Deborah Nemțanu este de ani vioară solo în Orchestra de Cameră din Paris. Ne-a vorbit despre rădăcinile ei românești, despre colaborarea cu sora ei, Sarah, despre Enescu, Bach și nu numai. 

V-ați născut într-o familie de muzicieni, așadar legătura dvs. cu muzica și cu vioara a început foarte devreme.  Ce amintiri aveți de atunci? V-ați gândit vreodată să cântați la un alt instrument sau v-ați îndrăgostit iremediabil de vioară?

Am amintiri foarte fericite. Tata este violonist, mama cântăreață iar eu am știut că vreau să fiu ca tata și ca sora mea mai mare. Cred că ea avea 6 ani iar eu 4 când am vrut și eu să cânt, pentru mine era atunci ca un joc de copii, în care era implicată toată familia. Acum, de un an de zile, cânt și la violă, așadar studiez și un alt instrument, dar prima mea alegere a fost vioara, pentru că am vrut să urmez modelul tatălui și surorii mele.

Avea tatăl dvs. așteptări mai mari decât alți profesori cu care ați studiat?

Cred că a fost un profesor foarte bun dar și un tată foarte bun, pentru că era foarte natural în timpul lecțiilor. Nu mi s-a părut că este autoritar, era mereu pozitiv. Voiam să studiez pentru că mă făcea să vreau asta, știa să îmi stârnească interesul încât studiul să nu fie un coșmar. A fost perfect, m-a făcut să lucrez câte puțin în fiecare zi, nu ca alți profesori care te obligă să studiezi câte șase ore zilnic, astfel încât poți ajunge să urăști muzica. Datorită modului în care lucram cu tata am devenit independentă.

Pe lângă tatăl dvs., care înțeleg că a avut un rol important, ce mari violoniști v-au inspirat de-a lungul timpului?

Foarte mult David Oistrach, Isaac Stern, și poate cel mai mult Itzhak Perlman, care a venit la Bordeaux, orașul în care am crescut, pentru un concert, când aveam cred 8 ani. Îmi voi aminti mereu acel concert, era un violonist extraordinar și în același timp foarte uman și chiar amuzant cu publicul. Am fost foarte norocoasă pentru că la 18 ani am aplicat pentru programul Perlman la New York și am reușit – așa că am lucrat și am cântat cu Itzhak Perlman – ceva la care nu aș fi putut decât să visez!

Ați crescut în Franța dar știu dar aveți legături puternice cu România.

Sigur, dacă ai crescut în Franța, dar auzi în jur vorbindu-se românește, pentru că ambii părinți sunt români, legătura este implicită. Atât cu țara cât și cu tradițiile, fie muzicale sau chiar culinare. Mâncarea românească este foarte specială pentru mine și am fost de câteva ori în țară, la București, la Cluj, am cântat în România și de fiecare dată încerc să-mi fac timp și pentru a merge la un restaurant bun, pentru a-mi vitiza prietenii și restul famliei. Iar concertul din Festivalul Enescu va fi foarte special, pentru că nu am venit niciodată aici și cu sora mea pentru a cânta. Este o onoare pentru noi să fim aici, avem un sentiment de familiaritate și așteptăm cu drag prezenţa noastră la București.

Știu că există și legături culturale cu țara noastră, dar și cu muzica lui Enescu, pe care o studiați la momentul de față.

Așa este, îl iubesc pe Enescu! Chiar de curând am ascultat Dixtuorul într-un concert și mi-a plăcut foarte mult. Iar vara aceasta, în Festivalul de la Salzburg, am cântat pentru prima dată Octuorul, alături de câțiva muzicieni germani foarte buni și a fost o reală bucurie, pentru că Enescu este unul dintre compozitorii mei preferați. Trebuie să aprofundez mai mult repertoriul muzicii sale și mi-ar plăcea să cânt Sonata a treia, care este foarte cunoscută dar mai întâi aș vrea să o învăț pe cea de-a doua, care este mai misterioasă. De fiecare dată când abordez muzica lui Enescu am un sentiment minunat, a fost într-adevăr un geniu.

Sperăm să le și înregistrați pentru a putea asculta și noi interpretările dvs. în România. Aș dori acum să vorbim despre o altă legătură puternică – cea cu Sarah Nemțeanu, sora dvs. Probabil aveți personalități diferite... Cum colaborați din punct de vedere muzical?

