ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

RadiRo 2018 - Interviu cu dirijorul Moritz Gnann

Bookmark and Share
Publicat: marți, 20 Noiembrie 2018 , ora 15.44

Dirijorul de origine germană Moritz Gnann dirijează Orchestra Filarmonică BBC joi, 22 noiembrie 2018, într-un concert din cadrul Festivalului RadiRo. Muzicianul ne vorbește, în interviul ce urmează, despre colaborarea cu celebra orchestră britanică, începută în urmă cu câteva luni, despre programul concertului de la București, dar și despre câteva personalități muzicale care i-au influențat, în mod direct sau indirect, cariera.


Ne bucurăm să vă avem alături de noi, în Festivalul RadiRo. Cum ați primit această invitație, de a dirija la București?

Am fost foarte fericit pentru că nu am mai fost niciodată în București, în România, de fapt. Sunt încântat că voi cunoaște sala, audiența. Aștept cu nerăbdare să dirijez la București!


Ați debutat alături de Filarmonica BBC în decembrie 2017 și, în urma acestui succes, ați fost invitat să susțineți mai multe concerte împreună. Cum ați descrie această colaborare?

Chiar săptămâna aceasta voi dirija Orchestra Filarmonicii BBC pentru a doua oară, avem un concert la Sala Bridgewater, în Manchester. Trebuie să spun că m-am simțit în largul meu cu această orchestră, în că de prima dată când am dirijat-o. Muzicienii au fost foarte deschiși către ideile pe care le-am avut cu privire la acele partituri. Deci mi-a plăcut foarte mult colaborarea noastră de anul trecut și sunt foarte entuziasmat cu privire la al doilea program pe care îl vom face împreună săptămâna aceasta, dar și la programul pe care îl vom aduce la București.


Iar pentru acest prilej, ați ales un program interesant, cu lucrări de secol XX, în cea mai mare parte. Ce înseamnă fiecare dintre aceste lucrări pentru dumneavoastră și care sunt cele mai dificile provocări pe care le ridică?

Este, într-adevăr, un program interesant și se potrivește foarte bine împlinirii celor 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Prima lucrare pe care o interpretăm este semnată de un compozitor german, Rudi Stephan, care a murit luptând în acest război. Avea numai 28 de ani și era un compozitor extrem de talentat; așteptările cu privire la creația sa erau foarte mari. Nu a avut timp, din păcate, să compună foarte mult, însă piesa pe care o vom interpreta, Muzică pentru orchestră, a demonstrat deja o măiestrie componistică incredibilă. Este, în cea mai mare parte, o muzică tristă; se simte disperarea, dar se întrevede și speranța din timp în timp. Se pot observa foarte multe influențe din muzica lui Hindemith, Bartok, dar rămâne totuși un stil cât se poate de original. În încheierea concertului, vom interpreta Simfonia a IX-a de Șostakovici, care a fost compusă chiar după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, de la care oamenii se așteaptă să fie un fel de simfonie anti-frumos, anti-armonios. Nu este o lucrare victorioasă măreață, solemnă, ci este, mai degrabă, o piesă solară. Este, poate, puțin mai optimistă, pozitivă decât ne-am aștepta să fie. Va lăsa publicul într-o dispoziție mai veselă, față de starea creată de piesa lui Rudi Stephan în deschiderea concertului. Iar între cele două lucrări, vom cânta piesele mai vechi, Concertul pentru violoncel de Haydn și Rapsodia română nr. 2 de Enescu.


Ați mai ascultat sau ați mai dirijat alte muzici de Enescu, în afară de Rapsodia română nr. 2?

Îmi amintesc că i-am ascultat opera, Oedipe, acum foarte mult timp, și părea că are un idiom extrem de diferit față de această a doua Rapsodie Română, care se bazează, în mod evident, pe inspirația din melodiile tradiționale. Îmi pare că Enescu a avut un repertoriu foarte mare de limbaje pe care era capabil să le îmbine în mod strălucit.


La București, veți colabora pentru prima dată cu violoncelistul Andrei Ioniță.

Va fi, într-adevăr, prima dată când vom cânta împreună. Am auzit foarte multe lucruri despre el și aștept cu nerăbdare această colaborare.


Vă invit să vorbim puțin despre cariera dumneavoastră, în general. Ați colaborat foarte mult cu Andris Nelsons, în ultimii ani. Ați spune că v-a influențat într-un anume fel tehnica, stilul, concepția muzicală?

