Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu pianista Anne Queffelec

Publicat: duminică, 5 Aprilie 2009 , ora 12.19
Anne Queffelec, fiica lui Henri și sora lui Yann Queffelec (ambii scriitori importanți din literatura franceză) a studiat pianul la Conservatorul din Paris și apoi la Viena cu celebrii pianiști Alfred Brendel și Paul Badura-Skoda. A câștigat Premiul I la Concursul Internațional de la Munchen în 1968 și Premiul al 5-lea la o altă prestigioasă competiție muzicală - Concursul Internațional de la Leeds (în 1969).

Cariera Annei Queffelec a evoluat în plan internațional, artista cântând în cele mai importante săli de concerte din Europa, Japonia, Canada și Statele Unite ale Americii. Pianista a colaborat cu unele dintre cele mai renumite orchestre din lume și cu dirijori celebri, precum Pierre Boulez, John Elliot Gardiner sau Alain Lombard.

În zilele de 4 și 5 aprilie 2009 Anne Queffelec a fost solistă pe scena Ateneului Român, interpretând în compania Orchestrei Filarmonicii bucureștene Concertul în Si bemol major de Wolfgang Amadeus Mozart. Cu acest prilej, am stat de vorbă cu muziciana franceză despre creația mozartiană, pedagogie muzicală și despre cât de încărcată este agenda sa muzicală anul acesta.


Știu că aceasta nu e prima dată când cântați în România, dar este totuși prima dată când cântați alături de Orchestra Filarmonicii bucureștene. Ce impresie v-a făcut acest ansamblul?


Am fost foarte, foarte bucuroasă de această aventură - să cânt concertul de două ori aici a fost extraordinar pentru că lucrul acesta prelungește sentimentul de cunoaștere reciprocă și am fost foarte bucuroasă să văd cum evoluează lucrurile din stadiul de repetiții, până în momentul în care am ajuns să respirăm împreună; concertul lui Mozart este o muzică foarte intimă, nu e o luptă între solist și orchestră - așa cum se întâmplă uneori (mai ales dacă ne gândim la semnificație - "concerto, concertare" înseamnă a lupta, de fapt). În cazul lui Mozart este vorba, de fapt, de muzică de cameră; deci, pentru că orchestra este de mici dimensiuni, avem într-adevăr nevoie de timp pentru a ne cunoaște mai bine, pentru a ne cunoaște chipurile, pentru a fi complici, pentru a putea dialoga. Am apreciat foarte mult această etapă de lucru alături de orchestră.


Repertoriul dumneavoastră cuprinde foarte multe opusuri mozartiene. De ce ați ales să cântați la Ateneu Concertul nr.27 în Si bemol major?

Acesta este ultimul concert scris de Mozart. Eu le cânt pe foarte multe dintre ele, am în repertoriu 15 concerte de Mozart și le iubesc pe toate. Fiecare dintre ele are profunzimea sa, grația, emoția sa, iar acesta, pentru că e ultimul (sigur, Mozart nu știa asta când l-a compus) are ceva extrem de decantat, de purificat. De exemplu partea a II-a, care e foarte simplă, "nudă" ca melodie, ca temă, am putea spune chiar că nu e scrisă de Mozart, că e sărăcăcioasă, într-atât de simplă este. Dar aici intervine magia geniului lui Mozart: face o succesiune de trei sunete și e suficient ca să ne emoționeze, suntem atinși și nu putem spune dacă e vorba de ceva trist sau fericit. În acest concert, mai ales, cred că există dese momente în care nu putem descrie printr-un cuvânt caracterul fragmentului, așa cum se întâmplă în cazul concertelor mai cunoscute, despre care putem spune că au un caracter dramatic, tragic, foarte vesel, extrem de sprințar, entuziast sau jucăuș. Aici există, cred, o formă de ambiguitate în ceea ce privește caracterul (nu numai în partea a II-a, ci și în prima mișcare a concertului). Finalul explodează, cu multă malițiozitate uneori, dar și cu bucurie de a trăi.


Cum arată agenda dumneavoastră anul acesta?

