ACUM:
19.00
Concertele roz
În direct din Studioul "Mihail Jora", Orchestra de Cameră Radio.
Urmează: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.
Apoi: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.

Arhivă : Interviuri Înapoi

Interviu cu violonista Maria Bachmann

Bookmark and Share
Publicat: luni, 1 Septembrie 2008 , ora 9.16
Maria Bachmann este o violonistă americană pentru care a scris Philip Glass, compozitor alături de care a apărut de altfel în concert și ale cărui lucrări le-a interpretat deseori. Aceeași violonistă a interpretat primele audiții ale unor creații semnate, printre alții, de James MacMillan și Paul Moravec; acesta din urmă a câștigat, în 2004, prestigiosul Premiu Pulitzer, pentru lucrarea "Tempest Fantasy", compusă pentru Trio Solisti, înființat de Maria Bachmann. În repertoriul ei, pe lângă Debussy, Beethoven, John Corigliano, Vivaldi și Stravinski, și-a găsit locul și George Enescu: mai precis, Maria Bachmann cântă, de doi ani, și va cânta și în 2009, Sonata a treia în la minor pentru pian și vioară "în caracter popular românesc".


Cum a ajuns această lucrare să facă parte din programul de recital al Mariei Bachmann?

Am auzit pentru prima dată această sonată într-un recital la New York, acum câțiva ani. Mi-a plăcut foarte mult și am vrut să o cânt și eu, așa că am decis că voi începe să o studiez și să o interpretez. Așa că Sonata a treia este acum în repertoriul meu, o cânt foarte des și vreau chiar să o și înregistrez.


Cu cine ați auzit atunci cântată lucrarea lui Enescu?


Violonista era Hilary Hahn, iar pianista - Nathalie Zhu.


Ați spune că Sonata a treia "în caracter popular românesc" este diferită în vreun fel de celelalte piese din repertoriul muzicii clasice din aproximativ aceeași perioadă?

Da, este într-adevăr o lucrare deosebită. Cred că Enescu a reușit foarte bine să încorporeze aici elementele idiomului popular românesc: muzica aceasta sună foarte tradițional, de fapt doar creează impresia muzicii populare, pentru că în realitate motivele sunt originale, și în același timp este plină de atmosferă, de spiritualitate.


Se vede că v-ați documentat înainte de a interpreta Sonata lui Enescu!

Da, inclusiv ascultând multe înregistrări cu această lucrare dar și cu alte creații enesciene: celelalte sonate pentru vioară și pian, Octetul - care mi-a plăcut în mod special și despre care cred că este o capodoperă. Toată muzica lui Enescu îmi place foarte mult, are ceva foarte atragător în ea! Pregnant în același timp este și conținutul emoțional profund; de asemenea lumea sonoră este atât de neobișnuită, de o savoare aparte, cu totul diferită.


Spuneați că vreți să cântați Sonata a treia "în caracter popular românesc" de Enescu pe cât de mult vă stă în putință. V-a făcut această lucrare să doriți să abordați și alte opusuri din creația lui Enescu?

Da, aș vrea foarte mult să intepretez Octetul, lucrările sale pentru vioară solo ca și, bineînțeles, celelalte sonate pentru vioară și pian, care sunt minunate. Pentru moment însă, mă concentrez pe Sonata a treia și pentru că, așa cum am spus, intenționez să o imprim.


Când va fi gata CD-ul acesta?

/b>Toamna viitoare, când va avea loc și lansarea lui, în septembrie sau octombrie 2009.


Ce alte piese va conține?

Am ales să mai înregistrez odată cu Sonata a treia de Enescu Sonata postumă de Ravel și o lucrare compusă special pentru mine de Philip Glass; cred că toate aceste trei piese au în comun o spiritualitate aparte, transmit o emoție puternică, sunt cu adevărat "piese de atmosferă" și se vor potrivi foarte bine pe noul meu compact-disc.


Cine va fi partenerul dumneavoastră pentru aceste imprimări?

Se numește Andrew Armstrong, este un foarte bun pianist concertist dar cântă uneori și muzică de cameră. Este un coechipier extraordinar.


Ne-ați vorbit despre cum vedeți dumneavoastră, Maria Bachmann, Sonata a treia "în caracter popular românesc" de Enescu. Cum a primit publicul această creație?

Oh, reacția a fost cu totul inedită! Întotdeauna sonata aceasta surprinde, cred că ascultătorii o percep ca pe ceva exotic, mai ales în comparație cu repertoriul standard pentru vioară, să spun așa. Publicul ascultă întotdeauna foarte atent și păstrând o deplină tăcere - este și cazul să facă asta, pentru că este vorba de o piesă foarte elaborată, atât partea de vioară cât și cea de pian sunt scrise în strânsă legătură una cu cealaltă și uneori ai impresia unei adevărate improvizații muzicale. Mișcarea a doua a Sonatei este foarte stranie, foarte liniștită: aici, vioara are în mare măsură flajeolete, așa că sunetul este foarte delicat, ceea ce duce la crearea unei stări de spirit particulare. Toată această stare se răzvrătește însă în momentul de climax și impune o puternică emoție. Mișcarea a treia aș spune că reflectă cel mai mult zona spiritului folcloric românesc; este o creștere permanentă către delirant; spre final, pianul dă senzația că aproape se va rupe sub năvala muzicii iar vioara cântă în fortissimo posisbile! Ei, după un astfel de final publicul aproape că se ridică în picioare când aplaudă. Iată că Sonata a treia "în caracter popular românesc" de Enescu este o piesă foarte bună pentru un program de concert și cred că un motiv al succesului său este marea paletă emoțională pe care o descrie și o oferă.
Interviu realizat de Maria Monica Bojin