"A cânta este comunicare în sensul cel mai pur." - Matei Varga

"Matei Varga, created a lovely cultural feast at the performance, leaving audience members pleased that the world contains such a grand variety of music." - Jenny Payne Columbia Spectator, April 2, 2013 (Matei Varga a creat o sărbătoare prin interpretarea sa, publicul fiind încântat de faptul că universul cultural include o mare bogăţie muzicală.)

Domnule Matei Varga, este o deosebită plăcere pentru noi să ne fiţi alături în această transmisiune directă. Dar înainte de toate, am avea câteva provocări pe care am dori să vi le lansăm. Una dintre ele ar suna cam aşa: Ce vă face fericit în momentul în care publicul răspunde muzicii dumneavoastră?

Simplul fapt că publicul răspunde fiind gentil şi amabil este o caracteristică a momentelor excepţionale.

Sigur că nici unul dintre noi nu are parte numai de astfel de momente, însă dorinţa şi cred că ambiţia fiecărui artist este să se bucure de cât mai multe dintre aceste momente şi, evident, simţim imediat momentul în care lumea nu vrea să se uite în program să citească biografia, sau cine ştie ce alte note despre concert, ci pur şi simplu este concentrată şi îţi aparţine ca interpret, îţi aparţine 100%. Este un moment cu adevărat privilegiat şi cu toţii sperăm la cât mai multe de felul acesta.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră un concert live?

Cred că cel mai important este faptul că sunt acolo, pentru că, dacă ne gândim, mai ales în lumea de astăzi sunt foarte multe concerte şi sunt foarte multe festivaluri. Sigur nu toate la fel de importante, dar cu cât este mai important locul, cu atât, într-un fel, eu mă simt mai privilegiat că sunt acolo şi că am fost ales să fiu parte dintr-un asemenea eveniment. De asemenea, îmi place să cred că atunci când am studiat foarte mult şi când mi-am pus toate problemele, mă rog cât mai multe dintre problemele pe care orice interpret şi le pune, există acel moment când practic uiţi, uiţi tot ce ai făcut, uiţi toate repetiţiile de acasă sau de la sala de concert şi actul acela de a interpreta, de a cânta pe scenă devine un lucru sacru şi un lucru care ne leagă atât cu publicul, cât şi cu Divinul.

D-le Varga, ce reprezintă pentru dumneavoastră participarea la Festivalul Internaţional George Enescu?

Înseamnă enorm, este un festival cu totul şi cu totul extraordinar. Toată lumea ştie aceasta. Este un festival care are loc în ţara mea şi în oraşul meu natal. Aşa că mă simt foarte onorat şi extrem de fericit să pot face parte din acest festival.

Sigur că am participat la concurs, deja nu vreau să mă gândesc, sunt 12 ani de atunci şi am câştigat nişte premii acolo, dar faptul că am fost invitat în cadrul Festivalului şi într-o companie atât de selectă, mă onorează enorm.

Aveţi vreo teamă în ceea ce priveşte viitorul muzicii clasice, într-o epocă a tehnologizării?

Absolut, teamă în fiecare zi şi în fiecare oră! De altfel cred că nu numai noi trebuie să ne temem, poate că toată lumea şi în toate meseriile există o astfel de teamă. Cred că tot ce putem face este să credem în validitatea şi în importanţa muzicii clasice şi să încercăm să o prezentăm într-o nouă manieră atât vechiului, cât şi mai puţin vechiului şi noului, foarte noului public, într-o lumină în care să-şi dea seama că este importantă pentru viaţă şi pentru sufletul lui.

În afară de muzică, ce vă face să vă simţiţi liber, să vă simţiţi fericit?

Dragostea, afecţiunea şi ca să fiu un pic mai puţin romantic, deşi nu neapărat, filmul. Sunt un mare, mare iubitor de film. Cred că mă uit la câte un film în fiecare zi. Studiez şi după ce termin studiul, mă uit cel puţin la câte un film. Întotdeauna! Practic, de film îmi aduc aminte încă din zilele în care locuiam la Bucureşti. Făceam lucrul acesta şi este o mare pasiune a mea şi pentru că aici sunt foarte multe filme şi mai bune şi mai puţin bune, dar nu sunt neapărat dificil în ceea ce priveşte alegerea, pentru că, de vreme ce este un hobby, îmi pot permite să mă uit şi la filme mai puţin bune.

Domnule Matei Varga, iată, în această după-amiază sunteţi într-o companie deosebită atât interpretativă, cât şi componistică şi propuneţi publicului din România o lucrare semnată Michael Nathaniel Hersch. V-aţi aplecat asupra acestei partituri şi dacă aţi putea să ne spuneţi câteva cuvinte din punct de vedere artistic?

Am fost foarte impresionat de partitură în momentul în care un prieten bun de-al meu şi un consilier artistic pe care-l am mi-a semnalat existenţa partiturii şi chiar existenţa altor piese pentru pian cu totul excepţionale, scrise de Michael Hersch.

