Aflat la ce-a de-a opta ediţie, Festivalul de Jazz de la Ploieşti de anul acesta propune iubitorilor acestor sonorităţi nume ca: Lucian Ban, Mat Manieri, Omri Mor, Omar Sosa şi Richard Galliano. Mai multe despre evenimentul din acest an am aflat de la directorul festivalului Lucian Sabados.

La momentul la care vorbim ne pregătim încă de cea de-a VIII-a ediţie a Hot Jazz Summit. Cum au decurs pregătirile?

Fiind a VIII-a ediţie, sigur că există o experienţă importantă, dar cu fiecare ediţie, totuşi sunt condiţii mai speciale, sunt surprize, sunt lucruri în exclusivitate şi atunci nu se poate vorbi de o rutină a organizării în nici un caz. A fost şi o ediţie mai specială pentru mine, pentru că am luat pe cont propriu, chiar dacă suntem într-o reţea, împreună cu Sibiul, cu Alba Iulia şi Clujul şi Sibiul se ştie este producătorul general, este a VIII-a ediţie pe care o organizăm cu ei. Am avut puţin mai multă treabă, am luat pe cont propriu relaţiile cu impresarii, deci au fost rezolvate personal contractele şi asta mi-a luat sigur un volum mai mare de muncă. Plus că nu e domeniul meu de definiţie. Se pare că totul e în regulă, muzicienii au sosit de ieri deja polonezii şi marele Richard Galliano. Se pare că se simt foarte bine, urmează probele de sunet şi mai ales întâlnirea cu publicul primei seri. Este o seară cu totul specială, nu că e prima, dar sunt trei trupe foarte interesante. Aşa că emoţiile sunt pe măsură, chiar după opt ediţii, dar cred că am limitat cât am putut de mult marja de risc sau de întâmplare şi sperăm din suflet, eu respectiv, să mă destind şi eu o dată cu publicul, pentru că deocamdată sunt în febra… şi sunt pe o altă lungime de undă. Dar ştiu că în momentul în care începe jazz-ul, mă transform şi mă poartă cu el.

Care sunt recitalurile aşteptate de dumneavoastră?

Sigur sunt şi eu subiectiv. Evident că este Richard Galliano, Lucian Ban şi cu Mat Manieri, pentru că e primul muzician român care reuşeşte să scoată un CD la ECM. Mă interesează foarte mult Omri Mor, pianistul din Israel, pentru că e unul dintre preferaţii lui Avishai Cohen, marele contrabasist israelian, care, la rândul lui, e unul dintre preferaţii mei. Mă interesează mult, sigur, Carlos Maza, vine cu un proiect din Spania cu totul special, plecând de la concerte simfonice, de la idiomuri simfonice, transformate în jazz, vă daţi seama e un lucru foarte interesant şi ziua a treia mă fascinează pentru că l-am auzit deja pe Zsolt Bende, un chitarist formidabil din Ungaria, care mi-aminteşte şi o spun cu admiraţie şi fără fir de ironie, când spun, îmi aminteşte de Pat Metheny nu înseamnă că există epigonism la mijloc, nu în nici un caz, dar atmosfera şi căutarea sunetului, mi-aduce aminte cumva de Pat Metheny şi bineînţeles în ultima zi, Omar Sosa este cel mai aşteptat, împreună cu Richard Galliano, cele mai aşteptate concerte. Omar Sosa pe care l-am urmărit foarte mult, el a cântat acum patru ani, deci în ediţia 2009 a festivalului nostru, un proiect oricum foarte interesant, Africanos, dar acum vine cu un proiect cu totul nou şi e chiar la începuturile acestui proiect, l-a lansat acum două luni şi se numeşte New Afro-Cuban Quartet, performează alături de un alt nume ilustru al jazz-ului cubanez - care la rândul lui, cubanezii, pentru mine, după americani sunt pe locul doi, sau greu de spus pe locul doi, că sunt foarte interesanţi cubanezii -, este vorba de Leandro Saint-Hill, un foarte interesant saxofonist, şi bineînţeles Ernesto Simpson - un mare toboşar. În fine, sunt multe aşteptările şi de obicei n-am fost dezamăgiţi, că se zice uneori m-am aşteptat la altceva şi n-a fost. Nu, pentru că sunt profesionişti, sunt deja foarte bine documentat şi eu şi când domnul Schimdt a făcut aceste propuneri, desigur că am fost extrem de interesat şi sensibil la aceste propuneri.

Care sunt aşteptările de la public?

Îmi cunosc foarte bine publicul. E crescut cumva de mine. O să par puţin infatuat, nu sunt infatuat, dar am trudit alături de ei şi a readuce jazz-ul, ceea ce se întâmplă de zece ani foarte consistent şi foarte sistematic prin programul asociaţiei mele de jazz, Jazz Forum 03, cele 52 de concerte organizate strict de asociaţie şi cele opt ediţii de festival cred că au reuşit să coaguleze un public de-a dreptul pasionat, bun cunoscător, entuziast de multe ori, dar şi critic. E mai rar ocazia să fie critic, pentru că nu le ofer eu această ocazie să devină critici. În general am fost preocupat de lucruri foarte importante, să le aduc mari personalităţi, mari proiecte şi proiecte foarte originale, asta caut eu. A cânta la nesfârşit standarde, sigur e o variantă, dar nu este cea mai bună variantă, ceea ce se întâmplă uneori în jazz-ul românesc şi atunci sigur ca şi organizator cauţi proiecte originale, proiecte speciale, care creează această bucurie a diversităţii jazz-ului, pentru că există o diversitate a jazz-ului şi de a scoate odată pentru totdeauna din nefericita sintagmă "o artă a snobilor şi o artă închisă".

Câteva cuvinte despre această alăturare, jazz şi teatrul Toma Caragiu.

Este una dintre cele mai fireşti alăturări, pentru că de la început şi momentul când sigur eram directorul teatrului, cum se zice eu centram eu dădeam cu capul, dar nu era aşa, pentru că în spatele meu în teatru erau colegii mei şi din conducerea teatrului mă refer, dar erau şi cei din staff-ul tehnic, un staff de care sunt foarte mândru, un sunet şi o atmosferă, lumini, decoruri… la teatru e altă posibilitate şi eu cred foarte tare că jazz-ul are nevoie de această atmosferă, de această apropiere a publicului.