Recomandări Înapoi

Régine Crespin - 90 de ani de la naștere, 23 februarie

Publicat: marți, 21 Februarie 2017 , ora 11.20

Régine Crespin, diva franceză a epocii postbelice, a venit pe lume în urmă cu 90 de ani, la Marsilia. În ediția din 23 februarie a rubricii Opera și vedetele ei marcăm această dată aniversară, ascultând-o în arii de Christoph Willibald Gluck și Charles Gounod. Soprana - care ne-a părăsit în 5 iulie 2007, la vârsta de 80 de ani - și-a început studiile muzicale la Nîmes, unde părinții ei dețineau un magazin de pantofi. Un concurs care ar fi echivalentul unor emisiuni ca France got talent din zilele noastre a adus-o la Paris, câștigătoare. Aici Régine a intrat la Conservator, unde a lucrat cu Suzanne Cesbron-Viseur, fostă studentă a Paulinei Viardot-Garcia - Régine devenind, astfel, continuatoarea unei splendide tradiții. Debutul a fost la Reims, în 1949, cu Charlotte din Werther, cântăreața adăugând apoi repertoriului său roluri ca Elsa din Lohengrin, Desdemona din Otello, Tosca, Santuzza din Cavalleria rusticana, Marguerite - atât în Faust-ul lui Berlioz, cât și în cel al lui Gounod. La început de carieră a cântat și Mozart. Unul dintre rolurile cu care iubitorii de operă o asociază pe Régine Crespin este Mareșala din Cavalerul rozelor, partitură straussiană cântată prima dată la Glyndebourne în 1959. În plus ea a fost o mare interpretă wagneriană, dând viață unor personaje ca Sieglinde, Kundry sau Brünnhilde.

În afara scenei, Régine Crespin era o femme fatale, cucerind pe toată lumea cu șarmul și feminitatea ei, inspirând siguranță și expirând rotocoale de fum de țigară... Talentul ei vocal și scenic a sedus întreaga lume, iar vraja prezenței sale a lăsat impresii puternice și în generațiile ce i-au urmat - printre fanii ei se numără Rufus Wainwright, renumit cântăreț și compozitor din lumea muzicii pop, în același timp un fin cunoscător al lumii operei. Rufus a compus o operă - Prima Donna (pe care ați putut-o urmări și la Radio România Muzical la Opera în interpretări de referință) ce o aduce în prim-plan pe Régine Crespin.

Artista a colaborat cu toate marile teatre de operă din lume, ultima apariție fiind în Dama de pică a lui Ceaikovski, în rolul Contesei, pe care îl cântase prima dată la San Francisco în 1987 și prin intermediul căruia și-a luat rămas bun de la scena de operă, la Paris, doi ani mai târziu. S-a dedicat apoi unei cariere pedagogice, predând la Conservatorul din Paris și susținând un curs despre opera franceză la San Francisco. În lupta sa împotriva cancerului Régine Crespin a apelat la medicina alternativă și spiritualitate, scriind în autobiografia ei că trebuie să "privești înăuntru pentru a găsi răspunsul."


Irina Cristina Vasilescu