mari.