Arhivă : Interviuri Înapoi

Liviu Prunaru și Dana Protopopescu – în recital la Ateneul Român

Publicat: vineri, 30 Iulie 2010 , ora 14.53

O sală plină aproape ca la un simfonic a aplaudat miercuri, 28 iulie 2010, prezența celor doi interpreți: violonistul Liviu Prunaru, concertmaestrul Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam și pianista Dana Protopopescu, acompaniatoare oficială a Concursului Internațional „Regina Elisabeta” din Bruxelles.

Cu un program exclusiv romantic, Liviu Prunaru a arătat că muzica acelei epoci este una a contrastelor, a stărilor excesive: totul, excesiv de înflăcărat, de întunecat, de trist, de visător, o muzică, de fapt, a schimbărilor bruște de stare. Lucrările selectate – Schumann, Grieg, Wieniawski, între alții – au fost caracterizate de un sentiment al avântului care de-abia se înalță că și cade dintr-odată sau plutește treptat către resemnare.

Guarneri-ul lui Liviu Prunaru „cântă” singur, iar în mâinile muzicianului sună bogat, cursiv, limpede, are momente de vibrato tipic romantic și momente de incredibilă suspendare firavă a melodiei. Uneori, suna ca și când ar fi fost amplificată electric, cu acel timbru ușor metalic, înțepător, foarte visceral.

Liviu Prunaru este un solist care nu abuzează de ipostaza de suveran absolut, deși se simte că este obișnuit să cânte în recitaluri, nu doar ca și conducător al unei orchestre; cât despre Dana Protopopescu, este partenerul ideal în muzica de cameră: atentă, extrem de modestă și de discretă, desăvârșită în însoțirea fidelă și permanentă a muzicianului principal – fie și doar pentru că lucrările de serii au fost scrise pentru „vioară și pian”, nu pentru „pian și vioară”.

Despre revenirea la București, despre programul prezentat și despre colaborarea cu Dana Protopopescu, Liviu Prunaru ne-a vorbit după recital, înainte de a fi salutat cu aplauze și de cei care veniseră în culise, la Ateneu, să-l felicite:

„În fiecare an vin, sau cu orchestra, sau în recital – de fiecare dată e o mare plăcere. Eu de când eram în liceu și veneam să ascult concertele Filarmonicii, aveam tot timpul acest vis: de a cânta pe scena Ateneului. Și iată că acest vis a devenit o realitate!


Ați avut un program exclusiv romantic; este alegerea dumneavoastră sau este o alegere verificată în timp, motivată de reacția publicului?

Mai multe m-au decis să aleg acest program - este și vară, este și cald, dacă aș aduce lucruri grele, sau preclasice, sau moderne, nu știu care ar fi reacția publicului. Așa că am preferat să ofer o pagină romantică, frumoasă, plăcută și să nu îngândurez prea mult oamenii.


Ați fost foarte apropiat de doamna Dana Protopopescu – este o veche colaboratoare a dumneavoastră?

Da, noi am început colaborarea de mai mulți ani și avem niște concerte în spate și un bagaj foarte mare de repertoriu. Am cântat foarte multe sonate, tot felul de piese, nici nu mai spun – am numărat la un moment dat și aveam cam 60 de piese! Nici nu ne-a fost greu să alegem, ba chiar greutatea a fost ce să dăm la o parte și să nu cântăm, am mai adăugat niște bisuri în seara aceasta, dar la un moment a trebuit să ne oprim, ce să facem…


Ar mai fi doar de adăugat că publicul nu a fost pe măsura celor doi mari interpreți pe care i-am ascultat în această seară de 28 iulie 2010: telefoanele mobile au sunat cu insistență, determinând-o la un moment dat pe Dana Protopopescu să reia începutul uneia dintre lucrări…Păcat!

Interviu realizat de Maria Monica Bojin