Una din cele mai vechi orchestre din lume, datând din Germania secolului al XVI-lea, a fost dirijată de Mendelsohn, Meyerbeer, Richard Strauss, Wilhelm Furtwangler sau Herbert von Karajan. A început ca orchestră de curte şi a devenit orchestră de operă. Astăzi cântă atât repertoriul liric, cât şi cel simfonic şi a primit numeroase premii care au recompensat-o pentru calitatea interpretării. Capela de Stat din Berlin este, de fapt, sau în principal, sau în egală măsură ansamblul Operei de Stat din oraşul german şi o orchestră de concert a cărei istorie merge foarte departe înapoi în timp. Volker Sprenger, violist şi membru în Consiliul de conducere, este cel care ne-a vorbit despre formaţia din care face parte.

Este într-adevăr una din cele mai vechi orchestre din lume, care a fost atestată documentar în anul 1570. Se poate spune că istoria a început însă atunci când Frederic cel Mare a înfiinţat opera regală, opera Unter den Linden, în 1742. De atunci, Capela de Stat din Berlin există atât ca orchestră de operă, cât şi ca orchestră de concert.

Ansamblul a fost dirijat deseori de Richard Wagner. Cât de importante au fost acele momente pentru formaţie, ca şi pentru istoria ei?

A avut cu siguranţă o semnificaţie deosebită, faptul că Wagner ne-a condus în lucrări proprii - este vorba de premiera cu Olandezul zburător şi de o serie de repetiţii Tristan şi Isolda. Şi astăzi este deosebit de important pentru noi faptul că sunt mulţi compozitori care ne aleg pe noi pentru a le interpreta creaţiile - colaborăm cu Pierre Boulez, compozitor desigur dar şi dirijor, şi care ne-a condus şi într-un ciclu dedicat simfoniilor lui Mahler. Dirijorul nostru şef, Daniel Barenboim, a stabilit un repertoriu care cuprinde relativ des şi lucrări de Eliot Carter, autorul american în vârstă de 105 ani.

Ansamblul Operei de Stat din Berlin, Capela este şi un ansamblu care susţine frecvent concerte. Nu este greu de făcut schimbarea între aceste două tipuri de muzică atât de diferite - una, destinată în principal să acompanieze, alta cu vocea ei proprie?

Eu simt că aceasta ne îmbogăţeşte, şi fără a dori să par înfumurat, cred că orchestra noastră este de un fel destul de rar, tocmai pentru faptul că poate îmbina aceste două genuri de activitate şi le poate face la un nivel înalt pe ambele. Capela de Stat din Berlin este în acelaşi timp o orchestră de concert independentă, care evoluează atât în Germania, cât şi în turnee internaţionale, şi un ansamblu care interpretează operă într-un stil irepetabil. Pentru mine personal aceasta este o circumstanţă foarte fericită, mai ales că poate duce la colaborări extraordinare - mari dirijori doresc să facă operă cu noi: Claudio Abbado, Zubin Mehta, Sir Simon Rattle, care este dirijorul Filarmonicii din Berlin, vin la noi pentru că ştiu că putem interpreta creaţia lirică la un standard foarte bun. Putem servi, aşadar, două tipuri de muzică într-adevăr diferite - cea autonomă şi cea care poate avea şi rolul de însoţitor.

Este vorba şi de anumite calităţi pe care această dublă activitate ni le educă: viteza de reacţie, felul în care răspundem unor lucruri neprevăzute, pentru că două spectacole de operă nu seamănă niciodată între ele. Dacă este posibil ca, făcând concerte într-un ritm destul de stabil, ele să fie oarecum similare, o reprezentaţie lirică este întotdeauna ceva diferit. Asta ne solicită abilitatea de a reacţiona rapid, ne cere să fim spontani şi atenţi, ceea ce se răsfrânge în calitatea muzicii pe care o facem. La fel, perfecţiunea tehnică a unui concert pe podium este prezentă şi în fosa operei. Consider că este minunat, şi ne face plăcere şi ne bucură tocmai faptul că interpretăm ambele tipuri de muzică. Există trei teatre de operă în Berlin - Opera Comică, Opera Germană şi Opera de Stat, şi cred că este interesant faptul că singura orchestră lirică din oraşul nostru care are un nume propriu suntem noi - Capela de Stat din Berlin. Este drept că aceste ansambluri nu sunt atât de prezente pe scena de concert cum ne bucurăm noi că putem fi.

