Acum: 17.05
Perpetuum mobile • Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 18.59
Promo RRM • Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

 


Interviuri

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2005 | 2004 |

Ștefan Pop - succes remarcabil în fața exigentului public de la Regio di Parma

Publicat: joi, 16 Martie 2017 , ora 11.47
 
Bookmark and Share

A fost primul rol în care am simțit, pur și simplu, că am dat tot ce am eu. După spectacol am ajuns acasă și până la cinci dimineața nu a reușit să adorm. - Ștefan Pop despre interpretarea, pe scena Teatrului Regio di Parma, a rolului Rodolfo din opera Boema de Giacomo Puccini, o premieră în montarea Francescăi Zambello prezentată în 10 martie 2017.

În 10 martie ați fost Rodolfo, într-o premieră cu Boema la Teatro Regio di Parma. Spectacolul regizat de Francesca Zambello este, în fapt, o reluare după o regie realizată de Ugo Tessitore. Este o montare tradițională, deci ?

O montare tradițională, într-adevăr. Adevărata Boemă. Tocmai cu spectacolul acesta am început eu să fac operă și să cânt Rodolfo. Regio di Parma este, se știe, un teatru de tradiție. Anul acesta se sărbătoresc 150 de ani de la nașterea lui Toscanini, ori premiera de Boema a fost făcută la Torino, dirijată de Toscanini. Sunt niște emoții pe care cred că puțini artiști au șansa să le trăiască pentru că nu oricine cântă la Teatro Regio di Parma, tocmai pentru că este faimos pentru publicul amplu cunoscător. E cel mai cunoscător public din lume tie și cel mai drastic, în același timp.

Ținând cont de exigența publicului cum ați fost primit la Parma?

De teatru am fost primit foarte bine. Când am ajuns la spectacolul în sine, dirijorii asistenți, asistentul de scenă, concert maistrul - toți îmi spuneau: „vezi că trebuie să ai grijă la fiecare notă, la fiecare frază, pentru că în general publicul de aici are ce are cu tenorii”. Eu ca de obicei, am mers cu încredere, cu Dumnezeu înainte și cu tot ce știu eu, până la urma urmei, pentru că experiența, încet, încet, se acumulează. Sunt deja nouă ani de când sunt pe toate scenele. Ca să nu mai spun că în ultimii doi ani, la Napoli, producția de Traviata și Norma au fost dirijate de maestrul Nello Santi; alături de un dirijor așa mare ca el, care a preluat de la Toscanini, adică a început să studieze alături de Toscanini, am început să acumulez și eu adevărata muzică, tradiție ș.a.m.d. Și în fine, ajungem la spectacol, pot să vă spun că am fost foarte liniștit, pentru că sunt într-o perioadă bună – sunt sănătos, am studiat mult, am cântat mult, la fiecare repetiție (și la cele de regie am cântat, când toată lumea zicea „mai odihnește-te că totuși ai de cântat în spectacole”. Zic: nici o problemă. Deci a fost totul sub control. Dar când s-a deschis cortina, după primele fraze a fost un moment de liniște în orchestră și am simțit pur și simplu sala; e normal că simți sala, dar nu ca aici. Adică venea o tensiune din sală. Chiar am început să trăiesc de fapt pe viu, pentru că nu mă așteptam să fie chiar așa, să vă spun sincer. Atunci am avut două secunde de palpitații, dar nici o problemă, pentru că, până la urmă, eu consider că dacă cineva se ridică cu totul în ceea ce face nu are cum să fie rău sau măcar trebuie să fii sincer și onest. Eu asta fac. Am încredere în Dumnezeu și în tehnica pe care am învățat-o.

Până la urmă au fost mulțumiți cei din sală?

La final, de fapt deja după „Che gelida manina”, am avut bravo, doar că, vedeți, asta-i mai interesant aici decât în alte teatre - nimeni nu a început să aplaude până când nu au început cei de la loggione, vestita loggione, adică etajele cinci și șase din teatru, cei care dau tonul, de fapt. Am înțeles că ultima dată când s-a făcut Boema, în 2008, la Parma, tenorul a fost huiduit, ca un exemplu. Nici nu știu cine a fost, dar în orice caz, eu pot să fiu foarte fericit, pentru că la aplauzele finale eu am avut cel mai mare succes și ăsta a fost, cred, că cel mai mare dar pentru mine, anul acesta.

Felicitări!