După cum ştiţi, Concertul în care apar astăzi este organizat sub egida acestei serii care se numeşte - Muzica secolului XXI. Am dorit foarte mult să prezint un concert pentru pian şi nu neapărat un concert pentru orchestră şi pian obligat cum există din ce în ce mai mult, aş spune cel puţin în peisajul componistic american al primilor ani. Dar am dorit chiar să prezint un adevărat Concert, cum am spune noi în stil vechi. Acum limbajul acestui Concert nu este vechi deloc, aş spune că este chiar avangardist, dar în stil vechi în sensul că pianul este un adevărat instrument solist şi cred că nu sunt multe piese scrise astfel în secolul XXI şi nici nu am avut foarte mult timp în secolul XXI să descoperim astfel de lucrări. Fiindcă am fost foarte impresionat atunci când Michael Hersch mi-a trimis partitura care la vremea aceea, în urmă cu aproape doi ani, nici nu fusese cântată de absolut nimeni pe scenă şi mi-am dat seama de extraordinarul bagaj emoţional pe care acest Concert îl are, de forma cu totul specială. Este un Concert pentru pian şi orchestră de cameră, un pic mai amplă. Un Concert în 10 părţi, ceea ce este aş spune aproape unic în existenţa mea, neîntâlnit şi cu un limbaj aşa cum spuneam, extrem de modern. Cred că în fiecare an avem parte de câte un fel de muzică avangardă, aşa că, e greu de caracterizat la ora asta, însă oricum, ceea ce m-a atras foarte mult la partitură este faptul că partea de pian este extrem de dificilă, extrem de intensă, dar foarte, foarte plină de sentimente. Este o piesă de secol XXI. Sigur că trebuie să ne ajustăm aşteptările, trebuie să ne gândim că sigur nu e un Chopin, nu e Schumann, nu e Brahms, e ceva nou şi o luăm ca pe un experiment. Însă numai timpul va spune cum va rezista şi ce loc va primi în viaţa de concert. Până la urmă asta este cel mai important, dar cred că este o lucrare care pulsează, care are viaţă, care are ritm şi care spune o poveste. De altfel fiecare parte din cele 10 care constituie Concertul este precedată de câteva versuri ale unui poet şi sunt câteva, efectiv o strofă poate chiar mai puţin, care sper că vor apărea în programul de Sală, pentru că este totuşi foarte important ca lumea să ştie de unde vine această muzică şi de ce a fost inspirată. În orice caz, cred că este o piesă foarte intensă şi o muzică, dacă nu neapărat plăcută, sau dacă nu întotdeauna plăcută, care gâdilă plăcut urechile, aşa cum spunea cineva mai demult, o muzică, sunt convins, care va mişca ascultătorul şi care-i va lăsa o impresie puternică.

Este un clasic contemporan.

Sper! Cred că e foarte greu, din păcate, să-i numim pe cei clasici atunci când încă sunt cu noi. Acesta este un mare ghinion al creatorului, însă aş putea spune că este o lucrare importantă în peisajul componistic american la ora aceasta. Michael Hersch este un compozitor pe care-l admir şi care, la numai 41 de ani, ceea ce este foarte puţin mai ales pentru un compozitor, a reuşit să aibă o carieră cu totul spaţială şi foarte mult urmărită de către presă şi de către muzicienii din întreaga lume. De altfel primul concert pentru pian pe care l-a scris în urmă cu câţiva ani, a fost cântat în premieră de marele pianist Garrick Ohlsson. De curând a fost premiat un Ciclu de lied-uri scrise special şi evident cântate în primă audiţie de baritonul american Thomas Hampson. Michael a avut multe alte lucrări comandate de alte instituţii importante din America. Şi cred că asta este o dovadă a vocii lui unice, care sper, sincer sper să-l transforme cât mai curând posibil într-un clasic în viaţă.

În afară de acest impresionant proiect pe care l-aţi realizat şi îl realizaţi pentru Festivalul Internaţional George Enescu, ce alte proiecte mai are pianistul Matei Varga?

Întotdeauna îmi place să vorbesc despre proiecte după ce se desfăşoară sau un pic înainte de a se desfăşura. Aşa cum spunea buna mea prietenă şi colaboratoare, extraordinara Laura Buruiană, într-un interviu pe care l-am făcut nu demult, ne este frică să vorbim despre proiecte prea devreme, ca nu cumva să se întâmple ceva şi să nu se înfăptuiască. Oricum, vreau să vă mărturisesc faptul că în acest moment lucrez, tot împreună cu Michael Hersch, la realizarea unei opere pe care el a scris-o în mod cu totul surprinzător, înainte ca noi să ne cunoaştem. De fapt a început-o înainte ca noi să ne cunoaştem şi a terminat-o în urmă cu câteva luni.

