A fost într-adevăr unul dintre cele mai fascinante şi cele mai importante momente din viaţa mea. În special pentru că atunci începusem să dirijez. Mă aflam în Salzburg şi am petrecut mult timp cu Karajan. Mă refer la repetiţii, concerte, ceea ce acoperea o zi întreagă, practic de la 9 dimineaţa la 11 seara ne aflam împreună. Am avut şansa să beneficiez de generozitatea sa, aşa că pot spune că a avut o influenţă foarte mare asupra mea.

Ştim, de asemenea, că tatăl dumneavoastră a jucat un rol foarte important în educaţia muzicală pe care aţi acumulat-o. Aşa că o să vă întreb care este cel mai preţios lucru pe care l-aţi învăţat de la tatăl dumneavoastră în acest sens?

Aş spune că totul, pentru că tatăl meu a fost şi primul meu profesor, atunci când a început să mă înveţe să cânt la vioară la vârsta de 16 ani. El mi-a dăruit primele lecţii de muzică, apoi am participat la repetiţiile sale, la concerte, la cursurile de măiestrie pe care le susţinea şi chiar şi acasă discutam zilnic despre câte ceva legat de acest subiect, aşa că el mi-a oferit completa formare în domeniul muzical şi în special în domeniul dirijatului.

Vorbind despre tatăl dumneavoastră, nu putem uita că aţi trecut atât prin intermediul său, cât şi prin propria persoană, prin două experienţe teribile. Cum v-au afectat aceste două experienţe dramatice şi cum au schimbat, poate, viaţa dumneavoastră?

Este într-adevăr un moment foarte dramatic în viaţă, în care te gândeşti foarte mult şi serios care este valoarea acesteia şi ce este mai important în ea... La început eşti puţin mai precaut, apoi, cu trecerea timpului tânjeşti să atingi din nou ritmul normal al vieţii.

Revenind strict la muzică, în mai toate concertele dumneavoastră, dar şi în înregistrările care au primit atâtea premii importante, prezentaţi foarte des lucrări ale compozitorilor ruşi. Aşa că vă rog să ne spuneţi ce este special în legătura dumneavoastră cu repertoriul rus?

Am făcut acest lucru mai ales la începuturi, pentru că dirijam atunci la Sankt-Petersburg. Dar mai târziu, când am lucrat la Oslo, la Pittsburgh, nu am mai abordat atât de des repertoriul rus şi nu mi-am mai creat din asta un scop, pentru că am înţeles că atunci când eşti şef de orchestră într-o altă ţară trebuie să deţii un repertoriu foarte vast şi de aceea am încercat o multitudine de lucrări care să-mi alcătuiască un repertoriu larg. Pentru că nu poţi să te concentrezi într-o singură direcţie sau spre un singur stil şi cred că este foarte important să construieşti un repertoriu divers şi să cunoşti compozitori cât mai diferiţi.

Tehnica dumneavoastră este renumită mai ales prin meticulozitate, iar de-a lungul activităţii pe care aţi avut-o aţi întâlnit foarte multe orchestre de primă mărime. Care dintre aceste orchestre s-a aflat cel mai aproape de stilul dumneavoastră de dirijat?

N-aş spune că este vorba despre un stil de dirijat. Mai degrabă aş spune că este un anumit mod de înţelegere al interpretării şi al apropierii faţă de muzică. Nu are de-a face prea mult cu un anumit stil de dirijat, ci cu un anume stil al interpretării muzicii. Şi bineînţeles că din acest punct de vedere, pentru mine sunt câteva orchestre care se află la acest nivel înalt de înţelegere al muzicii, care deţin o inteligenţă muzicală deosebită. Mă refer la Filarmonica din Berlin, la Filarmonica din Viena, Orchestra Radio Bavareză, orchestra Concertgebouw... Aş spune că acestea au muzicieni de înaltă clasă iar apropierea noastră către un mod special de a face muzică se intersectează într-un mod ideal.