Mulțumesc. După spectacol am avut o cină cu directorii teatrelor, care îmi spuneau că eu de fapt nu am realizat cât de periculos e momentul; am realizat numai după spectacol. Îmi spuneau: „tu trebie să fii mai bucuros, pentru că spectacolul acesta, succesul pe care l-ai avut tu astăzi personal, nu s-a întâmplat de ani de zile în teatrul nostru.” În fine, mulțumesc, sunt bucuros, dar totuși ieri (în 12 martie 2017 n.red.) am avut al doilea spectacol, am fost conștient pe deplin și am fost foarte sub control, iar drept dovadă a fost și mai bine.

Sunteți, de asemenea, singurul străin într-o distribuție altminteri exclusiv italiană. Ați resimțit acest lucru în vreun fel în relaționarea cu colegii dumneavoastră?

Nu, nu. Eu pentru că sunt Vărsător, o fire care tot timpul e entuziastă, dau mult la toată lumea, n-am nici o problemă în general și toți mă plac, mai ales că acum toată lumea mă strigă „micul Pavarotti”. Într-adevăr sunt singurul străin și ca să vedeți și român, ceea ce aici nu prea se întâmplă de obicei, distribuțiile sunt făcute din italieni, se merge pe tradiție și lumea nu vrea să riște. Ca să nu mai zic că marile staruri de operă de azi nu cântă nici unul aici. Nu vreau să dau nume...

Ați debutat în acest rol în 2014 într-o versiune de concert la Salle Pleyel din Paris cu Patrizia Cioffi parteneră. Ce transformări simțiți că a suferit în acești ani partitura pucciniană, din punctul dumneavoastră de vedere ?

Întâmplarea a făcut ca eu să cânt cu Patrizia Cioffi o Traviata la Berlin și ne-am pus amândoi de acord să debutăm, să facem împreună Boema ca să vedem dacă e pentru noi sau nu. După experiența de la Paris spectacolul a fost foarte bine, dar eu am ajuns la concluzia că era un pic prea devreme pentru mine. Cred că am făcut foarte bine că m-am oprit, pentru că între timp m-am maturizat, acum abia am făcut 30 de ani și cred că e o vârstă justă pentru rol, care cu siguranță nu e pentru oricine; chiar dacă este un subiect despre tineri, nu toți sunt tineri. E destul de greu pentru că trebuie să faci două personaje și trebuie să fii tânărul acela vesel, să zicem, un pic de Nemorino, nu? Dar după aia mergem dintr-o dată într-o dramă care e copleșitoare. Practic pentru mine sunt două personaje. Acum, bineînțeles, cel mai important este să fii matur și zic eu să ai o experiență mare acumulată, că altfel, da, sunt foarte mulți cei care cântă Boema. Tocmai asta zicea cineva de la loggione: „Am văzut Boema de 50 de ani cu toți care au cântat în cei 50 de ani dar tu ai adus ceva în plus, deși nu se aștepta nimeni, că asta e greu, că toată lumea cântă Boema, dar tinerele generații, de la Pavarotti încoace, nu mai intervin cu lucruri noi. Ori chestia nouă la mine este, probabil, experiența. Acum asta arată și faptul că eu m-am dăruit total, adică pot să vă spun că din tot ce am făcut eu până acum în nouă ani de zile a fost primul rol în care am simțit, pur și simplu, că am dat tot ce am eu. După spectacol am ajuns acasă și până la cinci dimineața nu a reușit să adorm.

În afară de Pavarotti mai aveți un model înspre care priviți - pentru acest rol?

Pentru Rodolfo sunt mai mulți: Domingo în tinerețe îmi place foarte, foarte mult ca personaj. Îmi mai place Bergonzi; sunt mai mulți, dar în orice caz Rodolfo este considerat Pavarotti și mai este un tenor care nu este așa cunoscut - (Gianni )Raimondi.

Următoarele dvs. angajamente se derulează tot în Italia: ajungeți la Bologna și înspre finalul anului la Bari. Cântați în ambele orașe în Lucia di Lamermoor.

Da, chiar sunt cu partitura în față, m-am apucat deja.

Studiați deja, deci?

Chiar dacă ieri am cântat Boema, deja m-am apucat de altceva. Da, înr-adevăr, de-abia aștept Lucia, pentru că rolul e într-adevăr dificil, pentru că e scris de Donizetti. Știe toată lumea că Donizetti este scris perfect pentru voci, dar Lucia e o partitură grea.

