ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Interviuri Înapoi

RadiRo 2018 - Interviu cu dirijorul Robert Trevino

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 16 Noiembrie 2018 , ora 13.50

Dirijorul Robert Trevino va conduce concertele Orchestrei Radiodifuziunii MDR în cadrul Festivalului RADIRO, pe 19 și 20 noiembrie.


Americanul Robert Trevino suține concertele de luni, 19 noiembrie 2018, și marți, 20 noiembie 2018, în Festivalul RadiRo, un eveniment a cărui idee de constituire nu are echivalent în lume, la ora actuală. Din debutul interviului am aflat că, dacă România îi este deocamdată străină, nu același lucru poate să spună despre români.

"Este prima oară când vin în România și sunt foarte încântat de asta. Cu românii, în genere, mi-am intersectat drumul adesea. În școală, la Chicago, am avut mulți colegi de origine română, unii dintre ei îmi sunt prieteni buni și acum. Muzical, de asemenea, am colaborat cu români instrumentiști extraordinari. Evident că îi cunosc arta lui Sergiu Celibidache, am lucrat cu dirijorul Lawrence Foster, un specialist în muzica lui George Enescu. La rându-mi, sunt în plin proces de învățare și aprofundare a creației enesciene.

Conceptul acestui festival este absolut singular, dedicat unui tip de ansamblu orchestral proiectat, inițial, exclusiv pentru înregistrări radio. Orchestrele acestea, la începuturile lor, aveau o foarte scăzută vizibilitate, fiind urmărite în sălile de concerte de un public de doar două sute de persoane, să spunem. Lucrurile au evoluat enorm în ultimul secol. Orchestrele simfonice de radio sunt acum egalele celorlalte ansambluri orchestrale, având la dispoziție săli mari de concert, o viziune repertorială elaborată și, în plus față de celelalte, beneficiile suportului media, concertele lor fiind preluate în direct și ascultate de milioane de oameni. Toate aceste aspecte implică o modalitate specială de organizare muzicală. Caracteristica repertorială a orchestrei de radio este dată de diversitate, suntem obligați, prin menirea noastră, să facem cunoscute publicului lucrări cât mai diferite. De aceea, spre exemplu, nu putem relua în stagiuni teme foarte cunoscute, pe care alte orchestre le cântă în mod frecvent. Mă pot gândi acum la Simfonia a VII a de Beethoven ori la Simfonia a II a a lui Schumann. Or evenimentele de tipul festivalului RadiRo ne oferă această șansă. Urcăm pe aceeași scenă cu ansambluri similare, încercând să oferim cea mai bună imagine a noastră în repertoriul mare."


La București, Robert Trevino dirijază două programe foarte atractive.

"Toate cele patru lucrări pe care le dirijez de la pupitrul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Leipzig, în cele două concerte de la București, sunt opusuri pe care le iubesc, opusuri extraordinare. Leipzigul este un oraș foarte interesant, gândind doar din perspectiva ultimului secol, îndeosebi după divizarea Germaniei, urmarea celui de-al Doilea Război Mondial. Leipzigul a întreținut o legătură mult mai strânsă cu cultura rusă, în comparație, spre exemplu, cu Frankfurt-ul. Cumva aici, muzical vorbind, stilul rusesc este mai accesibil. Numele lui Sergei Prokofiev, mai înainte de orice compozitorul universal, uneori criticat, știți bine, pentru că părea mai mult european decât rus, se așază foarte firesc în programele de concert de la Leipzig. În concertul de luni, îl avem pe Gustav Mahler care a lucrat o vreme în orașul german, a dirijat Orchestra Gewandhaus, dar a fost și directorul Operei din oraș timp de doi ani de zile. Legătura lui Mahler cu Leipzigul a fost foarte puternică, iar Simfonia a V a a avut mereu succes aici, muzicienii orchestrei fiind foarte atașați de creația lui. Max Bruch, cântat tot luni seara, a fost și este extrem de cunoscut în toată Germania, opusul concertistic nr. 1 intrând în repertoriului tradițional al tuturor orchestrelor de aici. Richard Strauss, pe de altă parte, cel care închide programul de marți seara, a alimentat și el o relație specială cu orchestrele și muzicienii Leipzigului. Așadar, în concertele noastre din RadiRo, aducem patru creatori, patru perioade, mai mult sau mai puțin diferite, reflectate în patru aspecte ale personalității artistice ale ansamblului MDR Simfonie Orchester."