În concertele pe care le veţi susţine la Bucureşti, vor fi prezenţi şi doi mari artişti care vă sunt şi vechi colaboratori - Emmanuel Ax şi Lisa Batiaşvili. Ce ne puteţi spune despre aceste două colaborări deosebite?

Pe Emmanuel Ax îl cunosc de foarte, foarte mulţi ani... Cred că deja s-au împlinit 30 de ani de când am început să concertăm împreună. Este un muzician fantastic, cu idei interesante şi minunate. Este un artist care abordează muzica într-un mod foarte natural. Are un mod foarte firesc care te ajută să înţelegi ca dirijor la fel de uşor ceea ce îşi doreşte. Pe lângă acestea este şi o persoană foarte agreabilă, un muzician veritabil, foarte timid dar şi plăcut. Cât despre Lisa, ea este o foarte talentată tânără violonistă. Când am mai concertat împreună, s-a dovedit foarte talentată dar şi cu o putere emoţională, cu o muzicalitate deosebite. Aş spune că este o interpretă rafinată... Este un muzician foarte serios, care îşi propune mereu să creeze din bine în mai bine şi nu este mulţumită atunci când totul nu a ieşit aşa cum îşi dorea. Ea caută să atingă un înalt nivel de calitate. Asta este foarte important pentru un muzician tânăr, pentru că în general aceştia îşi dezvoltă foarte rapid cariera, devin celebri şi nu se mai apleacă atât de profund către atingerea unui anumit grad de calitate, care, în cele din urmă, rămâne în final singurul lucru preţios.

Vorbind despre cele două concerte pe care la susţineţi la Bucureşti, vă rog să ne spuneţi ce înseamnă pentru dumneavoastră prezenţa în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu"?

Am mai participat acolo împreună cu două dintre orchestrele mele şi am amintiri minunate. Cred că acest festival are un nivel artistic foarte înalt şi este foarte dens. Pe de altă parte, publicul este foarte entuziast, aşa că amintirile legate de acest festival sunt foarte plăcute.

La conducerea Orchestrei "Concertgebouw" veţi începe în curând o nouă stagiune. Ne puteţi spune câteva dintre proiectele pe care le consideraţi cele mai importante pregătite pentru această perioadă?

Noi sărbătorim acum un jubileu - sunt 125 de ani de la înfiinţarea orchestrei "Concertgebouw" şi pe tot parcursul anului 2013 sunt în desfăşurare diferite evenimente. Am început deja un turneu care a cuprins America de Nord, Africa de Sud apoi America de Sud, iar după concertele de la Bucureşti vom merge în Rusia, China, Japonia şi Australia. Aşa că acest an 2013 este un an foarte intens pentru noi şi tot atât de important, care cuprinde o groază de deplasări în locuri depărtate.

Aş insista să ne vorbiţi despre orchestra "Concertgebouw", mai ales că se împlinesc în curând 10 ani de când conduceţi această orchestră renumită cu care aţi creat o legătură specială. Ne puteţi spune care sunt secretele care stau la baza acestei relaţii artistice deosebite?

Nu cred că există secrete, ci este vorba, aşa cum v-am mai spus, despre apropierea noastră comună faţă de muzică. Suntem foarte serioşi, căutăm întotdeauna să obţinem calitate, iar relaţiile interumane dintre noi sunt la fel de bune. Ne înţelegem foarte bine, iar această simbioză funcţionează şi probabil că acest lucru face ca lucrurile să meargă atât de bine în colaborarea noastră. Pentru că dacă simbioza nu funcţionează, atunci încep întotdeauna să apară dificultăţi. Se întâmplă des să existe un foarte bun dirijor şi o foarte bună orchestră între care această simbioză să nu funcţioneze şi nu poţi să-ţi explici din ce motive. Dar iată că se poate şi altfel şi pot spune că sunt norocos, mândru şi fericit că am această orchestră cu care colaborarea şi înţelegerea sunt pline de succes.