Seara de opera - editii speciale Înapoi

VIDEO. AUDIO. Interviu cu regizorul Rareș Zaharia

Publicat: miercuri, 20 Ianuarie 2016 , ora 9.45

De ce Rareș Zaharia, alături de: Angela Gheorghiu, Ioan Holender, Marina Krilovici, Vasile Moldoveanu...- invitații "speciali", de până acum, ai Serii de operă ?

Iată câteva dintre motive:

· Are una dintre cele mai frumoase povești "de dragoste" cu muzica de operă și un parcurs spre porțile de aer ale spectacolului liric pe care, personal, îl găsesc extrem de interesant.

· Este comparat cu regizorul american Robert Wilson, a cărui viziune - plină de originalitate! - a fascinat și revoluționat producția de operă în urmă cu 50 de ani.

· A lucrat - ca asistent de regie - cu unul dintre cei mai apreciați regizori români: Silviu Purcărete. Pentru trei dintre cele mai elogiate spectacole de operă ale acestuia: premiera mondială a operei Love and Other Demons de Peter Eötvös - din 2008, de la Festivalul de la Glyndebourne, pe care , în 2010, Rareș Zaharia l-a reluat apoi pentru Operele din Köln și Strasbourg - L'Artasese de Leonardo Vinci - în 2012, de la Opera din Nancy, a cărui înregistrare pe DVD a primit Premiul ECHO 2014 - și, dipticul lui Serghei Rahmaninov Francesca Rimini - Aleko - în 2013, de la Teatrul "Conlon" din Buenos Aires.

· Iubește la nebunie vocea ..."cântată". A studiat, el însuși Canto - pe lângă pian! - și a ajuns să cunoască repertoriul de operă alcătuindu-și, în cap, distribuțiile ideale pentru fiecare personaj.

· Cultura lui generală are ca piloni de rezistență: absolvirea Facultății de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității de Arte din București și studii la Ecole des hautes Etudes en Sciences Sociales și Universitatea "Sorbona" din Paris.

· S-a născut, cred, cu acea aplecare - curioasă și miraculoasă - asupra detaliului: de libret și cel muzical; și-a demonstrat acest fapt, în 2009, când a montat pentru scena lirică bucureșteană opera Don Pasquale de Gaetano Donizetti. Detalii care, de cele mai multe ori, nu au nici o relevanță pentru regizorii, "picați" în operă, contemporani!

· Este ... unul dintre noii Consilieri ai Ministrului Culturii și, nu în ultimul rând, un interlocutor deștept, sincer și tranșant. Care nu-ți "servește" aproape niciodată răspunsurile așteptate, ci pe acelea care nasc noi întrebări, paranteze, semne de exclamație, te trimit la lectură și chiar la.. dicționar...

În concluzie, pentru că ne oferă prilejul să ascultăm și să comentăm opera, dintr-o perspectivă încă neexperimentată și zic eu, de încercat!


Luminița Arvunescu