ACUM:
9.59
Promo RRM
Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.
Urmează: 10.00 Arpeggio 3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Apoi: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

The Schubert Ensemble of London și muzica lui Enescu

Bookmark and Share
Publicat: joi, 17 Februarie 2011 , ora 14.11

În perioada noiembrie 2010 - martie 2011, cvintetul londonez The Schubert Ensemble prezintă, în Anglia, o serie de concerte intitulată Focus on Enescu. Dintre acestea, trei sunt găzduite de prestigioasa Wigmore Hall. Cel mai recent a avut loc în 7 februarie. La două zile după acel recital, am stat de vorbă cu patru membri ai The Schubert Ensemble.


În deschiderea interviului - pianistul William Howard, fondatorul ansamblului, despre cum au ajuns să ia contact cu muzica lui Enescu:

«Cunoșteam cu toții muzica lui Enescu de ceva vreme, eu personal auzisem o sonată pentru vioară și a treia sonată pentru pian. Am început să cântăm noi înșine lucrări ale sale atunci când am fost invitați în România, în urmă cu cinci sau șase ani, prilej pentru care am învățat al doilea cvartet cu pian. Ne-am îndrăgostit de piesă, ne-am dat seama ce mare compozitor este Enescu și ne-a venit ideea de a explora mai mult lucrările sale camerale.»


Acesta este motivul pentru care ați dorit să prezentați seria Enescu - Dvorak la Wigmore Hall, din noiembrie trecut până în martie?

Da, pentru că am realizat că muzica lui poate trezi interes și că nu este cântată atât de des aici, în Marea Britanie. Vorbind cu diverși oameni, am văzut că nu prea o cunoșteau și ne-am gândit că ar fi binevenită această serie. Sunt trei concerte în care prezentăm lucrările sale importante pentru pian și coarde.


Ce ați cântat până acum?

În noiembrie - primul cvartet cu pian, la începutul lui februarie - pe cel de-al doilea, iar acum repetăm primul cvintet cu pian pe care îl vom cânta la Wigmore Hall la sfârșitul lui martie.


Violonistul The Schubert Ensemble, Simon Blendis, ne-a vorbit despre reacția publicului la muzica lui Enescu:

«Am fost foarte încântați de răspunsul entuziast primit. Cred că acest lucru se datorează și noutății pe care muzica lui o constituie totuși pentru ascultătorii englezi. Înainte de a cânta creațiile sale, le prezentăm în câteva cuvinte, încercând să atingem punctele speciale, care li s-ar putea părea neobișnuite la o astfel de primă audiție, sau să vorbim despre caracteristicile speciale ale modului în care scrie Enescu. Am constatat că acest lucru îi ajută mult pe ascultătorii noștri să înțeleagă piesa, să fie mai deschiși pentru ea. Au venit după concerte și ne-au spus că s-au bucurat de o muzică foarte atractivă live - pentru că a o asculta live sau pe CD sunt două abordări foarte diferite. Într-o înregistrare îți dai seama mai greu de anumite aspecte, când însă îi vezi pe interpreți creînd muzica respectivă, totul iese mult mai în evidență, cu impact mult mai mare.»


Ca violonist, ați spune că Enescu are un stil aparte de a scrie pentru vioară?

Notează cu mare atenție și detaliu tot ce vrea ca interpreții să facă. Mai ales în partiturile pentru vioară și violă ne dă toate digitațiile, indică modul în care să folosim arcușul, coardele libere, armonicele, glissando-urile. Cred că nu am fi făcut toate aceste lucruri dacă Enescu nu le-ar fi scris. E aproape ca și când ne-ar instrui să cântăm piesa așa cum ar fi cântat-o el însuși, partiturile lui sunt ca un fel de documente istorice pentru noi. Dacă facem exact ce ne spune Enescu, muzica lui sună extrem de bine.


Simțiți că în muzica lui Enescu se regăsește muzica românească?

Da, cu siguranță. Sunt niște melodii populare românești foarte clare, care uneori apar brusc în mijlocul muzicii. Din nou, cred că indicațiile lui Enescu asupra modului în care trebuie să cântăm aceste pasaje fac ca ele să fie cu adevărat populare, ca și când ar fi cântate de un lăutar. Acum câțiva ani am avut bucuria să interpretez Octuorul său pentru coarde în compania unui excelent violonist român, Remus Azoiței, la vioara I. Mi s-a părut un foarte bun interpret - și un foarte bun interpret al lui Enescu în particular. Pentru mine a fost o lecție de cum trebuie cântată muzica sa, cu acea libertate a instrumentistului popular, cu virtuozitatea și strălucirea sa. A fost o experiență fantastică, să cânt împreună cu el.


