ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Pompei Hărășteanu la 75 de ani

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 15 Septembrie 2010 , ora 17.30

Basul Pompei Hărășteanu a fost sărbătorit, în data de 14 septembrie 2010, la împlinirea celor 75 de ani. Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, apreciatul muzician a debutat în anul 1968 pe scena Operei din Bonn, iar în 1970 pe cea a Operei din București. De-a lungul impresionantei sale cariere a apărut în distribuțiile a peste 8.000 de spectacole, dar și în numeroase recitaluri vocal-instrumentale. Această longevivă activitate muzicală este completată de numeroase premii și distincții câștigate la prestigioase concursuri internaționale de canto - premiul I la Concursul Internațional de canto "Francisco Vinas", Barcelona, 1968, premiul II la competițiile "Ferenc Erkel", Budapesta, 1960 și "George Enescu", București, 1967.

Împliniți astăzi 75 de ani. Cum vă simțiți în acest moment?

Este o vârstă foarte frumoasă, legată atât de viața mea, cât și a soției mele, pentru că amândoi, cumulat, facem 150 de ani astăzi. Dânsa i-a împlinit în iulie, iar eu acum. Sunt printre puținii artiști care mai apar pe scenă la această vârstă. La noi, la Opera Națională București, nu a existat nimeni care să cânte peste vârsta de 65 - 66 de ani. Iată însă că eu, la 75 de ani, figurez încă în programul operei, în spectacolele « Evgheni Oneghin », « Samson și Dalila », « Nabucco » - în roluri foarte grele. Acest lucru se datorează, cred, în primul rând felului în care am fost educat din punct de vedere al tehnicii vocale, pentru că am avut profesori foarte buni, pe maeștrii Petru Ștefănescu-Goangă, George Ionescu, oameni datorită cărora am o impostație vocală ce rezistă și la această vârstă, așa cum puteți observa. Vocea mea nu "bate" și toată lumea se miră. Chiar recent, la Timișoara, unde am făcut parte din distribuția spectacolului "Nabucco", a apărut într-un jurnal o cronică ce avea ca titlu "Fenomenul Hărășteanu".

Cât de mult timp dedicați studiului în acest moment?

Eu am fost foarte studios toată viața și foarte preocupat și îndrăgostit de această meserie, pe care am făcut-o din dragoste și pe care o voi face din dragoste până la finalul vieții mele. În privința studiului, am făcut zilnic vocalize, 10 minute, un sfert de oră, jumătate de oră, cât timp am avut la dispoziție. Când eram director la Opera Națională București, aveam la subsol o sală secretă, unde mai discutam din când în când cu oaspeții străini, un fel de sală de protocol, în care îmi făceam și vocalizele. Am fost un muzician care am dat importanță acestei meserii; la fel ca un sportiv, trebuie să te antrenezi ca să poți profita de rezultatele pe care le aștepți atât de la voce, în cazul carierei vocale, cât și de la fizic, referindu-mă la sportivi. În al doilea rând, cred că important a fost și echilibrul pe care l-am avut toată viața. Nu mi-au plăcut excesele de niciun fel, am fost foarte bine măsurat în tot ceea ce am făcut. Am un orar fix pe care-l respect de zeci de ani și pe care l-am învățat și preluat de la alți colegi. Unul dintre artiștii care m-au influențat cel mai mult din acest punct de vedere a fost Lando Bartolini, prim-solist la Opera Metropolitan din New York, artist cu care am cântat mai ales în Germania; făcuse yoga și am învățat foarte mult de la el.

Știm că sunteți o persoană foarte activă. În ce proiecte ați fost implicat în ultima perioadă?

Da, am fost o persoană foarte activă, toată viața am muncit mult. Am fost solist la Opera Națională București, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București și la Universitatea "Ovidius" din Constanța. Încetul cu încetul, mi s-a părut greu și am renunțat pe rând la Constanța și apoi la activitatea pedagogică de la București. Am rămas numai la Opera Națională București, între timp am ieșit la pensie și în prezent sunt colaborator permanent. În afară de asta, recent am făcut turnee cu Opera Maghiară din Cluj în Elveția, unde am evoluat în 6 spectacole. O să închei cu o întâmplare care m-a marcat: când m-am dus în 1969 la Bonn, după ce câștigasem premiul I la Concursul "Francisco Vinas" de la Barcelona. Într-una din zile, făceam vocalize și vine la mine directorul artistic care-mi spune: "Am auzit că ai cântat Simfonia a IX-a de Beethoven. Ai putea să o cânți și diseară la Beethovenhalle?". Am rămas blocat! Mi-a explicat că basul care trebuia să apară pe scenă nu se simte bine și trebuie înlocuit. Am fost de acord să mă duc la o audiție - aveam pe atunci 26 - 27 de ani, nu cunoșteam pe nimeni… M-am dus acolo și un domn mic de statură și grăsuț îmi spune - "Ia sa te aud. Eu sunt dirijorul." Am făcut repetiția, a fost mulțumit și am înțeles că am fost acceptat. Ulterior l-am întrebat pe directorul artistic: "Dar cine este domnul? Nu i-am reținut numele…" Răspunsul său m-a blocat: "Karl Böhm!" M-am dus la dânsul, mi-am cerut scuze și țin minte că a început să râdă și m-a mângâiat pe cap. A fost un concert extraordinar și una dintre cele mai fericite zile pe care le-am trăit la Bonn, unde am stat vreo 6-7 ani."

Interviu realizat de Ioana Marghita