Da, suntem foarte diferite, dar încă de când am început să studiem vioara făceam duete, ne simțeam foarte bine cântând împreună. Îmi amintesc, râdeam foarte mult și era ca un joc, era amuzant și într-un fel a rămas așa până astăzi, când am crescut. Împreună pe scenă suntem foarte fericite. Recent am înregistrat integrala duetelor de Bartok și avem diferite alte proiecte frumoase în duo, dar și separat. Astfel suntem cu atât mai bucuroase să putem colabora când avem ocazia. Vrem să construim fiecare câte ceva și apoi când cântăm împreună e ca un bonus.

Care ați spune că a fost cel mai important moment din cariera dvs. până acum?

Sunt multe, este greu să aleg unul. Fiecare moment, chiar și atunci când nu primești o veste bună sau când ai un eșec, este important în drumul pe care îl construiești. Primul meu Concurs, Jacques Thibaud din Paris, la 19 ani, a fost special, pentru că am cântat Concertul pentru vioară de Beethoven cu Orchestra Națională a Franței și mi-am dat seama că deși sunt tânără, am o mare dorință de a cânta și de trece printr-o asmenea provocare.

Iar din 2005, deci deja de 10 ani, sunteți vioară solo la Orchestra de Cameră din Paris. Cum a început și cum a crescut această colaborare în timp?

Acesta a fost de asemenea un moment cheie în cariera mea. Avem 21 de ani, deci eram foarte tânără și îmi doream să cânt într-un ansamblu și sunt foarte fericită pentru că sunt muzicieni minunați alături de care abordez repertorii pe măsură. Este o orchestră de cameră, deci de dimensiuni mai mici, exact ceea ce îmi doream. Are 43 de muzicieni, spre deosebire de cei aproximativ 120 dintr-o orchestră simfonică. Și repertoriul este diferit, cântăm mult Mozart, Haydn, dar și Mendelssohn, Schumann, contribuim de asmenea la construirea programelor și sunt foarte bucuroasă pentru că atunci când ești într-un grup fix poți construi, poți lucra în profunzime. Dar această este o ocupație de jumătate de normă, pentru că am de asemenea apariții solo, cânt muzică de cameră, am ocazia de a călători și mă simt împlinită pentru că am stabilitatea oferită de ansamblu, dar și şansa de a cunoaște oameni noi, de a descoperi noi repertorii și această diversitate mă face fericită.

Iar la București veți urca pe scenă alături de sora dvs. și de Roger Norrington, maestru cu care nu sunteți la prima colaborare.

Într-adevăr, Roger Norrington este dirijor asociat la Orchestra de Cameră din Paris iar când am avut proiectul Bach – Schnittke ne-a susținut foarte mult, am avut și două concerte la Teatrul Champs-Elisses din Paris. Este un muzician plin de umor, acel umor englezesc, care se aseamănă cumva cu cel românesc, atmosfera de lucru a fost foarte plăcută, am colaborat foarte bine. Am rezonat și cu estetica lui muzicală, are multe de oferit și, desigur, multă experiență.

Vorbeam mai înainte despre familia dvs. de muzicieni, iar programul concertului pe care îl susțineți în Festivalul Enescu este semnal și el de o familie de muzieni – cea a lui Johann Sebastian Bach. Are el un loc special în inima dvs.?

Cu siguranță, cred că are în inima fiecărui muzician, pentru că pare cumva simplu dar este foarte dificil de interpretat. Nu poți să studiezi nimic fără a te gândi la Bach, el este baza, fiecare muzician trebuie să îl aprecieze, să îl asculte, și nu mă refer doar la lucrările concertante, ci și muzica lui sacră, atât de specială. Primul duet pe care l-am făcut cu sora mea a fost Dublul Concert de Bach, îl cunoaștem foarte bine, este însă foarte interesant să-l cântăm și acum, când suntem mature. Este aceeași lucrare, dar pare nouă cu fiecare interpretare, iată un aspect fantastic în muzica lui Bach.

Ce urmează după Festivalul Enescu, ce proiecte pregătiți?

Vom cânta același program alături de Roger Norrington în Germania, apoi am un program foarte încărcat, voi avea un recital cu foarte apreciatul pianist turc Fazil Say, apoi programe camerale dar și concerte alături de orchestră. Sunt de asemenea director artistic al unui Festival și trebuie să mă ocup de programul pentru anul viitor. Vă spuneam deja că am început să descopăr repertoriul violei și am proiecte și în acest sens. Îmi place foarte mult să cânt muzică de cameră la violă, este cu totul diferit să cânți o partitură nouă într-o lucrare, spre exemplu cvartet, pe care o cunoșteai deja. Vreau să aprofundez așadar studiul acestui instrument, este ceva nou și diferit pentru mine, și îmi aduce în același timp idei noi pentru cântul la vioară.