Festivalul Zilele Lipatti se încheie în 2 decembrie, chiar în ziua comemorării emblematicului pianist român, cu un recital-maraton programat la Ateneul Român, susţinut de patru importanţi pianişti ai timpurilor noastre, din generaţii diferite. De la ora 16.00, pe scena Ateneului Român va urca Alfredo Perl.

Veţi deschide recitalul maraton din cadrul Zilelor Lipatti din 2 decembrie. Cum aţi primit această invitaţie?

M-am bucurat desigur foarte mult. Am cântat acum câţiva ani la Ateneul Român în Festivalul "George Enescu", aşa că este o bucurie dublă, pentru că de atunci mi-am dorit mereu să cânt din nou în România. Referitor la recitalul din decembrie, în Festivalul Zilele Lipatti, sigur că pentru un pianist din generaţia mea numele lui Dinu Lipatti este foarte pregnant. Încă din copilărie, în Chile, unde am crescut, am ascultat toate discurile acestui pianist şi l-am admirat foarte mult. Acesta este, aşadar, un al treilea motiv de bucurie pentru mine.

Aţi studiat în Chile, apoi în Germania şi Marea Britanie. Cum v-a influenţat fiecare dintre aceste şcoli şi culturi muzicale?

Aş spune, şi acesta este un lucru foarte bun, că toate aceste şcoli pianistice nu s-au aflat în contradicţie, nu a trebuit să "reînvăţ". Cred că din punct de vedere muzical a fost o linie continuă pentru mine, trecând de la profesorul meu din Chile spre cel din Germania şi apoi cel din Londra. A fost, de asemenea, un mare noroc, este foarte important să laşi să acţioneze asupra ta diferite influenţe, dar o linie conducătoare trebuie să existe şi, mulţumesc lui Dumnezeu, am avut-o. Cred că din punct de vedere al tehnicii pianistice au fost câteva diferenţe între cele trei şcoli, dar acest aspect apare până la urmă şi pentru că fiecare interpret are propria tehnică, propria corporalitate, iar toţi cei trei profesori, aparţinând acestor şcoli pianistice diferite, m-au ajutat în formarea mea.

A avut vreunul dintre profesorii şi muzicienii cu care aţi lucrat un rol decisiv pentru cariera dumneavoastră?

Pentru cariera mea? Nu aş putea să aleg pe cineva în mod special, de fapt cariera mea nu cred că a fost marcată de alţi muzicieni, aş spune că am fost eu însumi un luptător, cu foarte multă răbdare şi de asemenea cu foarte multă putere. Din punct de vedere artistic, foarte pregnantă a fost pentru mine încă din copilărie figura lui Claudio Arrau, pe care din păcate nu l-am întâlnit pentru că nu a concertat în Chile cât timp eu am locuit acolo. Apoi s-au adăugat şi alţi muzicieni, cum ar fi Alfred Brendel, care a avut de asemenea o puternică influenţă asupra mea.

Sunteţi apreciat pentru interpretările opusurilor beethoveniene; aţi înregistrat de asemenea integrala sonatelor pentru pian ale acestui compozitor. De ce tocmai Beethoven, ce înseamnă această personalitate pentru dumneavoastră?

Cred că muzica lui Beethoven este cea care m-a îndreptat spre pian. Când aveam 5 ani, am ascultat o înregistrare a unui trio de Beethoven. Cred că este de fapt singura amintire pe care o am de la acea vârstă. Îmi amintesc o sonoritate şi o expresivitate care m-au impresionat mult încă de atunci şi asta nu s-a schimbat niciodată. De-a lungul timpului s-au adăugat multe alte aspecte ale muzicii beethoveniene, spre exemplu acea vitalitate foarte mare cred că m-a îndreptat foarte mult spre muzica lui.

Una dintre sonatele beethoveniene se află şi în programul recitalului de la Bucureşti, alături de lucrări de Schumann şi Ravel. Cum aţi ales acest program?

Pentru mine este foarte important să aduc în acelaşi program lucrări care sunt legate între ele, dar nu prin programatism, prin titluri, ci prin aspecte cum ar fi tonalitatea şi pot spune că mă las foarte mult condus de intuiţie. Când aud în interiorul meu a doua parte din Sonata pentru pian nr.17 "Furtuna" de Beethoven, în Si bemol major, aceasta se continuă după părerea mea în mod natural cu începutul lucrării Carnavalul de la Viena de Schumann, care este tot în Si bemol major. Iar cât priveşte lucrările de Ravel, am interpretat anul trecut integrala lucrărilor sale pentru pian. Alborada del gracioso a fost însă şi una dintre cele mai cunoscute înregistrări ale lui Dinu Lipatti, aşa că acesta este un omagiu din partea mea pentru acest pianist.

Sunteţi nu doar pianist, ci şi dirijor, director artistic al Orchestrei de cameră din Detmold şi profesor de pian la Hochschule für Musik Detmold. Cum reuşiţi să îmbinaţi cariera solistică, cea dirijorală şi cea pedagogică?

Este foarte mult şi cred că un artist nu poate realiza toate aceste activităţi simultan pentru totdeauna; este o muncă foarte intensă. Nu pot însă să spun cum se va rezolva această dilemă. Ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, la momentul actual fac faţă tuturor activităţilor cu foarte mare efort şi asta nu poate funcţiona timp de zeci de ani în acelaşi ritm. Dar cum va continua totul, asta nu ştiu. Care vor rămâne punctele principale ale activităţii muzicale, ce voi face mai puţin sau mai mult, rămâne de văzut. Pentru moment însă este bine aşa.