"Tehnică supra-umană", "pur şi simplu cea mai bună pianistă care s-a lansat în ultimii ani", "emoţie şi muzicalitate ce-i depăşesc vârsta" - sunt titluri din ziarele americane ce vorbesc elocvent despre solista serii de 3 septembrie de la Sala Palatului, chinezoaica de 26 ani, Yuja Wang. Este considerată o super-vedetă a muzicii clasice actuale, lucrează cu una dintre cele mai importante case de discuri din lume, pentru care a înregistrat deja 5 albume, unul dintre ele nominalizat anul trecut la premiile Grammy. Şi vine pentru prima dată la Bucureşti, pentru a interpreta Concertul nr.1 de Ceaikovski alături de Orchestra Simfonică din Pittsburgh, condusă de Manfred Honeck. Are cel puţin un punct comun cu o altă vedetă chineză a muzicii clasice, pianistul Lang Lang: au studiat amândoi la Institutul Curtis din Philadelphia, cu acelaşi profesor, celebrul Garry Graffman, născut în America din părinţi iudeo-ruşi. Yuja Wang, alături de Lang Lang şi Yundi formează un triumvirat de pianişti chinezi în jur de 30 ani care demonstrează că, având studiile potrivite, şi asiaticii pot devin vedete ale muzicii clasice europene. Desigur, contează extrem de mult şi marketingul creat în jurul lor, mai ales cu instrumentele globale de comunicare de astăzi. Însă arta lor este, indiscutabil, de cel mai înalt nivel.

Este important brandingul şi asocierea cu alte aspecte ale vieţii contemporane, ca moda de exemplu, pentru un artist de muzică clasică al secolului XXI?

Nu este important pentru mine, dar totuşi trăiesc în această lume modernă. Nu cred că un artist de muzică clasică trebuie să pară că trăieşte cu 300 de ani în urmă. Cred că brandingul este o nouă formă de a construi o carieră; este un mod de a trăi viaţa de acum, cred că este pur şi simplu o parte a personalităţii muzicianului modern.

Dar de fapt cum vă vedeţi dvs.? Pentru că mi se pare că imaginea care vi se creează nu vă descrie de fapt pe dvs. , aşa cum vă vedeţi de fapt.

Cânt la pian pentru că aşa simt nevoia, iubesc să fac asta şi să fiu în relaţie cu publicul: momentul meu de creativitate este când sunt pe scenă. A cânta la pian mă face să mă simt vie: acesta este un adevăr, o realitate de care am nevoie în viaţa mea.

Care este cel mai important lucru care v-a ajutat să deveniţi ceea ce sunteţi astăzi, ca pianistă?

Aş spune în primul rând experienţa de viaţă, pentru că am venit în America singură când aveam 14 ani, prin forţe proprii…

Cum aţi făcut asta?

Nu ştiu cum, dar am făcut-o. Probabil că dacă ar fi să mă întorc atunci, nu aş mai putea să fac asta. Ştiţi, părinţii mei locuiesc şi în prezent la Beijing. Eu am început să concertez când aveam 16 ani şi am vizitat numeroase ţări, foarte diferite, am întâlnit oameni foarte diverşi. Iată, este prima dată când vin în România şi de-abia aştept să ajung acolo. Cred că toate acestea s-au integrat în modul în care cânt muzica, în modul cum ascult muzica.

Nu este obişnuit ca o tânără de 26 ani să fie un star al muzicii clasice, cel puţin asta nu se întâmpla în urmă cu, să zicem, douăzeci de ani. Există vreun secret care v-a ajutat să deveniţi ceea ce sunteţi astăzi?

Cred că este pur şi simplu pasiunea pentru ceea ce fac, adică să creez şi să împărtăşesc cu ceilalţi oameni. Dar totuşi nu sunt de acord cu dvs. când spuneţi că aşa ceva nu se întâmpla în urmă cu 20 ani: iată, Mozart, în urmă cu 300 ani, îşi începea cariera la doar 7 ani, deci s-ar spune că eu sunt bătrână deja…

Da, dar totuşi putem considera că Mozart a fost o excepţie. Aş vrea să vă întreb: cum vedeţi universul muzicii clasice în contemporaneitate? Unii cred că muzica clasică este perimată, alţii cred că muzica clasică are un viitor frumos. Dvs. ce credeţi?

Pentru mine, muzica clasică este abia la început, pentru că mereu îi descopăr frumuseţea şi sunt fericită că am crescut practic alături de muzica clasică. De asemenea, văd şi oameni tineri la concerte care sunt foarte interesaţi de ceea ce ascultă: desigur, şi repertoriul este foarte important. Da, cred că muzica clasică este mai vie ca niciodată, cu ajutorul unor instrumente globale cum este youtube de exemplu.

