În 4 aprilie 2013, baritonul Bogdan Baciu a interpretat partea solistică din lucrarea "Carmina Burana" de Carl Orff pe scena filarmonicii din Düsseldorf alături de soprana Aisha Tümmler şi de tenorul Raphael Pauss. Absolvent a două Facultăţi opuse, al Facultăţii de Inginerie "Aurel Vlaicu" din Arad şi al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, Bogdan Baciu şi-a aratăt calitatea artistică fiind admirat şi apreciat de către publicul german.

Este pentru prima dată când interpretezi acestă cantată profană Carmina Burana?

Nu este pentru prima oară cînd interpretez partea solistică a baritonului din Carmina Burana. Am cântat-o şi în România, mai exact la Filarmonica din Târgu Mureş. Debutul meu solistic în această lucrare a fost însă precedat de abordarea ei în Corul Filarmonicii din Arad, unde am activat ca şi corist vreme de patru ani şi unde ascultam cu plăcere de fiecare dată părţile solistice şi de ce să nu recunosc, visam ca într-o zi să cânt ca şi solist.

Deci să înţeleg că părţile corului ţi-au fost cunoscute atât cu dificultăţile muzicale pe care le cere paritura, cât şi textuale. Ce poţi spune despre prima strofă, care dealfel se repetă şi la sfârşitul lucrării cu o bravură impozantă?

E bine ştiut, datorită dramatismului şi a orchestraţiei bogate, că motivul primei strofe, care dealtfel se repetă în ultima strofă, reprezintă coloana sonoră a numeroase filme şi reclame de televiziune. De obicei "O Fortuna" este asociată cu situaţii dramatice şi cataclismice. Dramatismul este realizat prin utilizarea unei orchestre impresionante, cu un număr mare şi variat de instrumente de percuţie. Fortuna, zeiţa norocului în Imperiul roman, este portretizată ca fiind schimbătoare precum este luna, nestatornică, ridicând pe cineva pe culmi sau coborându-l în praf, distrugând omul în sărăcie sau în bunăstare, o formă fără contur…

Ce a însemnat pentru tine colaborarea cu filarmonica din Düsseldorf?

Am acceptat invitaţia Filarmonicii din Düsseldorf ca pe o provocare, având în vedere că în ultimul an m-am axat în principal doar pe repertoriul de operă la DOR (Deutsche Oper am Rhein). Fiind o noutate, am căutat să mă prezint cât mai bine şi să transpun auditoriului cât mai veridic partea scrisă pentru bariton. O altă provocare a fost faptul că a trebuit să cânt într-o sala de concerte impozantă, aşa cum este Tonhalle din Düsseldorf, care are o capacitate de 2500 de locuri (toate vândute).

Provocarea de a cuceri şi captiva atenţia unui public nou a fost uşor de realizat?

Publicul care merge la Filarmonică este diferit de cel care merge la Operă, aşa că la Tonhalle m-am aflat în faţa unui public nou. Eu aveam de spus o poveste cât mai credibilă iar publicul avea să primească şi să înţeleagă cele spuse de mine. Am simţit publicul foarte cald şi receptiv. Cred că până la urmă am vorbit aceeaşi limbă şi am fost pe aceeaşi frecvenţă, judecând după reacţiile şi aplauzele finale.

Carmina Burana este o lucrare scrisă pentru cor mixt, cor de copii şi trei solişti. Ce anume ai apreciat la colegii tăi, Aisha Tümmler şi Raphael Pauss şi la întregul ansamblu?

Cu Aisha Tümmler sunt coleg la Deutsche Oper am Rhein, iar cu Raphael Pauss am colaborat anul trecut într-o producţie de operă. Pot să spun că, din punct de vedere profesional şi colegial, avem o relaţie foarte bună, ambii fiind foarte talentaţi, lucru observat şi din prestaţia lor în Carmina Burana.