Ce aveți în agenda dumneavoastră profesională în perioada dintre iunie, când se termină prima serie de Lucie, la Bologna, și noiembrie, când începe a doua, la Bari? Sunteți într-o mică vacanță?

Deocamdată cred că o să fiu într-o mică vacanță, deși sunt în tratative și s-ar putea să reiau Boema. Nu știu, nu vreau să dau detalii, pentru că e mai bine așa. Știți cum e astăzi, pe Operabase, de exemplu. informațiile nu-s chiar cele reale. Adică da, ce apare, îi deja stabilit, dar mai sunt multe angajamente care nu sunt oficiale încă. De exemplu acuma merg cu Lucia până în iunie (practic va fi mai-iunie la Bologna). În aprilie merg în China pentru un Rigoletto. Între ele mai am două spectacole de Traviata în Macedonia. Mie îmi place să văd lumea. O să mai am Norma cu Mariella Devia, în Japonia. E în proiect un Don Carlo alături de Placido Domingo la Valencia de exemplu, care încă nu e anunțat oficial, dar e acolo, în decembrie. Practic eu cânt cam de un an jumătate, doi ani, mai mult în Italia; anul trecut am debutat în Norma, am debutat în Roberto Devereux cu Mariella Devia și o să mă întorc anul viitor cu acest rol la Parma, deci sunt lucruri care nu sunt încă anunțate. Am avut multe debuturi - Attila la Veneția; a fost o perioadă foarte, foarte încărcată și sincer vă spun că acum vreau și eu un pic de pauză, adică vara asta nu o să fiu așa de prins cu siguranță, dar o să fie ceva. Plus că pregătesc în România, la mine acasă, un concert extraordinar, care dacă ne ajută Dumnezeu va fi probabil un concert-eveniment pentru orașul meu. Vreau să fac un concert televizat, gen Ștefan Pop și prietenii, în genul Pavarotti & Friends.

La Bistrița.

Da. Cred că e chestia cea mai importantă în vara asta. Tocmai de aceea nu vreau să-mi ocup programul cu altceva. Eu îmi iubesc foarte mult țara și atunci, dacă ei m-au făcut cetățean de onoare al orașului, eu am o responsabilitate. De fiecare dată când mă urc pe scenă, în afara faptului că zic „Tatăl nostru” și merg cu încredere în Dumnezeu, așa cum am fost crescut de mama mea, eu sunt român, cum ați spus dumneavoastră, în distribuția asta am fost singurul străin și român. Apoi, dacă eu sunt român, vreau să cânt și la mine în țară și să fac ceva într-adevăr măreț, care poate să se difuzeze după aceea la televiziune, să vadă lumea, că totuși facem parte și noi din harta asta mică cum îi spun eu, pentru că pentru mine e o hartă mică, iau avionul din Italia în Germania, în China.

Felicitări pentru reușitele dumneavoastră artistice, felicitări pentru atitudinea deschisă și de recunoștință pe care o aveți față de țara natală! Aștept să vorbim și despre proiectele dumneavoastră viitoare cu același entuziasm. Iată că ați depășit cu brio o situație potențial complicată la Parma.

Da, în orice caz, tuturor cântreților care vor să vină să cânte la Parma le spun să fie pregătiți pentru că publicul e, așa cum se spune, unul dur, foarte dur; adică, dacă simți de pe scenă energia aia care te așteaptă la fiecare pas, nu cumva să greșești ceva, da, se simte, așa că fiți tari, entuziasmați, cu încredere, că nu se poate întâmpla nimica rău. Eu sunt exemplu. Atâta timp cât ești sincer, eu nu cred că poți să pățești ceva rău. Sau dacă pățești măcar să îți asumi ideea că până la urmă suntem oameni, nu suntem roboți. Oricine poate greși. Dar într-adevăr, să cânți în casa lui Toscanini, în casa lui Verdi e mare lucru. Plus că noi am avut o răspundere și mai mare, deoarece primul spectacol i-a fost dedicat marelui maestru Alberto Zedda, care ne-a părăsit în urmă cu o săptămână, așa că a fost o tensiune mare. În orice caz Teatrul Regio di Parma e cel mai special pentru mine.

Felicitări încă o dată, Ștefan Pop, pentru marele succes! Vă doresc să fiți inspirat și în următoarele două spectacole de Boema în care evoluați zilele viitoare la Parma.

Mulțumesc frumos!


Irina Cristina Vasilescu