Bineînţeles că tatăl meu a avut o mare influenţă asupra mea. Era membrul Cvartetului de coarde georgian, care acum împlineşte 45 de ani de existenţă. Când eram foarte mică, ascultam muzica cvartetului tatălui meu aproape zilnic acasă, pentru că aceştia obişnuiau să repete acolo. Acest lucru mi-a produs o impresie profundă şi este totodată unul dintre motivele pentru care îmi place muzica de cameră atât de mult. Am avut privilegiul să aud muzică scrisă pentru cvartet de coarde, care pentru mine reprezintă cea mai frumoasă muzică scrisă pentru orice tip de combinaţie instrumentală. Tatăl meu, care era şi o persoană foarte agreabilă şi foarte glumeaţă, m-a introdus în lumea muzicii într-un fel jucăuş dar şi serios. A fost o frumoasă combinaţie între tata care se poartă într-un fel special cu copilul său şi o persoană care sugerează cât de serios trebuie să fii ca să devii muzician. În acel timp, la noi în Georgia, muzica era făcută rar ca un hobby aşa că a trebuit să hotărăsc foarte devreme dacă devin un muzician provesionist iar înainte de a păşi prima dată pe o scenă decizia era luată.

Aşadar, aţi crescut într-o familie de muzicieni, iar astăzi aveţi dumneavoastră înşivă o familie de muzicieni. V-aţi imaginat vreodată fiind altceva decât un muzician?

Nu ştiu, pentru că nu am avut timp să-mi pun această întrebare destul. Asta pentru că viaţa mea de muzician s-a desfăşurat foarte rapid. Nu pentru că aş fi vrut să devin un copil-minune, un star sau ceva asemănător, doar că trecerea şi evoluţia vieţii mele artistice s-a derulat foarte rapid. Din această cauză nu am putut să mă gândesc să devin altceva. Doar că acum, având doi copii care cresc într-o situaţie complet diferită de cea în care am crescut eu, într-o ţară vestică precum Germania, ce oferă o multitudine de lucruri pe care le poţi oferi copiilor tăi şi pe care Georgia nu le avea atunci când eram eu mică, mă gândesc că nu îmi doresc ca ei să devină neapărat muzicieni. Îmi doresc ca ei să descopere ceva diferit, ceva care să facă cu dragoste şi să evite orice fel de presiuni. Mă refer la presiunile din partea familiei care să le impună să devină muzicieni. Prefer să evit asta.

Tot destul de timpuriu, aţi studiat la Hamburg, iar apoi aţi cunoscut foarte mulţi muzicieni importanţi care v-au avut elevă. Ne puteţi spune cine a influenţat în mod particular stilul dumneavoastră de studiu şi de interpretare?

Cred că dintre toţi profesorii mei, Anna Ciumacenko m-a influenţat cel mai mult. Am studiat cu aceasta timp de 7 ani, între vârstele de 15 şi 22 de ani şi încă e o persoană cu care sunt în legătură destul de des. Când am ocazia, îmi place să merg să o văd şi chiar să cânt pentru ea, pentru că eu cred că este un muzician fantastic şi o profesoară foarte bună. Pe lângă Anna Ciumacenko, există o serie de muzicieni, nu neapărat violonişti, care m-au influenţat într-o bună măsură. De exemplu Alfred Brendel, care deasemenea m-a sprijinit, iar pentru felul său de a face muzică, pot să spun că îl consider un idol. Deasemenea, o serie de alţi muzicieni, cum ar fi Daniel Barenboim... În fine, cred că şi astăzi primesc noi idei şi inspiraţie de la muzicieni din întreaga lume

Revenind la concertul pe care îl veţi susţine la Bucureşti, cred că ne puteţi spune multe lucruri despre relaţia artistică specială pe care o aveţi cu dirijorul Mariss Jansons şi cu orchestra "Concertgebouw".

Bineînţeles, Mariss Jansons încă din copilăria mea era un "mare erou", pentru că şi el provenea din Uniunea Sovietică şi am putut să aflu încă de atunci că este o mare personalitate. Cea mai mare legătură însă pe care o am cu el este legată de Munchen, pentru că pe lângă orchestra "Concertgebouw" din Amsterdam, conduce orchestra Radiodifuziunii Bavareze, unde soţul meu, atunci când l-am întâlnit era încă membru. Era acolo oboist-solist şi a lucrat mult cu Mariss Jansons, iar pentru mine această legătură constituie ceva foarte special. Ador ambele orchestre - "Concertgebouw" şi pe cea a Radioului Bavarez, iar eu îl văd ca un adevărat tată al acestor două ansambluri. Bineînţeles, sunt un mare fan al modului său de a face muzică.

Vă veţi afla pentru prima dată pe o scenă din România. Ce reprezintă în acest context, participarea în Festivalul Internaţional "George Enescu"?