Este o operă pentru o singură interpretă, o singură soprană şi un grup de muzică de cameră format din 8 instrumente, pianul fiind unul dintre ele şi partea pentru pian fiind scrisă pentru mine în mod special. Ceea ce m-a surprins extraordinar şi m-a făcut să zâmbesc, dar să fiu şi foarte entuziast, este că Michael a început să scrie lucrarea înainte ca noi să ne cunoaştem, fiind inspirat de ultima culegere de poezii ale lui Marin Sorescu.

Sunt poezii în principal despre moarte şi despre a muri. Este o literatură foarte sumbră, dar foarte emoţionantă şi Michael a decis să folosească unele dintre poezii pentru această operă căreia sper să-i putem face premiera absolută la începutul anului 2014. Este o lucrare foarte amplă, are două ore şi jumătate. Lucrăm intens la ea deja şi sper ca şi publicul românesc să o poată asculta pentru că, în fond, totul a pornit de acolo, a pornit din România şi de la un autor român.

Sunt, de asemenea, mândru că cineva care nu avea nici un fel de legătură cu România înainte a fost atât de fascinat şi de interesat de un autor român, desigur tradus în engleză, care l-a inspirat să creeze o operă deosebită şi specială în peisajul operistic contemporan. Altminteri mai lucrez la un proiect cu totul diferit pentru că în sufletul meu rămân un romantic şi una dintre piesele mele preferate, poate chiar lucrarea mea preferată dintre toate lucrările pe care le ştiu şi le ascult - sigur este o declaraţie extrem de subiectivă - este Lacul lebedelor de P.I.Ceaikovski. Şi una dintre marile frustrări pe care le-am avut de-a lungul anilor este că nu există nicio partitură, adaptare, transcripţie pentru pian solo şi făcută ca atare, unde sigur că pianul poate străluci cu toate caracteristicile lui ca instrument al acestui balet. Aşa că am rugat un tânăr compozitor american, pe care-l ştiu şi-l apreciez foarte mult, pe numele lui Matt Van Brink, să scrie pentru mine o Fantezie care deja în forma ei finală a ajuns spre jumătate de oră, ceea ce este destul de lung, pe temele cele mai iubite şi mai cunoscute din Lacul lebedelor. Deci, în următoarele luni îmi propun să cânt premiera absolută a acestei lucrări şi să încep să o promovez şi evident să o şi înregistrez, în aşa fel încât lumea să poată asculta Lacul lebedelor chiar într-un mic salon de muzică pe un singur instrument, pianul, fără să se ducă neapărat la operă sau la balet.

D-le Matei Varga, iată, publicul din România, vă aşteaptă cu mare drag! Câteva gânduri despre venirea dvs. aici la Bucureşti în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu…

După cum am spus şi mai înainte, este o bucurie extraordinară. Întotdeauna venirea acasă reprezintă un moment de tandreţe şi cumva de melancolie pentru mine, pentru că nu mai locuiesc la Bucureşti, însă familia mea, părinţii mei sunt acolo, vorbim în fiecare zi şi sigur că mă consider român şi mă voi considera întotdeauna român. Nu am cântat mulţi ani în România, după care am venit în 2010 într-o formulă cu totul deosebită şi foarte frumoasă pentru mine, alături de Orchestra Conservatorului pe care l-am absolvit, la Ateneu, în locul cel mai frumos posibil de a cânta în România, şi interpretând unul din concertele mele preferate - Concertul nr.2 în fa minor de Chopin. A fost o revenire minunată şi publicul m-a făcut să simt că practic n-am plecat de acolo. M-au răsfăţat cu atenţia, cu generozitatea lor şi cu dorinţa lor de a mă asculta. Sper că toate acestea nu s-au diminuat şi mai sper ca şi de data aceasta să simt aceeaşi căldură şi acelaşi entuziasm din partea lor. După cum îmi doresc să revin şi la anul şi peste doi ani şi, mă rog, de cât mai multe ori posibil, pentru că România are o viaţă şi o scenă muzicală cu totul deosebite şi un public foarte diferit de alte locuri şi cu siguranţă diferit de cel pe care-l întâlnesc aici în America şi în New York în mod deosebit. Cred că lumea cu adevărat iubeşte şi înţelege muzica clasică, nu că asta nu s-ar întâmpla aici, dar că există într-un fel o altă formă de apropiere de muzica clasică acolo şi cred că asta nu trebuie să se piardă şi evident voi fi fericit şi onorat să apar ori de câte ori sunt invitat pe o scenă din România.

CV Matei Varga

Născut - 29 octombrie 1980
Studii - Matei Varga a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în 2004, unde a studiat cu Ana Pitiş, Ioana Minei şi Sandu Sandrin. Apoi şi-a continuat studiile la Mannes College (New York), unde a studiat cu Pavlina Dokovska, obţinând o diplomă de Master of Music (2006), precum şi Artist Diploma (2008). A participat de asemenea la Master Classes susţinute de Claude Frank, Richard Goode, Jacob Lateiner, Murray Perahia, Menahem Pressler, Ignat Solzhenitsyn, Raoul Sosa şi Jean Yves Thibaudet.
În prezent, Matei Varga este profesor de pian la Lucy Moses Music School din New York.