Când aţi început să cântaţi la pian?

La 6 ani. S-a întâmplat când eram în China. Cred că pur şi simplu s-a întâmplat. Vedeţi, mama mea este dansatoare şi a vrut ca şi eu să fac asta, dar eram cam leneşă, aşa că i-am spus: "Mie îmi place muzica, voi învăţa să cânt la pian".

Care a fost momentul când aţi realizat că veţi fi cu adevărat o pianistă?

De fapt, nu am vrut niciodată să fiu o pianistă profesionistă. Eu am început să cânt la pian la 6 ani, considerându-l un hobby, pe lângă dans, caligrafie şi pictură. Până pe la 12 ani am crezut că voi merge la o şcoală obişnuită şi apoi voi alege o meserie oarecare. Dar totuşi, eram solicitată din ce în ce mai des să susţin concerte; apoi, la 14 ani, mi-am dat seama că a cânta la pian pe scenă este lucrul pe care-l fac cel mai bine şi mi-a plăcut asta. Ceea ce se întâmplă de fapt şi în continuare; mă consider chiar o veterană a scenei, din moment ce au trecut 20 ani de când cânt în concerte şi recitaluri.

Cât de important a fost momentul când aţi semnat un contract de exclusivitate cu Deutsche Grammophon?

S-a întâmplat acum 5 ani şi am fost foarte entuziasmată atunci. Aveam 21 ani şi îmi aduc aminte foarte clar momentul de după un recital pe care l-am avut la Verbier. Pare să fi fost o încununare a unei cariere, dar de fapt era doar începutul ei, pentru că până atunci nu înregistrasem nimic, doar apăream în concerte şi acestea sunt experienţe cu totul diferite.

Dvs. alegeţi repertoriul pe care-l interpretaţi pe discuri? Sau vă este şi sugerat ceva de producători?

Depinde. În cazul concertelor cu orchestra, de obicei, ne consultăm eu, producătorul şi dirijorul. Şi desigur, am grijă ca repertoriul curent de concert să se regăsească şi pe CD-urile mele, de obicei cânt din piesele solo de pe CD-uri ca bisuri din concerte.

Spuneţi-ne câteva cuvinte despre colaborarea cu Orchestra Simfonică din Pittsburgh şi dirijorul Manfred Honeck, alături de care veţi apărea şi la Bucureşti.

Am cântat deja de 3 ori împreună, dar este primul turneu în care apar alături de ei. Au o sală extraordinară la Pittsburgh şi o istorie fabuloasă în spate. Manfred Honeck este un om alături de care îţi place să lucrezi.

Deci veţi fi într-un turneu alături de ei.

Da, iar România este parte a acestui turneu, alături de Austria, Berlin, Paris şi alte centre culturale europene importante.

Cântaţi concertul nr.1 de Ceaikovski în acest turneu…

Da, a fost prima lucrare de Ceaikovski pe care am ascultat-o vreodată. Am evitat să învăţ acest concert în adolescenţă, l-am ascultat însă de multe, multe ori. În fine, când am decis să-l învăţ, l-am cântat prima oară cu Filarmonica din Sankt Petersburg şi atunci am înţeles de ce este acest concert atât de interesant, important, chiar glorios, ca o plimbare prin secolului al XIX-lea văzută de Ceaikovski. Nu este atât de dificil ca o lucrare modernă, ca un concert de Bartok de exemplu, deci va fi o plăcere să-l interprez în acest turneu şi să mă întâlnesc cu această muzică mereu şi mereu.

Vroiam să vă întreb dacă cunoaşteţi muzicieni români - compozitori sau interpreţi.

Singurul compozitor pe care-l ştiu este Enescu, deşi încă nu i-am cântat lucrările, probabil însă că o voi face.

Aveţi cumva un mesaj pentru publicul din România?

De-abia aştept să vă văd ţara, am auzit atâtea lucruri frumoase despre ea, de-abia aştept să vin să cânt în România şi să cunosc publicul român, să vă cunosc cultura.

Care sunt avantajele şi dezavantajele de a fi un muzician chinez?

Cred că aceleaşi pentru un muzician de orice naţionalitate, dar totuşi, ştiu că există prejudecăţi în ceea ce-i priveşte pe asiatici, care sunt foarte disciplinaţi şi muncitori, dar nu şi foarte inspiraţi în interpretare, dar totuşi acest lucru se poate schimba şi creativitatea să fie un punct forte şi pentru aceşti muzicieni.

Cum v-aţi descrie?

Dimineaţa sunt uneori foarte adormită, alteori plină de energie. Cred că sunt multe faţete care mă reprezintă; trebuie să fiu energică, din cauza faptului că sunt solistă, iar mai ales la pian, acest lucru este necesar; sunt şi foarte independentă şi foarte puternică.