ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

‘Classic meets jazz’ la Bonn – cu Nicolas Simion Group și Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Brașov dirijată de Sabin Păutza

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 18 Martie 2011 , ora 13.54

Clasic meets jazz se intitulează concertul programat în orașul german, în data de 22 martie 2011, concretizare a proiectului cu același nume inițiat de saxofonistul și compozitorul Nicolas Simion. Finanțat prin proiectul „Cantemir” al Institutului Cultural Român, Classic meets jazz a însemnat deja, în 2 decembrie 2010, un concert la Brașov, unde Orchestra de Cameră a Filarmonicii dirijată de Sabin Păutza a colaborat cu membrii formației conduse de Nicolas Simion. Imprimările din acel concert, al cărui program a reunit șapte compoziții, au fost fructificate într-un dublu CD. Programul va fi reluat la Bonn, concertul fiind și un prilej de a face cunoscută noua apariție discografică. Întregul proiect Classic meets jazz constituie subiectul interviului pe care ni l-a acordat Nicolas Simion.


Vă propun să plecăm de la cea mai recentă realizare discografică a dumneavoastră, lansată anul trecut. Este un dublu compact-disc reunind șapte compoziții ample, cele mai multe fiind semnate de autori români – o foarte plăcută surpriză, cel puțin pentru mine, plecând de la particularitățile de stil ale lucrărilor, de la cât de aparte este muzica în ansamblul ei și până la calitatea strict tehnică a albumului. În broșura de prezentare reamintiți faptul că vă ocupați de această fuziune, între clasic și jazz, de peste douăzeci de ani. Care este povestea acestui proiect?

Am început să studiez muzică clasică din clasa a V-a (clarinet și pian), am terminat Liceul de Muzică la Brașov, am venit la Conservatorul din București unde am terminat Secția Pedagogică, am luat lecții de dirijat cu maestrul Bugeanu câțiva ani, am avut chiar câteva concerte ca dirijor, am cântat ca solist-saxofonist cu diferite orchestre și, la un moment dat, am ascultat Dublul concert de Richard Oschanitzky pe o bandă de magnetofon la domnul Mihai Berindei –asta era prin ’82-’83 – și m-a fascinat atât de mult încât mi-aș fi dorit să ajung să înțeleg mai bine ce se întâmplă în această fuziune, în acest melanj între genuri și stiluri muzicale; și, ca tânăr om de jazz – saxofonist, improvizator, compozitor – pentru mine a fost un țel să ajung, la un moment dat, să realizez asemenea proiecte.

Cu timpul, prin imprimări făcute în duo cu pian și saxofon, apoi în formații mai mari – trio, cvartet, cvintet, sextet – am ajuns la colaborări cu ansambluri clasice și formații de jazz. Am imprimat în 1996, în Austria, muzica unui balet care, din păcate, nu a fost pus în scenă, Unfinished square, cu Orchestra simfonică a Radioteleviziunii din Bratislava, apoi la Viena, în 1999, am onorat o comandă Radio Austria pentru o lucrare intitulată Canzonieri sacrale, pe teme religioase, tot pentru un ansamblu mixt și formație de jazz. Am mai scris câteva lucrări pentru orchestră de coarde și combo de jazz, însă acest proiect este cel mai recent și cel mai amplu și m-am gândit că o colaborare între compozitori și muzicieni români și compozitori și muzicieni străini ar fi ideală pentru ambele părți – și pentru cultura românească și pentru cei din străinătate, prieteni de-ai mei, colaboratori, colegi.

Faptul că Institutul Cultural Român prin Proiectul „Cantemir” ne-a finanțat acest proiect înseamnă un mare pas înainte. E-ntr-adevăr o mare realizare, nu pentru mine personal, ci pentru toți cei care au susținut proiectul, compozitorii, maestrul Sabin Păutza care dirijează, pentru toată lumea implicată în acest concert.


Din afară privind lucrurile, pare să nu fie deloc simplu să dai o unitate unui album reunind lucrări dintr-o paletă de stiluri atât de amplă – de la cele ale muzicii contemporane până la cele ale jazzului. Putem spune că este un exemplu de realizare muzicală postmodernă. Cum ați ajuns la această formulă, cu pagini de la Dan Dediu și Sabin Păutza la cele semnate de oameni de jazz, între care vă numărați și dumneavoastră?

