ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Evenimente Înapoi

SERIAL. Vitralii - Cultura muzicală engleză. Romantismul sonor (III)

Bookmark and Share
Publicat: joi, 16 Iulie 2015 , ora 21.24

Un amurg însingurat

Continuăm să vorbim astăzi despre Edward Elgar, unul dintre cei mai importanți compozitori din istoria muzicii engleze, dar și despre alți doi autori care în acea perioadă au marcat traiectoria romantismului sonor tâziu. Cea mai prolifică perioadă a carierei sale a fost primul deceniu al secolului XX, pe parcursul căruia a scris unele dintre cele mai apreciate lucrări. Vorbim despre Pomp and Circumstance, Introducere și Allegro pentru coarde, Simfonia nr. 1 în La bemol Major sau Concertul pentru vioară și orchestră, dedicat lui Fritz Kreisler. În perioada în care compunea Concertul pentru vioară și orchestră în si minor, a murit unul dintre prietenii săi cei mai buni, evenimentul provocându-i lui Elgar un șoc puternic, ce a determinat o diminuare a creativității și productivității sale. Elgar a avut întotdeauna o personalitate complexă, intim legată de muzică, asupra căreia s-a răsfrânt deseori. Intensitatea cu care-și trăia sentimentele determina, de multe ori, treceri bruște de la o extremă la alta.

Cruzimea primului război mondial îi va adânci melancolia, lucrările sale dobândind un ton mai intim, chiar angoasat. Ca o ironie a sorții, soția sa, Alice, pe care a iubit-o puternic, s-a îmbolnăvit grav și după o scurtă perioadă de agonie a încetat din viață. Elgar a fost devastat, fiindcă Alice reprezenta unul dintre punctele de sprijin ale vieții sale. De altfel, Edward și Alice sunt unul dintre cele mai solide și frumoase cupluri din întreaga istorie a muzicii, o poveste de dragoste durabilă și fericită. Din această perioadă tristă datează și una dintre marile sale capodopere, Concertul pentru violoncel și orchestră, în care se regăsesc atât dezamăgirea provocată de primul război mondial, cât și tristețea datoriată bolii soției sale.

Din păcate, concertul pentru violoncel a fost un insucces la prima sa prezentare în fața publicului, deși critica de specialitate i-a apreciat valoarea. Elgar i-a mai supraviețuit lui Alice 14 ani, răstimp în care a început lucru la două proiecte, o operă și a treia simfonie, ambele rămase neterminate și a realizat o serie de înregistrări, multe dintre ele cu Yehudi Menuhin, pe atunci în vârstă de 16 ani și cu concertul său pentru vioară și orchcestră. În toamna anului 1933 i s-a descoperit o tumoare malignă, iar patru luni mai târziu a încetat din viață, fiind depus alături de Alice.

Un autor britanic cosmopolit

Un alt autor englez important aflat la confluența secolelor al XIX-lea și al XX-lea a fost Frederick Delius, născut în 1862 în Bratford, din părinți de origine germană. Deși tatăl său il pregătea pentru o carieră în domeniul afacerilor, Frederick a dovedit de mic o atracție puternică față de muzică, care în cele din urmă a avut întâietate. Contactul cu Florida, locul unde familia sa s-a mutat pentru a se ocupa de o fermă de portocale, o afacere ce se va dovedi un insucces, a avut un impact puternic asupra senzitivității muzicale a lui Delius, puternic influențat de natură și, mai ales, de sonoritățile africano-americane. Stilul său muzical se va desăvârși ulterior în Germania, la Leipzig și apoi în Franța, unde a rămas până la finalul vieții sale. Limbajul său sonor este foarte complex, combinând structuri pentatonice, cromatisme, un sistem tonal lărgit, cu sonorități africano-americane și scandinave. De altfel, a fost unul dintre prietenii buni ai lui Edvard Grieg. Așadar, putem vorbi, dacă dorim să avem o încadrare stilistică, de un romantism târziu de sorginte wagneriană, compozitor pe care Delius îl admira foarte mult, cu accente impresioniste - Delius a și fost numit de către unii autori, un impresionist englez.

Dirijorul Thomas Beecham a fost unul dintre principalii avocați ai lui Delius, promovându-i cu asiduitate lucrările într-o perioadă în care era aproape necunoscut. Ca o ironie a sorții, exact în momentul în care numele său a început să dobândească o sonoritate din ce în ce mai pronunțată, starea sănătății lui Delius s-a înrăutățit abrupt, datorită agravării sifilisului dobândit în Florida. Interesul său pentru natură a fost uriaș și poate fi observat cu ușurință chiar și din titlul lucrărilor sale. Refractar față de religie, spre deosebire de Elgar, care era un fidel catolic, Delius manifesta mai degrabă o orientare către o atitudine panteistă. În opera sa Koanga, în care personajul principal este de culoare, anticipând astfel opera Porgy and Bess a lui Gershwin, Delius își îndreaptă chiar interesul către voodoo.

Frumusețea muzicii lui Delius l-a determinat pe Thomas Beecham să-l declare "ultimul mare apostol al frumuseții romantice în muzică". Înainte de moartea sa, în același an cu Elgar, Frederick Delius, orb și paralizat a putut avea satisfacția să-și audă pentru scurt timp lucrările la radio și pe discurile de vinil, dar curând și această bucurie a pălit în fața deteriorării stării sale de sănptate, care în final a condus către inevitabilul sfârșit.

Maestrul sonorităților simfonice

În anul în care Elgar și Delius se stingeau din viață Ralph Vaughan Williams își termina cea de-a patra simfonie, în fa minor, fiind în plină activitate creatoare și, totodată, având un renume consolidat. Este cel de-al treilea compozitor britanic ce realizează joncțiunea între romantismul târziu și stilul perioadei moderne. De altfel, stilul său componistic a fost mereu considerat caracteristic pentru Anglia. Criticul muzical John Alexander Fuller Maitland scria că ascultându-l pe Williams, "nu poți fi niciodată sigur că auzi ceva foarte vechi sau foarte nou."