Cred că tehnica și stilul dirijoral sunt lucruri foarte individualizate, întrucât fiecare trebuie să le dezvolte în concordanță cu corpul său, cu proporțiile brațelor, ale degetelor, ale corpului (este diferit în funcție de cum ești, o persoana mai slaba sau mai masivă). La fel e și cu ideile muzicale, trebuie să ți le formezi singur. Desigur că inspirația vine de la foarte mulți artiști extraordinari, dar în final, simt că, în ultimii ani, mi-am dezvoltat un drum prorpiu. Cu toate acestea, Andris Nelsons a fost o figură-cheie în dezvoltarea mea. M-a inspirat, în primul rând, prin faptul că este un muzician atât de onest, care se gândește numai la muzică, fără să fie distras de alte lucruri; trăiește numai pentru muzică și pentru umanitatea acesteia și toate acestea m-au încurajat foarte mult să mă îndrept într-o direcție similară. A fost una dintre cele mai fericite coincidențe din viața mea să cânt la pian pentru Andris Nelsons în Festivalul de la Bayreuth și să rămân, de atunci, în legătură cu el, să îl pot urmări făcând muzică, să învăț repertoriul pe care l-a făcut. A fost un lucru minunat să mă aflu alături de el.


Puteți numi trei alți muzicieni care v-au inspirat cariera într-un mod sau altul?

Sunt foarte mulți pentru că eu încerc întotdeauna să trec prin pereții muzicii, dacă pot spune așa, cu ochii deschiși, să analizez și să observ totul. Sunt câteva nume care îmi trec prin minte. Două dintre ele sunt ale unor dirijori. Primul este dirijorul german Wilhelm Mengelberg, ale cărui înregistrări au fost o reală inspirație pentru mine, iar abordarea lui față de muzică a fost una cu adevărat îndrăzneață, din perspectiva noastră actuală; chiar și când vine vorba despre Bach, unde făcea foarte mult rubato și crea culori interesante, în timp ce noi preferăm acum o abordare mai directă, mai dreaptă. Cel de-al doilea dirijor este tot german, Christian Thielemann. De la acesta am învățat foarte multe lucruri în plan tehnic și în planul stilului interpretării muzicii romantice germane. Apoi, sunt foarte mulți soliști de la care am învățat, ascultându-i. De pildă, pianistul Murray Perahia este o mare inspirație pentru mine când vine vorba de Beethoven, de Schumann. De asemenea, din trecut, mai este Clara Haskil; iubesc să îi ascult înregistrările cu Mozart. Cred că este foarte important pentru un dirijor să aibă de-a face și cu muzică solo sau camerală pentru a cerceta cât mai profund un anumit subiect.


Opera ocupă un loc foarte important între prioritățile dumneavoastră. Care ar fi diferențele principale dintre operă și repertoriul simfonic, din perspectiva unui dirijor?

Într-adevăr, le fac pe amândouă, dirijez și operă, și repertoriu simfonic și le iubesc în egală măsură, așa că programul meu este împărțit în două. La prima vedere, pentru un dirijor, cred că pare că este puțin mai dificil să dirijezi operă, pur și simplu pentru că există întotdeauna pericolul ca totul să se destrame. Nu ai numai orchestra, ci ai, deopotrivă, cântăreți pe scenă, ai un cor. Iar cântăreții trebuie să urmărească regia, deci nu se concentrează numai la muzică, trebuie să fie atenți și la cum se mișcă, ce fac pe scenă; uneori trebuie să poarte costume grele, reflectoarele sunt puse deasupra lor. Trebuie să facă atât de multe lucruri în același timp, iar uneori este dificil pentru orchestră să audă cântăreții și viceversa. Este nevoie de dirijor pentru a indica cu precizie unde se află fiecare și, totodată, de a interveni rapid dacă cineva are nevoie de ajutor sau de îndrumare. Deci trebuie să fii tot timpul foarte conștient de ce se întâmplă în acel moment.

În schimb, când dirijezi o lucrare din repertoriul simfonic (să spunem o simfonie clasică), cu o orchestră profesionistă, nu există un pericol atât de mare să se întâmple ceva catastrofal. Atunci muzicienii se pot asculta între ei, uneori știu lucrarea foarte bine, au cântat-o de multe ori. Ceea ce trebuie să faci când dirijezi o lucrare simfonică este să aduci în lumină toate culorile, toate fațetele pe care compozitorul și le-a dorit în acea muzică. În operă, din acest punct de vedere este mai ușor. Muzica este o parte, dar avem, de asemenea, regia, costumele, luminile, lucruri de care publicul se poate bucura. Când dirijezi o simfonie de Beethoven într-o sală de concerte, vei fi doar tu, împreună cu orchestra, deci responsabilitatea muzicală este mai mare când vorbim despre repertoriul simfonic. Așadar, nu aș putea spune care dintre cele două domenii este mai dificil; fiecare are cerinețele sale specifice.


În final, aș vrea să vorbim despre viitor. Cum arată agenda dumneavoastră pentru următoarele câteva luni?

Sunt foarte recunoscător și entuziasmat pentru proiectele care urmează, atât cu orchestre cu care am mai lucrat, cât și prime colaborări. Urmează spectacole de operă în Berlin, cu Janacek - Vulpea cea șireată și Mozart - Flautul fermecat și Nunta lui Figaro. Aștept cu nerăbdare și programele simfonice. Următorul, după BBC, va cuprinde Concertul pentru violoncel de Schumann și Simfonia a V-a de Mendelssohn.

Interviu realizat de Ana Diaconu