Scenografa Viorica Petrovici, un nume de referinţă pentru teatrul muzical românesc, a fost nominalizată la Premiile César. Acesta este subiectul interviului următor:

Doamnă Viorica Petrovici, tocmai aţi fost nominalizată la Premiile César pentru costumele filmului La source des femmes. Felicitări! În ce context vine acest succes?

Vine într-un context foarte interesant. În primul rând nu mă aşteptam să primesc această veste. A fost, aşa, ca o bombă care a explodat extraordinar de frumos şi mă bucură foarte mult, pentru că este important atât pentru mine ca profesionistă, cât şi pentru ceea ce se întâmplă în România. Cinematografia începe să iasă încet, încet la lumină. Iată, regizorii au obţinut succese foarte mari, iar acum începem şi noi, cei din linia a doua, să obţinem câte ceva, să ne promovăm.

Cum aţi gândit costumele pentru acest film?

Acest film este atipic pentru mine, care aparţin unei culturi europene, în sensul că a trebuit să fac faţă unei vizualităţi care este diferită de cea europeană. Costumele acestui film sunt între costumul folcloric şi costumul creat de mine. Este un film contemporan, de fapt, care se întâmplă în lumea musulmană. Acest costum l-am dobândit printr-o documentare foarte, foarte minuţioasă, printr-o experienţă la faţa locului destul de atentă, şi desenând fiecare personaj, discutând cu actorii, cu regizorul, observând foarte atent ce se întâmplă la faţa locului, care sunt elementele specifice acestei comunităţi feminine.

În film este vorba despre o grevă a amorului, o grevă a femeilor într-o lume musulmană dominată de bărbaţi. Deci, a trebuit să exploatez în vizualitatea acestui film cochetăria feminină, micile detalii care înseamnă cochetării în această lume, pe care cred că le-am exploatat bine deoarece este singurul element care a atras atenţia în acest film - consecvenţa şi evidenţierea caracterului fiecărui personaj.

Ce alte proiecte aveţi în perioada următoare în domeniul teatrului muzical?

Tocmai am terminat un spectacol de operă la Cluj; Nabuco, făcut cu un regizor pe care eu îl stimez şi îl iubesc foarte mult - Alexander Hausvater, Nabuco 12, care a făcut, la fel, o revoluţie. Voi face la Ploieşti un spectacol de teatru - tot în această perioadă - O scrisoare pierdută. O să încep producţia unui balet de buzunar pentru Opera Comică pentru Copii - Cenuşăreasa - şi vom mai vedea.