Aţi plecat din Bulgaria.

M-am născut la Varna, mi-am definitivat studiile la Conservatorul din Sofia şi după aceea am avut norocul să îmi continui pregătirea la Şcoala Menuhin din Elveţia, cu mari profesori precum Alberto Lisy, Liviu Prunaru, Ettore Causa... A fost o ocazie extraordinară pentru mine să-i întâlnesc şi să lucrez împreună cu ei.

Înseamnă că aţi mai fost la Bucureşti cu Orchestra de Cameră din Lausanne.

Da. Cred că este a patra sau chiar a cincea oară când vin la Bucureşti şi venim să cântăm cu o deosebită bucurie la acest mare Festival, cu un public atât de sincer, atât de primitor şi aşteptăm cu nerăbdare o asemenea întâlnire în această seară.

Ce înseamnă pentru un violist această lucrare de Mozart?

Înseamnă mult pentru că este una dintre partiturile pe care le preţuiesc foarte mult, cu atât mai mult în asemenea ocazii în care cânt cu ai mei colegi, cu orchestra şi cu Francois - primul nostru violonist solo - un foarte bun instrumentist. Mă simt foarte emoţionată chiar dacă am cântat această lucrare de mai multe ori, dar de fiecare dată este altceva, ceva nou şi îmi face o mare plăcere.

Nu sunt aşa de multe lucrări pentru violă ca instrument solist. Este una dintre cele mai cunoscute şi cele mai cântate pagini din repertoriul clasic al instrumentului meu, una dintre cele mai cunoscute şi des cântate. Cum noi cântăm destul de des în stagiunile noastre muzica lui Mozart cu Orchestra de Camera din Lausanne, avem ocazia de a transmite această energie, această putere a clasicismului pe care o preţuiesc foarte mult şi pe care am şlefuit-o noi toţi în aceşti 9 - 10 ani de lucru împreună cu maestrul Zacharias. Dânsul ne-a învăţat şi pe noi acest crez al său de interpreta un concert clasic de Mozart, de Haydn într-o manieră ce subliniază puritatea.

Cred că este o ocazie deosebită pentru oricare interpret violist să cânte într-un astfel de context o pagină mozartiană. Cu ani în urmă am mai tălmăcit-o în concert la Lausanne cu orchestra noastră dar, aşa cum am mai spus, întotdeauna este altceva. În plus, atunci am avut un alt partener violonist: a fost altfel şi mereu căutăm o altă abordare.

Cântaţi şi muzică de cameră...

Da, cântăm mult şi cu orchestra şi în afara ei, dacă ni se oferă oportunitatea. Ne cunoaştem destul de bine, şi am senzaţia că această colaborare merge bine.

Pe ce instrument cântaţi?

Cânt pe un instrument modern, făcut de Stephan Grainer din Bonn pe care îl am la dispoziţie de doar câteva luni. Instrumentul a aparţinut unei violoniste faimoase, căreia îi plăcea să cânte şi la violă. Vă mărturisesc că sunt foarte bucuroasă că am în mâini acest instrument.

Am înţeles că la Lausanne există şi o interesantă stagiune camerală şi că mulţi dintre muzicienii orchestrei sunt implicaţi în derularea ei.

Măcar o dată pe lună participăm la o stagiune numită Antrackt, uneori sunt două sau chiar trei concerte lunar, avem ocazia să cântăm împreună un repertoriu asupra căruia avem totală libertate de selecţie. Putem astfel să intensificăm colaborarea noastră şi mai mult într-un alt fel de dialog, dincolo de cel din cadrul orchestrei, ceea ce este o excelentă şansă pentru un instrumentist. Noi între noi alegem ce vrem să cântăm, ce ne interesează, singura regulă pe care trebuie să o respectăm este durata programului: nu mai mult de o oră, pentru că este un concert de prânz.

Vi se pare diferită interpretarea într-o orchestră de cameră faţă de cea într-o orchestră simfonică mare?

Da, absolut. Este un alt limbaj, o altă modalitate de apropiere faţă de muzică. Cumva, în orchestra de cameră trebuie să ne ascultăm şi mai mult unii pe alţii - mai asemănător cu ceea ce se întâmplă în repertoriul cameral. Eşti mult mai expus. Suntem doar 38 - 39 de muzicieni ceea ce face gestul interpretativ mult mai... intim, ca şi cum ai cânta într-o cameră mai mică şi asculţi într-adevăr pe cel de lângă tine, pe fiecare în parte. Într-o orchestră simfonică mare este normal să îţi asculţi colegii dar, într-un anumit mod registrele ansamblului, partidele instrumentale fuzionează mai mult, nu sunt atât de expuse în plus sonoritatea este alta, acolo există multe instrumente din alamă, multe de suflat din lemn, pentru a se ajunge la sonorităţi mult mai puternice. Într-un ansamblu mic fiecare contează, fiecare este important.

…şi nimeni nu rămâne în umbră. Dacă ar fi să alegeţi un tip de repertoriu, ce aţi prefera, dintre epocile componistice?

Îmi place fiecare epocă creatoare.Ca muzicieni ar trebui să avem deschidere pentru toată gama repertorială. În ce mă priveşte nu mi s-a întâmplat să cânt prea des muzică modernă şi poate că de aceea nu mă simt atât de "în lumea mea" acolo... Ar trebui să vă mărturisesc că îmi place şi Clasicismul şi Romantismul şi perioada modernă, toate acestea!

Bucureştiul, Festivalul Enescu reprezintă o mare bucurie pentru mine personal şi - permiteţi-mi să spun - pentru întreaga noastră orchestră. Ne dorim foarte mult să revenim aici pentru această atmosferă extraordinară pe care o creaţi, pentru acest public incredibil. Aplauzele, ovaţiile care au răsunat şi acum ca şi în anii trecuţi la final sunt impresionante. Poţi vedea în privirea ascultătorilor ce bucurie extraordinară au la aceste concerte, care reprezintă pentru ei adevărate evenimente. Ca interpret, o asemenea reacţie te face să te simţi din start fericit şi dornic de a dărui prin intermediul muzicii cât mai multă emoţie. A fost o încântare şi sper să revenim!