Care aspect al muzicii lui Enescu vi se pare că este mai evident în ceea ce ați interpretat până acum: acest filon al muzicii tradiționale românești sau calitatea modernă, impresionistă, franceză?

Cred că totul se îmbină într-un mod extraordinar. Este dificil să separi aceste secțiuni ale muzicii sale. Ea sună "a Enescu" pentru că este făcută din toate aceste elemente diferite, de aceea are această sonoritate specială și unică.


Înregistrați în această perioadă al doilea cvartet cu pian de Enescu.

Da, într-adevăr. L-am imprimat pe primul în luna decembrie, ambele vor apărea pe un compact-disc în luna iulie, sper.


Care sunt deci lucrările de Enescu pe care le aveți în repertoriu atât dumneavoastră personal, cât și ca membru al The Schubert Ensemble?

Cele două cvartete cu pian și cvintetul cu pian sunt parte din repertoriul nostru, iar eu am mai cântat, cum vă spuneam, Octuorul. Ele m-au inspirat să mai cunosc și să ascult și alte piese ale sale.


L-am rugat pe violistul Douglas Paterson, membru al The Schubert Ensemble, să ne spună de ce l-au numit pe Enescu, pe pagina de internet a formației, "unul din cele mai necântate genii ale secolului 20".

«Este, desigur, părerea noastră, dar ne-am ghidat și după opiniile unor mari muzicieni care l-au considerat pe Enescu un geniu. În special violoncelistul Pablo Casals spunea că pentru el Enescu era cel mai mare geniu de la Mozart încoace - iată o opinie foarte puternică! De asemenea, compozitorul Vincent d'Indy vorbea despre memoria incredibilă a lui Enescu - dacă toate partiturile lui Beethoven ar fi distruse, spunea el, Enescu le-ar putea rescrie întru totul, din memorie. Vorbeam cu un violonist irlandez în vârstă, Hugh Maguire, care a studiat cu Enescu, la Paris - de la el am aflat multe istorii minunate: cum Enescu improviza acompaniamente la pian pentru el, cum cânta mereu Bach, marea lui dragoste. Este deci o mare experiență, de a-i cunoaște muzica și de a vorbi despre ea cu alți oameni. Sunt și compozitori contemporani care îl consideră pe Enescu un geniu neglijat - Oliver Knussen și Tom Ades îl prețuiesc foarte mult.»


Cum vedeți dumneavoastră raportul dintre exotismul est-european și clasicismul occidental al muzicii lui Enescu?

Muzica lui este alcătuită din ambele - de aceea este atât de fascinantă. Cred că acest cvintet cu pian pe care îl repetăm acum este mai aproape de tradiția franceză, merge însă mai departe - din câte cunosc eu - decât experimentalismul muzicii franceze. Pe de altă parte, primul cvartet cu pian reprezintă mai mult muzica din zona austriacă a Europei - Mahler, Richard Strauss, dar și influențe franceze de la Ernest Chausson, de exemplu, totul cu atmosfera muzicii românești în fundal.


Am întrebat-o și pe violoncelista Jane Salmon ce o atrage la muzica lui Enescu.

«Cred că savoarea sa extraordinară, dată de fuziunea elementelor stilistice, dar și faptul că este o muzică scrisă de un cunoscător; a fost un excelent violonist dar și pianist, iar asta se vede în felul atent și competent în care a compus - totul este foarte clar, îți dai seama cu precizie de intențiile lui.»


Violonistul Simon Blendis remarca faptul că Enescu dă toate indicațiile de interpretare tehnică în partitura instrumentului său. Face la fel și pentru partea de violoncel?

Da, la fel. Am observat acest lucru și în piesa pe care o repetăm și o înregistrăm acum - al doilea cvartet cu pian. Enescu notează totul, inclusiv coarda pe care trebuie să cânți. Găsesc că este foarte util, pentru că atunci când ai de cântat un glissando e bine să știi de pe ce coardă începi. El folosește și multe armonice - spre deosebire de alți compozitori care cer așa ceva dar nu este întotdeauna posibil, Enescu știe ce să ceară.


Deci nu vă simțiți încorsetată din pricina atâtor indicații!

În mod straniu, nu! Chiar discutam între noi despre acest aspect - reacția inițială când vezi toate acestea este că Enescu era un obsedat de control! Dar nu simt așa. După recitalul de la Wigmore Hall de la începutul lui februarie vorbeam că de fapt toate indicațiile sale ne oferă, paradoxal, o mare libertate, în final, pentru că te îndrumă în acel extraordinar limbaj muzical al său. Nu întotdeauna indicațiile permanente au acest efect - în cazul lui însă da, te ghidează prin muzică.


Maria Monica Bojin