Evenimentele săptămânii Înapoi

Transmisiune directa de la Concertgebouw, Amsterdam

Publicat: luni, 26 Iunie 2017 , ora 14.12

Între 1 iulie și 31 august la Amsterdam se desfășoară Robeco SummerNights, un festival ce reunește de la concerte de muzică clasică la jazz, flamenco sau muzică de film. Muzicieni de top din Olanda, dar și din alte țări îmbogățesc calendarul cultural al verii olandeze: este vorba despre artiști precum violoniștii Janine Jansen, Arabella Steinbacher, Viviane Hagner și Christian Tetzlaff, dirijorii Paavo Jarvi și Lawrence Foster, pianiștii Piotr Anderszewski, Lars Vogt ș.a.m.d. Robeco (Rotterdamsch Beleggings Constorium) este o companie de servicii financiare care de aproape 30 de ani susține această serie de concerte de vară la renumitul complex Concertgebouw.

Orchestrei Filarmonice a Radiodifuziunii Olandeze îi revine onoarea de a susține primele concerte; astfel, după ce va cânta pe 1 iulie, în deschidere, împreună cu frații Arthur Jussen și Lucas Jussen, ca pianiști soliști, sub conducerea dirijorului Stanislav Kochanovsky, pe 2 iulie ansamblul va colabora cu șeful de orchestră Markus Stenz, dirijor principal și director artistic al formației din septembrie 2012, într-un program tematic. Ideea "haosului" aduce "unitate" programului propus de acești muzicieni, acel haos pre-Creație, interpretat într-un sens cât se poate de modern de compozitorul baroc francez Jean Féry Rebel în muzica baletului Elementele, de Joseph Haydn, într-o cheie pur instrumentală, în oratoriul Creațiunea sau de Igor Stravinski în al său balet Ritualul primăverii. Între toate acestea - o insulă clasică: Simfonia a V-a op.97 în do minor de Ludwig van Beethoven, o lume care se naște dintr-o celulă generatoare, celebrul motiv al "destinului", care a făcut carieră nu doar în această partitură, ci și în alte lucrări similare ce i-au urmat în istoria muzicii.

Vă așteptăm pe frecvențele noastre duminică, 2 iulie, de la ora 21.00, pentru a urmări în transmisiune directă acest program propus de muzicienii olandezi, în cadrul ediției 2017 a Robeco SummerNights.

Monica Isăcescu