Acum: 10.00
Arpeggio • Interpreții Festivalului Enescu și alte...surprize.
Urmează: 11.55
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 11.59
Promo RRM • Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

 


Se întâmplă la Radio România

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 |

Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic - 'Capitularea' și 'Tigrul și leoaica' de Constantin Venerus Popa

Publicat: vineri, 7 Aprilie 2017 , ora 10.38
 
Bookmark and Share

Capitularea se va difuza miercuri, 12 aprilie, iar Tigrul și leoaica - joi, 13 aprilie, la ora 23:05, la Radio România Actualități.

Spectacolele se înscriu în seria producțiilor radiofonice dedicate evenimentelor din Primul Război Mondial și implicării Familiei Regale a României în împrejurările istorice ale acelor vremuri, continuând fapte prezentate în două montări anterioare: Dureroasa neutralitate și Vara Marelui Război de Constantin Venerus Popa, producții lansate în decembrie 2014, în anul împlinirii unui secol de la declanșarea Marelui Război, purtând aceeași semnătură regizorală a lui Gavriil Pinte.

Momente de încleștare politică, strategii militare și diplomatice, figuri istorice renumite ale României și ale lumii sunt prezente și în aceste două spectacole radiofonice emoționante: Capitularea și Tigrul și leoaica de Constantin Venerus Popa. Ideea conștiinței naționale, admirația pentru personalitățile istorice care au dominat o perioadă încărcată de dramatism și de jertfe, răzbat dintr-o alcătuire dramatică sinceră, expresivă, echilibrată, căutând să confere unor adevărate legende ale istoriei viață concretă, sensibilă, elocventă. Scenariile parcurg o perioadă semnificativă din istoria României, de la începutul anului 1918, an plin de schimbări dramatice, căci țara era secătuită de luptele și distrugerile războiului, continuând cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și mergând până în primăvara lui 1919, când au loc evenimente importante, în contextul istoriei noastre moderne, remarcabile acțiuni diplomatice, rezolvări ale unor însemnate probleme de politică externă.

Scenariul Capitularea, mărturisește autorul Constantin Venerus Popa, "este centrat pe momentul dureros al capitulării României, în primăvara anului 1918, în fața Puterilor Centrale. Capitularea a fost consecința multor cauze, nefericit împletite și ajunse la culminație la începutul anului 1918. România era secătuită de energii, cu teritoriul ocupat în cea mai mare parte, cu armata aproape inexistentă, prost echipată, demoralizată și măcinată de epidemia de tifos. În fața condițiilor teribil de dure puse de Puterile Centrale, România s-a văzut nevoită să încheie acest armistițiu, de fapt o veritabilă capitulare, plină de amputări teritoriale, de despăgubiri uriașe, de angajamente la concesiuni păguboase, dar care, din fericire, nu au fost niciodată aduse la îndeplinire. Actul capitulării nu a fost niciodată semnat de Regele Ferdinand, ca atare nu a avut efecte juridice".

Pe lângă problematica istorică, Tigrul și leoaica ne oferă și un tablou animat al presei românești și internaționale, din primele decenii ale secolului al XIX-lea, căci faptele sunt evocate în cadrul unei conferințe de presă, alternanța de planuri fiind extrem de sugestivă, iar discuțiile fiind dominate de figura fascinantă a Reginei Maria, de o abilitate politică și de o subtilitate, dublate de o sublimă dăruire pentru cauza României. Scenariul, declară Constantin Venerus Popa, "tratează un moment mai puțin cunoscut al istoriei noastre, anume vizita făcută de Regina Maria în Franța și Anglia în primăvara anului 1919, având drept scop schimbarea atitudinii aliaților față de România. Piesa se bazează pe documente din jurnalele Reginei Maria, din memoriile unor contemporani, din biografiile extrem de amănunțite ale Reginei, publicate de-a lungul timpului. Periplul Reginei Maria în cele două țări, conversația-șoc avută cu marele Georges Clemenceau, întâlnirile cu cele mai diverse medii culturale și politice ale marilor țări învingătoare și imaginea pur și simplu superbă a Reginei Maria au determinat în final schimbarea atitudinii aliaților, atât de refractari în fața doleanțelor unui stat care-și dăduse cu prisosință jertfa la picioarele Marii Victorii".

Regizorul Gavriil Pinte a știut să lumineze înțelesurile celor două texte dramatice, să creeze momente de intensă teatralitate, o realitate umană cuprinzătoare, ai cărei protagoniști sunt personalități de seamă ale României, precum Regele Ferdinand I și Regina Maria, Mareșalul Averescu, Take Ionescu, Ionel Brătianu, alături de alte figuri complexe, reprezentative pentru istoria acelor ani.

Acuratețea expresiei radiofonice provine, fără îndoială, și din știința dozei exacte, ce caracterizează nuanțata viziune regizorală. Spectacolele radiofonice Capitularea și Tigrul și leoaica de Constantin Venerus Popa, în regia lui Gavriil Pinte, pun în circulație documente istorice autentice, au sobrietate și emoție, iar actorii ni-i apropie pe acești eroi ai istoriei, într-un fel simplu și cald, ajutându-ne să le percepem umanitatea, sentimentele patriotice și spiritualitatea profundă.

Coloana sonoră este alcătuită cu atenție la succesiunea de planuri și la spațiul în care se petrece acțiunea, fie că este vorba de sala unui Consiliu de Coroană, de încăperile în care se poartă discuții politice private ori de zgomotoasa ambianță a unei conferințe de presă. Muzica însoțește dialogurile, asemeni unui comentariu impresionant, capabil să creeze culoare, intensitate și emoție.

Spectacolele radiofonice Capitularea și Tigrul și leoaica de Constantin Venerus Popa, în regia lui Gavriil Pinte, vor putea fi audiate, în avanpremieră, luni, 10 aprilie, de la ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din București.

În distribuție: Constantin Codrescu, Delia Nartea, Dan Aștilean, Dan Condurache, Mircea Constantinescu, Cristian Iacob, Mircea Rusu, Mihai Dinvale, Valentin Teodosiu, Niculae Urs, Florin Dobrovici, Ștefan Velniciuc, Mihai Constantin, Adrian Păduraru, Gavril Pătru, Vasile Toma, Ion Chelaru, Mihai Gruia Sandu, Radu Bînzaru, Tomi Cristin, Zoltan Octavian Butuc, Ana Maria Bălescu, Dan Codreanu, Alexandru Ștefănescu. Regia de montaj: Florin Bădic și Radu Verdeș. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor și coordonator de proiect: Domnica Țundrea.