Duminică, 13 noiembrie 2011, violonistul Alexandru Tomescu a concertat pentru prima dată în Noua Zeelandă, la Auckland Town Hall. Despre impresiile de pe o scenă aflată la un alt capăt de lume şi reacţia publicului la spectacolul prezentat, am aflat dintr-un interviu cu solistul.

A fost o premieră pentru mine, aş spune că nu este "un capăt de lume", ci "un început de lume", fiindcă 1 ianuarie se sărbătoreşte pentru prima dată aici în Noua Zeelandă. M-am simţit surprinzător de familiar cu sala de concerte din Auckland - este o clădire de secol XIX, care ar putea fi găsită foarte uşor în orice stat european - şi nu doar acustica foarte bună a sălii, ci şi publicul foarte cald şi extrem de entuziast m-au făcut să mă simt foarte bine.

Legat de reacţia publicului, cum a primit acesta integrala Capriciilor de Paganini în forma completată de o proiecţie multimedia?

Cred că pentru publicul de aici a fost într-adevăr o premieră, am simţit cum ascultătorii au intrat treptat în atmosfera de concert şi i-am simţit realmente foarte aproape de mine. Iar când am terminat Capriciul cu numărul 24, toată sala s-a ridicat în picioare instantaneu. A fost o reacţie absolut emoţionantă pentru mine şi cei din public mi-au povestit ulterior că una dintre ascultătoare şi-ar fi dorit ca Paganini să fi scris vreo 30-40 de Capricii, nu doar 24. Ca de obicei, am cântat fără întrerupere toate Capriciile şi a fost un maraton la care am participat nu numai eu, ci şi cei din public.

Aţi descoperit, după reluarea programului cu care aţi susţinut deja în luna mai un amplu turneu în ţară, noi valenţe ale Capriciilor lui Paganini? Aţi spune la finalul acestei experienţe că Paganini este un înger sau un demon?

Da, mi-a făcut chiar foarte mare plăcere să reiau acest program. Ţin minte şi acum golul pe care l-am simţit la finalul turneului Stradivarius, deoarece încă aveam energia să continui cu acest ritm de program. Sigur, pe timpul verii am avut alte proiecte muzicale şi în toamnă am reluat cu foarte mare curiozitate aceste Capricii, care au început să însemne atât de mult pentru mine. Aş putea spune că această vară care a trecut le-a adus deja într-o etapă superioară. M-am simţit mult mai relaxat în interpretarea lor şi aş putea spune că sunt chiar cu un pas mai aproape de imaginea ideală a Capriciilor pe care mi-o închipui. În ceea ce priveşte întrebarea referitoare la Paganini, ea rămâne deschisă şi va rămâne întotdeauna în acest fel, fiecare spectator fiind invitat să găsească răspunsul său personal.