Am foarte multe proiecte. Plec în Franța, unde voi cânta din nou acest concert de Mozart - cu o orchestră franceză; în Elveția am apoi un recital ce are ca temă revolta. Voi cânta, sigur, Studiul revoluționar de Chopin, lucrări de Beethoven, de asemenea, Fantezia în do minor de Mozart - care e o muzică foarte revoltată, s-ar putea spune. Voi cânta apoi în Japonia multe lucrări de Bach, în cadrul unei manifestări care se intitulează "La folle journée", un festival extraordinar. Plec apoi în Brazilia, unde cânt din nou mult Mozart, urmează Viena, în luna iunie. Vin după asta festivalurile din Franța. Sunt, deci, foarte multe lucruri de făcut în vara aceasta și prefer să nu mă gândesc prea mult la asta. Trebuie gustat fiecare moment, altfel riscăm să fim prinși într-un vârtej.
Sunt și mamă, am și doi fii - iar acesta e un lucru foarte important pentru mine. Sigur, sunt deja mari, nu mai au nevoie să fie "hrăniți cu lingurița" de mama, dar am nevoie totuși să fiu cu ei. E drept că următoarele săptămâni și luni vor fi foarte încărcate, dar gust fiecare clipă - acum sunt la București, sunt foarte bucuroasă să regăsesc acest oraș care s-a schimbat atât de mult de la ultima mea vizită și voi fi foarte bucuroasă să revin pe viitor.


Sunteți implicată și în proiecte de muzică de cameră în această perioadă?


Nu am programate prea multe concerte cu muzică de cameră "pură" în lunile viitoare. O să cânt concertele pentru trei și patru piane de Bach - putem spune că e muzică de cameră, dar este mai degrabă vorba de opusuri concertante. Iubesc enorm muzica de cameră. Dar există momente în care nu o pot interpreta. Dar totuși o să cânt cu Cvartetul Endellian în Anglia în luna iunie - nu trebuie să uit asta - și o să interpretăm Cvintetul de Schumann și un Cvartet de Mozart. De asemenea, voi mai cânta împreună cu alți muzicieni în Brazilia și în Japonia Cvintetul pentru suflători și pian de Mozart, care e o lucrare minunată.


Ați amintit de Anglia și știu că sunteți foarte iubită acolo. Care este relația dumneavoastră cu publicul englez?

În mod curios, lucrul acesta este oarecum legat de România, într-o anumită măsură. În evoluția mea ca pianistă primul contact cu Anglia a avut loc în momentul Concursului de la Leeds. Acolo concura de asemenea și Radu Lupu, care a câștigat, așa cum merita, Premiul I, iar eu m-am îndrăgostit de interpretările lui încă de când l-am auzit pentru prima dată. Deci, a fost o mare experiență de a ajunge în finală alături de cineva ca el și așa a început relația cu Anglia. Am avut un agent englez care s-a ocupat de cariera mea acolo și, începând cu concursul de la Leeds, lucrurile au început să se lege. Datorez foarte mult Angliei, pentru experiențele mele, mai ales orchestrelor - pentru că am cântat cu toate orchestrele engleze - nu numai la Londra, ci în toate orașele importante. Este, într-adevăr, o țară cu o semnificație deosebită în viața mea.


Aveți și o carieră pedagogică sau nu există timp pentru asta în programul dumneavoastră?


Am nevoie să predau. Îmi găsesc timp pentru asta, dar nu la modul "organizat". Adică nu predau la Conservator, nu am o clasă, la propriu, predau un pic la Școala Normală de Muzică din Paris, dar sub formă de stagii de perfecționare - și sunt doar 3 zile pe trimestru. Nu este mult, dar în schimb țin multe cursuri de măiestrie și conduc școli de vară. Predau și în călătoriile mele - în Japonia, de exemplu, țin cursuri de măiestrie, în Franța, de asemenea, Conservatoarele îmi solicită prezența pentru cursuri speciale pentru elevi și am și câțiva elevi cu care lucrez în particular, dar nu prea mulți, pentru că din moment ce nu îi pot vedea în mod constant, sunt mai mult întâlniri cu tineri pianiști care se pregătesc pentru concursuri și simt nevoia să-și treacă programele. Pedagogia contează mult pentru mine. Consider că e un schimb foarte stimulant, pentru că învățăm foarte multe despre sine, învățăm foarte multe despre muzică, despre alte moduri de a trăi o lucrare.
Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu