În perioada 19 - 25 mai a avut loc la Leipzig un amplu simpozion internaţional de muzicologie dedicat complexei figuri componistice a lui Richard Wagner, de la a cărui naştere se aniversează, în 2013, 200 de ani. Printre participanţii numeroşi la acest simpozion s-a numărat şi prof.univ.dr. Valentina Sandu Dediu, una dintre cele mai active şi mai conectate internaţional personalităţi ale muzicologiei româneşti.

Îmi dau seama că problematica abordată în cadrul simpozionului internaţional de muzicologie de la Leipzig a fost foarte diversă. Ne puteţi trasa câteva puncte cardinale ale acestui simpozion?

În primul rând, simpozionul a fost organizat în jurul datei de 22 mai, pentru a marca exact naşterea lui Wagner. S-a concentrat pe câteva teme, în principal pe receptarea lui Wagner atât în Europa de Vest, Europa Centrală, cât şi în Europa de Est - lucrul acesta fiind poate o noutate pentru bibliografia germană. De asemenea, au existat sesiuni despre lucrările timpurii ale lui Wagner, despre creaţia propriu-zisă şi despre Wagner - scriitorul.

Au fost teme abordate prioritar?

Da. Au revenit anumite concepte în tot acest simpozion şi, sigur, legate mai cu seamă de controversatele scrieri ale lui Wagner, de aspectele sale anti-semite, intolerante… în fine, de receptarea ulterioară, de înţelegerea sau neînţelegerea unor scrieri ale lui Wagner, de faptul că nu de puţine ori aceste scrieri au venit în defavoarea receptării muzicale propriu-zise. Dar, în principal, calupul la care am asistat eu - pentru că nu am putut asista la întregul simpozion - s-a axat mai mult pe receptarea lui Wagner într-o sumedenie de oraşe de la Vilnius, St. Petersburg până la Bucureşti, Belgrad, Praga, Bratislava ş.a.m.d.

Aţi prezentat un eseu despre receptarea lui Wagner în România. Care credeţi că este poziţia autorului german în România prezentului?

Eu cred că în România - aşa cum am observat din tot felul de surse - a existat cu adevărat o receptare foarte bună şi o montare asiduă a operelor wagneriene în perioada interbelică, odată cu înfiinţarea celor două teatre importante de la Cluj şi de la Bucureşti şi până pe la al doilea război mondial. Wagner a pălit în interesul montărilor după al doilea război mondial; era şi firesc din cauza condiţiilor politice, nu că ar fi fost firesc în sine. Iată că anul acesta apare un nou interes şi Festivalul Enescu îl arată foarte bine, plus montările de la Opera Română din Bucureşti şi din Cluj care arată din nou o reevaluare. Dar să nu uităm că, de pildă, în România, până acum nu s-a montat niciodată tetralogia integral şi nici Parsifal nu s-a simţit prea bine, ca să spun aşa. Deci, în orice caz, se pare că receptarea lui Wagner a fost importantă în perioada interbelică, de când datează - după părerea mea, cel puţin - şi cea mai importantă carte despre Wagner, semnată de Emanoil Ciomac, în limba română.

Cum este privit Wagner în 2013 la Leipzig?

Wagner este privit complex, multiplu, divers, aşa cum probabil că era şi firesc. Leipzig este oraşul său natal şi oraşul în care şi-a petrecut o parte din viaţă. Leizig este un oraş al romantismului muzical, pentru că de Leipzig se leagă atâtea nume: Schumann, Mendelssohn, Grieg, Bach - evident, şi atunci tot acest context muzical este pus în legătură cu Wagner şi cu tot ce s-a întâmplat cu el. În orice caz, muzicologia germană nu epuizează încă temele asupra lui Wagner şi nu este singura, pentru că am înţeles că simpozioane Wagner au început deja de la finalul anului 2012 prin Shanghai şi au continuat la Berna, în Carolina de Sud şi, probabil, vor continua pe parcursul acestui an.