Agenda de concert Înapoi

Trofeele Concursului Internațional George Enescu sunt lucrări de artă, unicat, semnate de artistul ceramist Daniela Făiniș

Publicat: luni, 3 Septembrie 2018 , ora 11.41
București, 3 septembrie 2018 - Cele nouă trofee ale Concursului Internațional George Enescu 2018 au fost realizate de Daniela Făiniș - artist plastic cu numeroase expoziții personale și de grup și cu o activitate artistică notabilă în domeniul ceramicii.

Cele nouă "prințese"- așa cum le numește autoarea - trofee ale Concursului, sunt inspirate din conceptul vizual al acestei ediții, care face trimitere la continua evoluție a artiștilor și la diversele texturi interpretative și diferitele personalități ale acestora.

Trofeele reprezintă în porțelan alb diverse instrumente, neșlefuite, brute, cu suprafețe dantelate, brăzdate de roci , plante, materiale diverse. Instrumentele au un suport conic, asemeni unui val, unei crinoline, de aici și denumirea prietenoasă, de prințese.

"La această ediție a Concursului, câștigătorii vor avea ocazia să se întâlnească sub încă o formă cu arta românească. Pe lângă întâlnirea cu muzica lui Enescu, apoi cu competiția în sine, vor duce cu ei în lume expresia artistică a talentului lor și mesajul privind necesitatea de a continua efortul de desăvârșire, studiul și dezvoltarea, sub forma unui obiect de artă contemporană"- spune Mihai Constantinescu, directorul Concursului și Festivalului George Enescu.

Daniela Făiniș reunește în discursul său creativ sculptura, pictura, grafica și tapiseria în obiecte și instalații ceramice de o complexitate aparte. Lucrările sale sunt expuse în muzee și galerii prestigioase din Japonia, Germania, SUA, Belgia și România, cât și în clădirea principală a Parlamentului European. Făiniș are în palmares numeroase premii și distincții: medalia de aur a Concursului internațional de ceramică de artă de la Gualdo Tadino, Perugia în 1989 și 1990, Mențiunea de onoare a Concursului internațional de ceramică de la Mino, Japonia și Premiul I la Bienala de artă ceramică din Aveiro, Portugalia, 1997, iar, din 2004, deține Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. Trăiește și lucrează în București; din 2013 este artist-invitat al galeriei AnnArt, unde a participat la patru expoziții de grup.