Vineri, 23 noiembrie 2018, tânărul dirijor Ben Gernon va conduce Orchestra Filarmonică BBC la Sala Radio, într-un concert din cadrul festivalului RadiRo. Muzicianul britanic, care din actuala stagiune este dirijor principal invitat al prestigioasei orchestre aminite, ne-a oferit un interviu, în care ne-a vorbit despre uimitoarea sa carieră la vârsta de doar 29 de ani, despre proiectele sale și despre concertul pe care îl va susține la București.

Domnule Ben Gernon, sunteți dirijorul principal invitat al Orchestrei Filarmonicii BBC și unul dintre cei mai tineri dirijori care au ocupat posturi de conducere în fruntea orchestrelor britanice importante. Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră? Simțiți vreo presiune sau doar bucurie trăind această minunată experiență?

Am lucrat deja cu această orchestră de câțiva ani. De când mi s-a oferit această poziție, am avut o perioadă excelentă și am lucrat împreună cu orchestra la un repertoriu minunat. Mă simt entuziasmat, dar există și o anumită presiune pentru că am o responsabilitate față de orchestră. Dar am o echipă extraordinară de muzicieni, avem o relație foarte bună. Mă bucur de fiecare clipă.

Când și cum ați realizat că doriți să fiți dirijor?

Am realizat acest lucru probabil în jurul vârstei de 15 ani. Întotdeauna mi-am dorit un post de lider și, în același timp, iubeam muzica. Am avut atunci ocazia de a dirija orchestra școlii în care învățam și mi-a plăcut enorm. Mi s-a părut interesant felul cum, ca dirijor, poți avea o influență majoră asupra sunetului, dinamicii și a interpretării. Am simțit multă bucurie și plăcere dirijând. Atunci mi-am dat seama că vreau să fiu dirijor.

Înainte de a fi dirijor, ați studiat tuba și ați fost membru al Orchestrei Simfonice din Birmingham. V-a ajutat acea experiență, ca interpret la tubă, în munca dumneavostră ca dirijor?

Absolut! Atunci când cânți la tubă, petreci foarte mult timp privind dirijorii, pentru că nu ești ocupat mereu, nu cânți o simfonie întreagă la tubă. Deci am privit dirijori mari. Unul dintre ei este Sakari Oramo, care a avut o mare influență asupra mea. De asemenea, când stai în spatele orchestrei, ai ocazia să vezi toți instrumentiștii cum interacționează unii cu alții și înțelegi din interior cum funcționează orchestra.

Ați studiat cu doi mari dirijori, Sir Colin Davis și Sean Edwards. Ce ați învățat de la fiecare dintre ei și în ce fel v-au influențat?

Sunt doi mari muzicieni și dirijori. Dar, de fapt au fost pentru mine foarte diferiți. Sir Colin Davis era foarte calm și cea mai mare lecție pe care am învățat-o de la el a fost că dacă tratezi orchestra ca pe o pasăre în mâna ta, nu vrei să o strângi prea tare, ci să îi oferi suficient suport încât să fie în siguranță. M-a mai învățat să respir împreună cu muzica și muzicienii și să las tuturor destul spațiu de desfășurare.

Pe de altă parte, pe Sean Edwards o consider regina tehnicii dirijorale, pentru că m-a învățat minunate tehnici pe care le-a preluat din Rusia, acolo unde a activat o perioadă. Deci am avut oportunitatea de a învăța de la ea tehnica artei dirijorale și de la Sir Colin Davis un uimitor sens al filosofiei. Așa că mă simt norocos.

În urmă cu cinci ani ați câștigat PremiulSalzburg Young Conductor's Award. Considerați că este important pentru un tânăr muzician să câștige concursuri? Pe dumneavoastră v-a ajutat acest premiu în lansarea carierei?

Da! Mi-a fost de un imens ajutor. Destinul mi s-a schimbat peste noapte. Am câștigat concursul și, ziua următoare, reprezentanți ai Filarmonicii din Los Angeles m-au sunat și mi-au propus să dirijez orchestra în cadrul programului Dudamel Fellows. Deci, în ceea ce privește expunerea internațională, m-a ajutat foarte mult acest premiu. Nu știu dacă competițiile sunt întotdeauna potrivite pentru toată lumea, dar pentru mine simt că a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat până acum în carieră.

Ați condus deja orchestre prestigioase din Europa și Statele Unite ale Americii. Credeți că există diferențe dintre orchestrele radio și alte ansambluri, în ceea ce privește stilul interpretativ și alegerea repertorială?