Cu dirijorul Robert Trevino am discutat săptămâna trecută, între două concerte la Moscova și Londra, de acolo urma să ajungă la București. Se prezintă, mai înainte de orice, ca un norocos încăpățânat, născut în Texas, într-o familie foarte tânără de mexicani. Tatăl avea doar 18 ani, iar mama 17 când l-au adus pe lume. Niciunul dintre ei nu avea vreo aplecare către muzica clasică, de aceea, îmi spunea Robert Trevino, parcursul său este unul atipic.

"Nu provin dintr-o familie de muzicieni. Prima mea conexiune cu muzica o rețin de pe la 8 ani. Îmi amintesc bine că eram în mașina tatălui meu care asculta radio-ul, schimbând frecvența posturilor. În căutarea pieselor lui Santana, a dat de o muzică fantastică, cea a Recviemului lui Wolfgang Amedeus Mozart. Audiția aceea mi-a exblodat parcă în urechi, am receptat-o ca pe un șoc, un șoc benefic asupra întregului meu sistem interior. A fost momentul de la care am știut clar că vreau să devin muzician, indiferent ce presupunea asta. Ținând cont de situația financiară, nu tocmai fericită, a familiei mele atât de tinere, am început să studiez muzica, târziu, abia pe la 13 ani, înfruntând chiar rezistența părinților mei, care nu vedeau beneficiile unei asemenea alegeri. A fost anevoios drumul, dar ambiția m-a ținut mereu aproape de visul meu. Am muncit din greu și nu m-am mai oprit de atunci. Cu pasiunea și dedicarea mea, oameni excepționali m-au remarcat și au făcut tot posibilul să mă ajute. Câteodată m-au sprijinit o săptămână, altădată ani întregi. Fiecare în parte și-a exercitat influența asupra mea. Pornind cu primul profesor, până la colegii mei cu care lucram zilnic. Și ei mi-au fost dascăli."


Primul dascăl al lui Robert Trevino a fost Charles Hall, profesor de clarinet, dar și dirijor. Maestrul, spune Trevino, și-a pregătit elevul pentru tot ceea ce avea să urmeze într-o viață de artist.

"Am fost norocos să am un prim profesor foarte pragmatic care mi-a împărtășit tot ceea ce aveam nevoie să știu despre această meserie, m-a pus în gardă cu tot ceea ce presupune viața de artist. Cu bune și mai puțin bune. Iar acum, cu cât dirijez mai mult, cu cât devin un dirijor mai bun și mai cunoscut, cu cât conduc orchestre mai bune în programe la fel, beneficiez de condiții superioare, pot spune că sunt și mai fericit de fiecare dată cu muzica pe care o fac, dar și mai nefericit conștientizând câte mai am de asimilat. Nu mi-aș schimba viața de dirijor pentru nimic în lume, chiar dacă asta implică și atâtea neajunsuri, de la faptul că nu am un trai mai așezat, în același oraș, cu familia aproape, înconjurat de copii. Chiar dacă pare un clișeu, eu sunt acum un cetățean al planetei. Iată-mă la București, acum câteva zile eram la Londra, mai înainte la Moscova, din România merg în Spania, apoi în Austria, Germania și Statele Unite ale Americii. Cumva, fiecare dintre aceste locuri reprezintă un "acasă" pentru mine, și asta pentru că nu îmi sunt străine. Abia am așteptat să vin aici, cum vă spuneam, nu am mai fost vreodată în România, dar îmi doream mult să ajung. Sunt convis că împărtășim aceleași aspirații. Vrem să ne trăim viața cu bucurie și demnitate, și dorim să schimbăm lucrurile în bine. Sunt sigur că voi iubi Bucureștiul, în aceeași măsură în care îmi place fiecare loc în care am ajuns până acum."