Cu orchestra sunt destul de familiar, deoarece Düsseldorfer Philarmonie este aceeaşi orchestră care activează şi la Deutsche Oper am Rhein. O mare surpriză pentru mine a fost Corul, care m-a impresionat atât cantitativ, cât şi calitativ. Într-un cuvânt, soliştii, corul şi orchestra au fost la înălţime şi au dat dovadă de o mare ţinută artistică.

Cum a fost colaborarea cu dirijorul Leslie Suganandarajah?

Trebuie să spun ca dirijorul Leslie Suganandarajah a dat dovadă de un real profesionalism. M-am simţit foarte bine şi sigur pe parcursul întregului Concert. Nu este lucru uşor să ţii în mână orchestra, corul şi soliştii concomitent şi în acelaşi timp toţi să fie împreună. Am simţit tot timpul că a fost foarte atent şi receptiv la fiecare respiraţie şi la fiecare intenţie de-a mea, lucruri care pentru un solist înseamnă siguranţă şi relaxare pe scenă.

Această lucrare bazată pe melodii şi texte medievale este o lucrare dificilă care cere nu numai o foarte mare energie, dar şi o bravură ieşită din comun. Cum ţi-ai dozat această sursă de energie având în vedere că rolul baritonului este nu numai cel mai dificil dar şi foarte lung?

Într-adevăr, este o lucrare destul de solicitantă şi foarte complexă pentru bariton. De la cântatul uşor şi tenoral în unele părţi, până la dramatismul exploziv din "Estuans interius" şi până la cântatul în falsetto în "Dies, nox et omnia", vocea trebuie dozată, transformată şi adaptată conform cerinţelor partiturii. În spatele unei interpretări de succes stă o muncă desfăşurată pe mai multe planuri, începând cu citirea partiturii, punerea în voce, ajustarea reflexelor, dezvoltarea memoriei musculare şi până la pronunţia textului, fiind binecunoscut faptul că lucrarea este scrisă în latină, germana medievală şi în provensala veche.

Atmosfera piesei este foarte controversată cu subiecte despre natură, dragoste, beţie, de la lirismul naiv până la ironia umorului popular. Poţi să ne spui care au fost sentimentele tale în timpul interpretării?

Având în vedere că în lucrare se cântă despre o multitudine de lucruri şi stări, fiecare moment trebuie abordat diferit. În "Omnia sol temperat" am fost un tânăr naiv, îndrăgostit, care vede viaţa în roz şi e puternic influenţat de schimbările pe care le aduce venirea primăverii. În "Estuans interius (Mă mistui în interiorul meu) îmi dau seama de perenitatea vieţii şi a existenţei, o arie de un puternic dramatism.

Urmează cel ce se autodenumeşte Abbate de Cucaniensis, un sfetnic al beţivilor şi adept al pierzaniei, curând victimă a depresiei fără întoarcere. Depresia continuă în "Dies, nox et omnia" şi se transformă în autovictimizare şi nebunie, totul este împotriva mea, nimic nu mă mai bucură şi nimic nu mă poate scoate din starea în care mă aflu.

Ziarul local Rheinische Post - Düsseldorf te-a numit "vârful soliştilor cu o virtuozitate de mare clasă". Cum vezi tu acest clasament solistic?

Am fost foarte bucuros şi onorat în acelaşi timp de cele scrise în Rheinische Post - Düsseldorf. Complexitatea rolului scris pentru bariton, îţi conferă ca interpret şansa de a arăta mai multe aspecte artistice şi acesta poate fi un avantaj faţă de celelalte două voci, soprană şi tenor. Să nu minimalizăm însă meritele celor doi colegi ai mei, care au fost cel puţin la acelaşi nivel la care m-am prezentat şi eu.

Mulţumesc pentru interviul acordat şi îţi doresc succes mai departe pe scena Operei din Düsseldorf!

Şi eu îţi mulţumesc pentru interviu şi urări şi, de ce nu, să ne auzim cât mai curând!!!