Revista germană Opernwelt a numit de cinci ori ansamblul berlinez ca fiind orchestra anului; el a mai câştigat prestigiosul premiu Furtwängler, Marele Premiu al Discului, un Grammy şi un premiu Echo. Ce calităţi au, aşadar, muzicienii Capelei de Stat din Berlin, sau ce calităţi le trebuie celor care doresc să devină membri?

Concursurile noastre au câteva probe, fiecare, eliminatorie, în care candidaţii interpretează un concert din perioada clasică, apoi unul romantic, apoi fragmente din literatura pentru orchestră, din muzica pe care, în fond, va urma să o cânte zilnic, cu care îşi va câştiga existenţa, dacă vreţi. Suntem atenţi şi la felul în care este cântată muzica, şi la culorile pe care le poate scoate interpretul din instrumentul său, la frazarea muzicii. Aţi întrebat şi de calităţile umane ale noilor membri - cred că este vorba de dorinţa de a se integra, de a pune cunoştinţele sale în slujba întregului, a orchestrei. Uneori acest lucru trebuie învăţat - este, într-un fel, ca în sportul de performanţă. Studiezi mult, te pregăteşti mult, dar singur, te bazezi, depinzi de tine însuţi, iar apoi trebuie să aduci toate aceste realizări în sunetul general al orchestrei - ceea ce nu poţi învăţa la şcoală.

Am avut bucuria de a-i asculta pe membrii Capelei de Stat din Berlin în cele două concerte pe care le-au susţint în Festivalul Enescu din 2011 şi am admirat, personal, coeziunea dintre artişti: au cântat, mi s-a părut, ca unul, au sunat ca unul. Volker Sprenger, cum definiţi sunetul acestei orchestre?

Este mai greu de descris aşa ceva în cuvinte - ca şi când ai solicita cuiva să vorbească îndelung despre diferenţele dintre un Cabernet-Sauvignon şi un Merlot! Este mai bine să bei acele vinuri, pur şi simplu... Dar voi încerca. Dacă aţi vorbit despre unitate - îi datorăm mult, în această privinţă, dirijorului nostru şef, Daniel Barenboim, care conduce deja de 20 de ani Capela de Stat din Berlin. În acest timp, a reuşit, după cum spune el însuşi, să-şi creeze un stil propriu de muzică, să simtă acest stil, să-l proiecteze în orchestră. Am cântat foarte mult cu Daniel Barenboim, şi uneori el spune în interviuri că se bucură că ne-a reuşit, nouă, împreună, să cântăm muzica aşa, ca şi când am fi o singură răsuflare. Dar este adevărat că aşa ceva nu se poate realiza decât cu cineva care ştie să şi explice, să arate cum se ajunge acolo. Ţi se împărtăşeşte o viziune asupra muzicii iar tu ţi-o însuşeşti; poate fi felul în care vezi şi tu muzica, poate fi o altă părere, poţi spune "nu m-am gândit niciodată că s-ar putea face şi aşa, dar iată că este minunat". Iată că revenim la calităţile umane ale muzicienilor Capelei de Stat din Berlin - coeziunea de care aminteaţi se poate împlini numai dacă noi toţi cântăm ca unul, şi doar atunci ea poate fi remarcată de public.

Dirijorul şef al ansamblului este Daniel Barenboim, sub bagheta căruia formaţia a susţinut concertele din festivalul Enescu, ediţia 2011. Dacă am aplaudat evidenta legătură excelentă dintre muzicieni, am făcut acelaşi lucru pentru relaţia dintre ei şi muzicianul născut în Argentina. Cât de strâns este acest raport?

Foarte strâns - cu tot ceea ce decurge de aici! Este o legătură foarte puternică şi intensă. Ca într-o familie ai cărei membri se înţeleg de multă vreme, există şi momente mai tensionate, dar niciodată vreunul din colegii noştri nu este nemulţumit cu adevărat. Suntem foarte bucuroşi că-l avem pe Daniel Barenboim cu noi, pe unul din cei mai importanţi muzicieni ai timpurilor, suntem bucuroşi că putem lucra cu el şi că-i putem oferi ce are nevoie pentru a face muzică. Are imagini foarte bine formate asupra felului în care trebuie să sune muzica. Atunci când a venit la Capela de Stat din Berlin, i-am părut o valoroasă piesă de mobilier antic de pe care nu trebuia decât să sufli stratul de praf. Avea de atunci un ideal sonor, să spun aşa, şi ne bucurăm că am putut da glas acestui ideal, şi că prin Daniel Barenboim el este îngrijit, îmbogăţit şi perpetuat.