Robert Trevino este convins că muzica poate schimba lumea, în aceeași măsură în care muzica i-a schimbat lui viața. Are la îndemână capodoperele muzicii universale, orchestrele pe care le conduce, publicul în fața căruia vine și, evident, concertele live.

"Ceea ce e cu adevărat extraordinar pentru mine într-un concert live este faptul că, odată ieșit în fața orchestrei și a publicului, las totul deoparte. Pe scenă nu mai este niciun alt gând în afara muzicii. Uit câteodată să respir, să clipesc, să înghit, să fac gesturi reflexe, în fond. Bine că inima mea bate în continuare. Concentararea este intensă și exclusivă. Acest moment al conexiunii, al înlănțuirii tăcute, pentru că nu comunicăm în cuvinte, ci într-o formă abstractă a muzicii, toate acestea ne aduc împreună. Ne corelăm, așa, în jurul unei idei centrale care presupune intelect, emoție, dar și fizic. Este un moment unic."


Instrumentul său multiplicat până la o sută și dincolo atât, este orchestra, cel mai dificil de stăpânit, cu siguranță.

"E o situație singulară și aici, pentru că dacă te uiți, spre exemplu, doar la o vioară sau la un pian, vei avea în minte un singur instrument care este pus în evidență de o singură persoană. Ca dirijor de orchestră, poți face analogia cu un asemenea unic instrument, spunând că orchestra este vioara ta. Te minți așa, pentru că realitatea este alta. În interiorul orchestrei ai zeci de oameni, de violoniști, violiști, oboiști, flautiști care, fiecare în parte, încearcă să creeze o impresie oferind o idee artistică. Dirijorul trebuie să caute să îi facă pe cei mai mulți, ideal este să-i faci pe toți membrii orchestrei, să respire, să exprime același gând, în același mod, în același moment. Or asta este cu adevărat complicat. În adevăr este o experiență remarcabilă să conectezi atâtea trăiri profunde ale atâtor artiști aflați concomitent pe o scenă, pentru a produce ceea ce iubim cel mai mult, arta căreia ne-am dedicat o viață, muzica."


Robert Trevino vine în această ediție de festival RadioRo, la București, să facă muzică împreună de MDR Simfonieorchester, cu violonista Simone Lamsma, luni seară, și cu Mihai Ritivoiu, marți seara. Colaborări muzicale prezentate în viziunea sa:

"Cazul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Leipzig este cazul tuturor ansamblurilor cu care lucrez. Conceptul fundamental al lucrului meu cu o orchestră este legat de găsirea acelei idei unice care conduce la cea mai bună interpretare a muzicii unui compozitor. Compozitorii sunt Dumenezeul nostru pe scenă. Ai în față o capodeperă pe care trebuie s-o interpretezi. O posibilă cale este să-i faci pe toți să te urmeze către identificarea acelei idei unice, și asta pot s-o fac. Evident că de cele mai multe ori nu ai suficient timp să lucrezi în sensul acesta. Mereu există și alte opinii. O altă cale este aceea prin care caut să creez o atmosferă benefică unei comunicări între muzicieni, pentru că așa se ajunge la o orchestră mai bună.

În privința soliștilor vă spun că nu mai colaborasem cu Mihai Ritivoiu până la repetițiile cu Orchestra Radiodifuziunii, pe care le-am făcut deja la Leipzig. Am descoperit așa un tânăr foarte talentat și un muzician interesant. Cu Simone Lamsma am lucrat de foarte multe ori. O consider una dintre cele mai bune violoniste ale generației mele. Am avut norocul acestor numeroase colaborări, am devenit prieteni buni chiar, odată cu trecerea timpului, relația noastră artistică câștigând în profunzime. Cred că publicul va fi impresionat, pentru că Simone este cu adevărat un muzician de clasă."

Interviu realizat de Corina Rădoi