Câştigător al ediţiei din 2007 a Concursului Internaţional de pian "George Enescu", pianistul Eduard Kunz a revenit pe scenele româneşti pentru a ne revela o altă latură a personalităţii sale: aceea de profesor. Susţine cursuri de măiestrie la Braşov în perioada 3 - 7 octombrie. Dar nu ne-a lăsat nici să uităm că este un solist excelent, căci a susţinut un recital înaintea deschiderii masterclass-urilor, în data de 2 octombrie 2011.

Mai multe detalii aflăm din interviul următor, pe care pianistul ni l-a acordat înaintea evenimentelor al căror centru este.

Sunteţi câştigătorul secţiunii de pian din cadrul ediţiei 2007 a Concursului Internaţional "George Enescu". Cum aţi descrie acea experienţă?

Concursul "George Enescu" este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase din lume, este unul foarte dur, are patru etape, iar finala este alături de orchestră. Experienţa mea a fost pozitivă, am câştigat. Nu doar orchestra şi nivelul ridicat al întregii organizări, ci şi sala de concert - Ateneul Român - s-au aflat într-o combinaţie ideală, care a făcut ca întregul eveniment să fie o experienţă minunată pentru mine. Sala Mare a Ateneului este una dintre cele mai bune din lume. Aşa cum aţi menţionat, am câştigat concursul din 2007; de atunci am mai câştigat numeroase alte competiţii, iar această latură a carierei mele s-a încheiat. Acum sunt mai preocupat de turnee, de muzica de cameră şi să susţin cursuri de măiestrie. Deci, ca să fiu sincer, nu îmi amintesc multe, dar ştiu că am fost foarte încântat să mă aflu în România şi a fost o experienţă strălucită.

Ce anume v-a făcut să reveniţi în România?

E o chestiune de ordin personal: logodnica mea locuieşte aici. Cred că aici este însă locul să menţionez că acest masterclass nu ar fi putut exista fără talentul organizatoric al Ancăi Preda, Profesoară de pian la Universitatea "Transilvania" din Braşov şi al unuia dintre cei mai buni muzicieni din Bucureşti, Sergiu Tuhuţiu.

Cum este să treceţi de la locul din faţa claviaturii, în faţa unor studenţi? Cum aţi descrie experienţa pedagogică?

Tratez cursurile de măiestrie ca şi cum ar fi recitaluri. Dacă în timpul recitalului publicul simte şi se gândeşte la iubire, prietenie şi umanitate şi la tot ce e pur şi important în viaţă şi dacă, în acelaşi timp, nu sunt plictisiţi de moarte, atunci consider că misiunea mea ca artist este împlinită. La fel şi cu masterclass-urile. Dacă reuşesc să dau mai mult decât o simplă prelegere tehnică (pe care oricum o fac), dacă reuşesc să fac mai mult decât a împărtăşi experienţa mea de scenă, dacă reuşesc şi să împart entuziasmul şi iubirea de muzică şi să îi fac pe studenţi să descopere, să depăşească dificultăţile, să iubească ceea ce fac, atunci misiunea mea de profesor este îndeplinită. Cu alte cuvinte, este vorba despre a face puţin câte puţin, ca lumea să fie un loc mai bun.