Au venit în Italia în urmă cu 23 de ani din Bacău, respectiv Iaşi. El - Octavian Cristea Nechita - cântă la oboi, ea - Laura Cristea Nechita - cântă la vioară, iar fiica lor - Valeria, în vârstă de 12 ani, câştigătoare a mai multor premii internaţionale - la pian. Elena Postelnicu, corespondentul Radio România de la Roma, a stat de vorbă cu ei în 30 decembrie 2012, cu ocazia unui recital organizat de Ambasada României în Italia şi Asociaţia Pro Patria.

«În această seară am ales un repertoriu foarte variat, începând de la cântece de Crăciun din România, Ivanovici. Vrem să facem cunoscut publicului italian lucrări româneşti; cântecele de Crăciun sunt valori ale umanităţii, le cântă toţi în această perioadă. Cel mai semnificativ pentru noi este faptul că fata noastră, care a fost premiată la Pro Patria Festival revine aici cu lucrări foarte frumoase - o să cânte Chopin, Mozart şi o să ne acompanieze la mai multe lucrări deosebit de frumoase din punct de vedere emotiv.»

O familie de muzicieni, de 23 de ani în Italia. Vă simţiţi mai realizat aici decât aţi fi fost în România?

Avem amintiri foarte frumoase din România. Am cântat într-o orchestră extraordinară. Avem o amintire deosebit de plăcută de dirijorii noştri, de profesorii noştri. Am încercat să purtăm valorile muzicii româneşti în Italia. Aici, pe lângă faptul de a concerta, am îmbinat activitatea concertistică cu cea a predării. Am fost recunoscuţi ca profesori de către Ministerul de cultură şi învăţământ italian şi am terminat şi Universitatea de muzico-terapie din Assisi. Deci, activitatea noastră este foarte variată - de la concerte, la lecţii pe care le susţinem la liceele de muzică din Avellino.

Elevii dumneavoastră ştiu că sunteţi român?

Da, bineînţeles. Eu sunt convins că acesta nu este un handicap. Noi avem foarte multe lucruri de dat; mai ales când se vorbeşte despre muzică, e un schimb continuu de emoţii, de a da şi de a primi. Suntem orgolioşi că facem parte dintr-o cultură extraordinară, pentru că Italia a dat foarte mult la patrimoniul culturii universale, dar suntem foarte orgolioşi că avem şi noi rădăcinile noastre şi valorile noastre, pe care încercăm să le transmitem elevilor noştri.

De unde veniţi din România?

Eu sunt de loc din Bacău, dar am studiat Conservatorul la Iaşi; acolo am întâlnit-o pe soţia mea - adică sunetele noastre s-au întâlnit acolo, aş putea spune. Din România am încercat să transmitem şi fetiţei noastre aceleaşi valori, pornind de la muzică, dar n-a fost greu, pentru că ea a manifestat de la început o atracţie pentru sunete.

Să vorbim şi cu soţia. Toată ziua se cântă acasă?

Da. Acesta este lucrul cel mai frumos. Muzica a unit umanitatea.

Ce vă lipseşte de acasă, din România?

Zăpada. Obiceiurile noastre. Bineînţeles, mămicile noastre. Şi tradiţiile noastre. Cozonacul nostru.

Ca artist, aţi întâlnit, în aceşti 23 de ani de Italia, şi dificultăţi?

Cred că o persoană când alege să trăiască în altă parte decât cea unde este născut… sunt dificultăţi… indiferent dacă eşti român sau nu. Dificultăţi sunt pentru că trebuie să se adapteze imediat şi să respecte regulile, pentru că statul că statul care te primeşte trebuie să-ţi dea şi oportunitatea să te dezvolţi şi să arăţi ceea ce poţi face. Pentru că fiecare persoană, fiecare individ cred că are o valoare înlăuntrul lui pe care trebuie să o arate şi - ca o îndatorire a noastră - să dăm tot ce putem, tot ce ştim, să ajutăm la creşterea culturală, de ce nu! Noi avem o cultură deosebită şi Italia este una dintre cele mai mari culturi care a dat lumii cel mai mult în materie de pictură, de muzică, de sculptură, de orice. Pentru noi e o bogăţie că aparţinem atât culturii româneşti pe care am asimilat-o şi o iubim foarte mult, dar şi că am asimilat cultura italiană suntem foarte orgolioşi. E ca şi cum am trăi de două ori, două vieţi.

Azi, cu un concert aici, la Roma… V-ar plăcea să cântaţi, în familie, şi în România?

Da, cum să nu! Visul nostru este - şi cred că o să se realizeze cât mai devreme - să ajungem să facem şi un recital în România, cu Valeria.