Acum: 21.00
Scena europeană • Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30
Sunete contemporane • Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.

 

Apoi: 0.00
Adagietto • În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

 


Cronici

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

Orchestra Română de Tineret - în concert la Ateneul Român

Publicat: luni, 20 Mai 2013 , ora 10.55
 
Bookmark and Share
«Acest proiect, la aproape șase ani, simt că nu mai este doar o speranță, ci este o confirmare că toată investiția și munca din fiecare an dă rezultate și orchestra a ajuns la o performanță care poate impresiona și pe cel mai puțin pregătit să asculte muzică clasică.» - Marin Cazacu, despre concertul susținut de Orchestra Română de Tineret sâmbătă, 18 mai 2013, la Ateneul Român, cu ocazia Conferinței anuale a Federației europene a orchestrelor de profil, prima organizată în România.

Programul, alcătuit pe tema dramei lui Shakespeare - Romeo și Julieta, a inclus uvertura fantezie cu același titlu de Ceaikovski, suita de balet a lui Prokofiev și trei arii de Gounod interpretate de Orchestra Română de Tineret în compania soliștilor Irina Iordăchescu și Teodor Ilincăi.

Iată câteva declarații ale sopranei Irina Iordăchescu, la finalul concertului:

«Sunt absolut fericită! Efectiv, simt o energie extraordinară de când i-am cunoscut și de când am cântat cu ei pentru prima repetiție, am avut o stare extraordinară în fiecare zi. Sunt minunați, sunt foarte talentați, sunt foarte motivați și sunt foarte conștiincioși. Am regăsit acea conștiință profesională. Consider că Orchestra Română de Tineret este o comoară extraordinară a țării. Pe mine a reușit să mă fascineze acest dirijor, pentru că am înțeles ce dorește de la solistul sau instrumentistul care este acolo, în față.»

Înainte de încheierea seratei muzicale, dirijorul Cristian Mandeal, Marin Cazacu - directorul Orchestrei Române de Tineret și Dorin Ioniță au primit medalia jubiliară de onoare din partea Organizației de tineret a Ordinului De Molay.

Iată și câteva opinii la final de concert:

Compozitorul Dan Dediu: «Este, într-adevăr, o reușită a lui Marin Cazacu și a Orchestrei Naționale de Tineret că au strâns aici toată floarea reprezentanților orchestrelor de tineret din Europa. Au văzut la ce nivel se cântă, au văzut astfel unde se cântă, cât de plină este sala… Cred că vor pleca acasă cu alte gânduri și alte impresii despre România și despre Orchestra Națională de Tineret din România.»

Criticul muzical Dumitru Avakian: «Indiscutabil, Orchestra Română de Tineret însumează elanul tinereții către muzică. Și atunci când ansamblul este condus cu măiestria profesională a unei personalități cu este Cristian Mandeal, atunci șansele de reușită sunt cele importante.»

Reportaj realizat de Lucian Haralambie