În primul rând, vreau să vă spun că îmi plac foarte mult românii şi am o mulţime de prieteni români. Cred că România este o ţară foarte apropiată de muzică. Trebuie să vă spun că nu am fost niciodată în România şi este un lucru foarte special pentru mine să ajung în sfârşit acolo şi să împărtăşesc muzica românilor, care sunt atât de primitori şi apropiaţi de ea. Aşa că va fi un moment deosebit, pentru că nu am idee cum arată şi în acelaşi timp sunt încântată să particip la acest festival minunat

Pe lângă colaborarea cu orchestra "Concertgebouw", apăreţi frecvent ca solistă a multor mari orchestre europene şi americane? Care ar fi proiectele cele mai importante pe care le pregătiţi pentru ultima parte a acestui an?

În ultimul timp, am găsit în sfârşit puţin timp să mă ocup de mutarea mea din Franţa înapoi în Germania, la Munchen, iar acolo primul meu proiect muzical va fi dedicat lui Bach. Nu vor fi doar concerte în care voi cânta lucrări de Bach ci şi o serie de înregistrări. Un alt lucru important este acela că voi fi artist-rezident al Filarmonicii din New-York şi al Orchestrei NDR din Hamburg. Ceea ce este nou şi special în această privinţă e faptul că voi începe să sugerez proiecte celor două minunate orchestre. Pentru mine este lucrul cel mai preţios în relaţia cu o orchestră, atunci când pot lua parte la planificarea stagiunii şi recomand alţi artişti sau să sugerez anumite lucrări. Asta urmăresc în linii mari în viitorul apropiat.

O altă relaţie artistică interesantă este aceea pe care o aveţi cu compozitorul Magnus Lindberg. Ne puteţi spune câteva cuvinte despre acest moment al carierei dumneavoastră?

Atunci când am interpretat prima-audiţie a Concertului de Lindberg a fost pentru prima dată în activitatea mea când am fost protagonista unei premiere a unui concert pentru vioară şi orchestră. A fost o aventură şi un moment fantastic pentru că am o relaţie specială în general cu muzica finlandeză şi muzicienii din această ţară. Apoi, am şi înregistrat acest concert împreună cu Concertul de Sibelius, pentru că din punctul meu de vedere Magnus Lindberg şi Jean Sibelius sunt cei mai mari compozitori proveniţi din Scandinavia. Este foarte important să sprijini muzica nouă dar în acelaşi timp cred că trebuie să fi şi foarte convins de ea dacă vrei s-o interpretezi, iar în acest caz a fost o combinaţie între sprijin şi convigerea dată de această partitură.

Sunteţi şi o foarte activă interpretă a muzicii de cameră. În acest gen, care sunt cele mai frumoase momente pe care vi le amintiţi?

Nu aş putea spune, pentru că au fost atât de multe momente minunate. Îmi place foarte mult să interpretez muzică de cameră împreună cu alţi artişti care îmi oferă nenumărate idei, cu care interacţionez prin muzică... Pot spune de exemplu din prezent, că vara aceasta am cântat împreună cu muzicieni precum Leonidas Kavakos şi Gautier Capucon Sextetul de Ceaikovski, apoi am colaborat cu minunata pianistă georgiană Katia Buniatişvili. Cred că momentele în care întâlneşti astfel de oameni deosebiţi care au atâtea de spus, dar care şi ascultă foarte atent ceea ce ai tu de spus este întotdeauna un lucru minunat şi diferit.

Tot în această arie a muzicii de cameră, apăreţi destul de des pe scenă în compania soţului dumneavoastră - oboistul Francois Leleux. Cum vă simţiţi pe scenă alături de el?

Nu e ceva chiar atât de particular, pentru că muzica reprezintă o parte importantă în relaţia noastră. Nu este probabil cea mai importantă, dar reprezintă un segment al relaţiei foarte natural. Ne place să ne împărtăşim ideile muzicale şi să comunicăm în acest fel, iar faptul de a apărea pe scenă împreună reprezintă şansa noastră. Pentru mine, de exemplu, Francois a fost şi o persoană importantă din punct de vedere muzical, pentru că am învăţat multe de la el. Fiind solist al unui instrument de suflat, e foarte interesant să observ diferenţele de frazare, de interpretare care apar între instrumentele noastre. Cred deasemenea că el este una dintre persoanele care mă inspiră în acest moment. Aşa că e un lucru foarte frumos ca cel cu care îţi împarţi viaţa să fie muzician. Iar faptul că noi apărem şi pe scenă împreună este un adevărat lux şi cred că suntem foarte norocoşi.

Care ar fi celelalte lucruri, în afara muzicii, de care nu v-aţi putea despărţi?

Primul lucru la care mă gândesc în primul rând este familia, sunt copiii mei. Mi-am dorit de foarte tânără să am o familie, iar când am ajuns la o anumită vârstă, când deja eram implicată în carieră, presiunea pe care mi-o aducea aceasta mi-a creat destule greutăţi în luarea deciziei de a avea copii. Dar cred că acesta este acum într-adevăr un lucru fără de care nu aş putea trăi. Acela de a avea copii.