ACUM:
20.30
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Evenimentele săptămânii Înapoi

Portret de compozitor: Viorel Munteanu-75

Bookmark and Share
Publicat: marți, 23 Aprilie 2019 , ora 14.31

Îi spunem "La mulți ani!" unui mare muzician român care a îmbinat tradiția folclorică cu sursa bizantină dar și cu elemente specifice secolului nostru

Emisiunea Sunete Contemporane de luni, 6 mai, de la ora 23.30 îl va avea ca invitat pe compozitorul Viorel Munteanu, un muzician de mare valoare, un simbol al artei componistice a secolului trecut, un autor deosebit de activ chiar și în prezent.

Distincțiile pe care le-a obținut în ultimii ani, atestă în primul rând calitatea lucrărilor sale dar și însușirile umane ale acestui muzician.

Iată dedicația din momentul în care Viorel Munteanu a primit medalia "Meritul Cultural Clasa I" în anul 2004: "În semn de apreciere a talentului deosebit care a dus la realizarea unor lucrări componistice de mare valoare, pentru promovarea muzicii românești pe plan internațional, pentru contribuțiile remarcabile la critica muzicală de specialitate."

Viorel Munteanu a primit și titlul "Profesorul Universitar al Anului 2009", de asemenea numeroase elogieri din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Lucrările sale, care acoperă toate genurile muzicale, s-au cântat în peste 450 de concerte, în festivaluri naționale sau în diverse alte țări europene, chiar și în SUA.

Viorel Munteanu a fost șef al secției muzicale la Studioul din Iași al Radioteleviziunii Române (1982-1985, 1990-1991), șef al catedrei de Compoziție-Dirijat (1993-1995), decan al Facultății de Compoziție, Muzicologie, Dirijat, Pedagogie muzicală și Teatru de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași (1995-1996, 2000-2004), rector al Universității de Arte "George Enescu" din Iași ( 2004-2008 și 2008-2012 a doua legislatură), director al Editurii Artes a Universității de Arte din Iași (1998-2004), membru în Colegiul de Redacție al Studioului de Radio Iași (din 1991), al Revistei "Consemnări Culturale" editată de Filiala Iași a Academiei Române (din 2003) și al revistei "Artă și Educație Artistică" editată la Bălți in Republica Moldova.

Ca decan și rector, Viorel Munteanu a inițiat, coordonat și impulsionat activități menite să asigure o tot mai temeinică și înaltă profesionalitate procesului de formare a viitorilor muzicieni și artiști prin concursurile naționale de interpretare, creație și muzicologie, prin activități de perfecționare la masterat și doctorat, a inițiat și coordonat activități de afirmare a Universității de Arte "George Enescu" cum ar fi programul "Interart" în țară dar și peste hotare, prin schimburi de programe artistice susținute de studenți și cadre didactice, prin conferințe și dezbateri cu caracter estetic.

În creație, "interesul pentru tradiția folclorică sau de sursă bizantină se împletește armonios cu elementele specifice unor sintaxe din secolul nostru, rezultatul fiind o muzică de expresie lirică, născută din mișcarea polifonică a vocilor și sugestivele contraste timbrale, din tensiunea provocată adesea de raportul dintre structurile melodice și ritmice tonifiante și complexele armonice de tip eterofonic sau atonal". (UCMR)

Iată și câteva gânduri ale lui Iosif Sava despre acest muzician: "Viorel Munteanu este unul dintre cei care aduce în Iașul secular, semnele unei noi școli componistice, perfect particularizate în peisajul contemporan. Ancorat în pământul Moldovei, sorbind puteri din manuscrisele Putnei, el surprinde pe portative încărcate de știință, rigoare constructivă, căutare novatoare, toate miresmele Moldovei".

Laura Ana Mânzat