Cu o orchestră radio, cred că ai mai multă libertate în ceea ce privește stabilirea programelor. Ai determinare pentru a găsi și programa piese care nu au mai fost interpretate sau partituri care la un moment dat s-au pierdut și pe care le redescoperi. Există diferențe stilistice mari de interpretare între toate orchestrele cu care am lucrat. De exemplu, în Orchestra Simfonică din Chicago partida de alămuri este foarte omogenă, bine șlefuită și oferă sonorități minunate întregii orchestre. Când am lucrat cu Orchestra Filarmonicii Cehe, am observat că suflătorii au un timbru foarte expresiv și coardele aduc un plus de profunzime discursului sonor. Iar Orchestra Filarmonică BBC are un stil convingător și un minunat control al sunetului. Deci, fiecare orchestră este diferită. Dar, ceea ce mă bucură cel mai mult lucrând cu Orchestra BBC este explorarea diferitelor piese și repertorii, pe care, poate nu le-aș alege pentru o altă orchestra simfonică.

Ați înregistrat deja un disc de debut, care cuprinde lucrări de Sir Peter Maxwell Davies. Este muzica contemporană britanică una dintre prioritățile dumneavoastră repertoriale?

Muzica contemporană în general este o prioritate pentru mine. Nu pot spune că promovez doar compozitorii britanici. În ceea ce privește colaborarea mea cu Sir Peter Maxwell Davies, cu adevărat special a fost faptul că atunci el se afla spre sfârșitul vieții, deci pentru mine a fost o oportunitate deosebită de a înregistra câteva dintre cele mai valoroase lucrări ale sale. Acest minunat compozitor a avut o carieră prodigioasă în Marea Britanie și în afara ei, deci a fost un privilegiu și o onoare pentru mine să realizez un memento al creației sale.

Aveți compozitori preferați?

Este o întrebare bună. Îi ador pe Stravinsky, Rahmaninov, Mozart, Beethoven, Brahms și îmi plac operele compuse de Puccini și Verdi. De fapt, îmi place tot - muzica clasică, romantică și tot ce se află între ele.

Simon Webb, managerul general al Orchestra Filarmonice BBC, a vorbit despre pasiunea dumneavostră pentru muzica contemporană, pentru atragerea publicului tânăr și explorarea noilor tehnologii. Cum intenționați să găsiți soluții pentru a aduce tinerii în sala de concert și de a combina muzica și tehnica.

Avem multe proiecte-pilot în acest moment, de exemplu îmbinăm filmul cu muzica. Nu mai este vorba doar despre a interpreta sau a asculta o orchestră. Sunt interesat să stârnesc imaginația și senzațiile, să explorez spații, lumini, proiecții-video împreună cu orchestra. Deci sper să lucrărm mult în această direcție, care cred că este captivantă pentru cei din generația mea. Nu este la modă pentru un tânăr de 20 de ani să meargă la concerte de muzică clasică. Așa că trebuie să facem aceste concerte mai accesibile, abordabile și să creem experiențe noi, pentru ca oamenii să nu se simtă izolați sau temători să vină la concert.

Ați fost vreodată la București până acum?

Nu am mai fost niciodată în România, deci sunt entuziasmat.

În concertul pe care îl veți susține la Sala Radio, solist va fi tânărul violinist maghiar Kristóf Baráti. Din câte știu, ați mai colaborat cu el.

Da, așa este. Am mai interpretat împreună chiar piesa pe care o vom prezenta și la București, Concertul nr. 2 de Bela Bartok. Este un violonist minunat, mânuiește extraordinar instrumentul său, are un control tehnic total. Și, de asemenea, este un spirit aventuros. Într-un concert, nu știi niciodată în ce direcție se va duce și îmi place mult acest lucru. Îmi place felul electrizant în care face muzică.

Vă rog să ne vorbiți despre programul pe care îl veți prezenta în cadrul festivalului RadiRo. Este vorba despre două lucrări dificile compuse în prima parte a secolului trecut - Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră de Bartok și Simfonia a II-a de Rahmaninov. Cum intenționați să abordați stilistic acest program?

Bartok este un compozitor foarte solicitant, complex în plan ritmic și tonal. Ca dirijor, provocarea cea mare este să mă asigur că totul este absolut perfect din punct de vedere tehnic, de asemenea să las muzica să respire. Știind stilul interpretativ al solistului Kristof Barati, cred că va fi un concert însuflețit și vibrant.

În ceea ce privește Simfonia a II-a de Rahmaninov, îmi amintesc prima dată când am ascultat partea a III-a Adagio. Mi-a venit să plâng pentru că mi s-a părut atât de frumoasă... Am fost profund emoționat. Pentru mine, această piesă este dificilă în sensul că are o dimensiune considerabilă, este lungă. Și îmi pare rău puțin pentru Rahmaninov deoarece, încă din timpul vieții lui, muzicienii cântau o versiune scurtată a lucrării, de aproximativ 35 de minute, în loc de cea integrală care durează o oră. Cred că în acest fel îl subminau pe Rahmaninov, pentru că simțul compozitorului privind structura, frazarea, armonia și dezvoltarea tematică este foarte puternic. Va trebui să găsim o interpretare plină de culoare, cu momente de reflecție, dar și de vigoare sau măreție, momente în care parcă vezi soarele răsărind la orizont. Sper că acest concert va fi un extraordinar roller-coaster emoțional.