Cu Dan Dediu mă știu din anii studenției, iar pe maestrul Păutza l-am cunoscut prin muzica lui, ca student, și chiar am avut plăcerea și bucuria să colaborez cu el – i-am cântat Concertul pentru saxofon în America, la New Jersey, dirijat chiar de el, l-am cântat în țară, la diferite filarmonici, chiar a compus o lucrare pentru clarinet bas, pian și orchestră intitulată Bassklavier pe care mi-a dedicat-o, am cântat în premieră Dublul concert de Richard Oschanitzky – l-am prezentat chiar cu Orchestra Națională Radio la București, dar și la Brașov, Timișoara, Oradea, Sibiu încă din 2004. Deci, cunoscându-le creațiile, cunoscându-i ca persoane, ca oameni știam că ceea ce vor scrie va fi un lucru de calitate și se va potrivi, într-un fel, cu experiența noastră de oameni de jazz.

Ideea era să găsim un limbaj comun pentru tot acest album - să aibă o unitate, așa cum spui - și sper că am obținut acest lucru. Eu aș fi vrut să ne putem compensa, în sensul că partea scrisă să aibă culoarea improvizațiilor spontane aduse de formația de jazz; și e un proces, sigur, prima colaborare s-a concretizat în acest disc live, ceea ce e o mare realizare, șapte prime audiții pregătite în patru zile cu o orchestră destul de bună de la Brașov care s-a străduit, mă rog, cu micile surprize de rigoare care se întâmplă la orice concert. Eu sunt foarte mulțumit și sper că la Bonn lucrurile vor merge și mai bine și vom avea succesul așteptat.


Discul a fost imprimat într-un singur concert anul trecut sau au fost mai multe sesiuni?

Nu, a fost un concert în stagiunea Filarmonicii din Brașov. Am făcut, e-adevărat, încă două-trei zile de repetiții cândva, prin octombrie, ca să vedem ce se întâmplă cu materialul, fiind foarte nou, piese numeroase urmând să fie auzite live, dar a existat un singur concert – nici repetiția generală n-a fost imprimată.


Ascultând albumul, constați că lucrările nu sunt neapărat pagini dedicate unui anumit instrument solist sau unui anumit grup solistic, adică ponderea instrumentelor soliste nu este majoritară, muzica fiind cea pusă în prim-plan. Asta s-a dorit de la început sau așa a ieșit?

Eu le-am propus colegilor să ne lase spații libere pentru improvizat, nu am dorit concerte pentru instrumente și orchestră de coarde, am vrut să putem avea aceste două ansambluri care cântă  împreună, care se compensează. Apar instrumente soliste ici-colo, dar nu sunt solouri cu acompaniament, ci sunt două ansambluri. Vroiam un tot unitar, un ansamblu de cameră, ca să spun așa.


...asta a ieșit, după părerea mea. Un gând și despre colegii dumneavoastră din Nicolas Simion Group – unii, muzicieni cunoscuți publicului care frecventează concertele de jazz din România.

Da, e vorba despre Chris Dahlgren, care a mai colaborat cu muzicieni români (ca Maria Răducanu sau Mircea Tiberian), apoi Antonis Anissegos, un pianist grec extraordinar și un compozitor foarte bun – chiar a fost anul trecut cu mine la București și am imprimat, la Radio, câteva lucrări de-ale lui, piese de-ale mele, piese ale unor compozitori români precum Nicolae Coman și Tiberiu Olah, piese de Bartok și câteva improvizații libere. Apoi Norbert Scholly este chitaristul cu care eu cânt la Köln de mai bine de 15 ani, cu care am venit și în România de câteva ori, cu care am scos câteva discuri – un foarte bun chitarist... Alan Jones este un toboșar american care, momentan, trăiește în Portland, pe care l-am cunoscut la Viena acum douăzeci și ceva de ani, la începuturile mele în capitala Austriei, cu care m-am mai întâlnit prin Germania, prin Austria și care este un muzician extraordinar, el chiar a colaborat cu noi la Sibiu, în 2007, la concertul susținut cu filarmonica locală, în seria evenimentelor Sibiu – Capitală culturală europeană; cam ăștia suntem, am avut un invitat la acordeon, pe Fausto Beccalossi, un colaborator mai nou de-al meu, care cântă însă în doar două-trei piese.


Vor mai urma și alte concerte, după cel de la Bonn?

Ne dorim ca acest proiect să se dezvolte, sper să reușim să-l propunem unor ansambluri, orchestre și festivaluri care au în programul lor și asemenea proiecte de fuziune. Concertul va fi imprimat de Deutsche Welle, difuzat de ei în toată lumea și sperăm că acest concert se va auzi și în România, la Radio România Muzical!

Interviu realizat de Ștefan Costache