Puţini compozitori din secolul trecut au ştiut să scrie atât de frumos, elegant şi inspirat, precum a făcut-o Radu Paladi: muzician complet (compozitor, pianist, dirijor, profesor), a cărui operă cucereşte prin uimitoarea ei simplitate şi nobleţe, prin sinceritatea ei dezarmantă…

90 de ani se împlinesc de la naşterea regretatului maestru care ne-a însoţit, nu o dată, în traseul Polifoniilor, prin lucrările sale. Îl sărbătorim chiar în ziua aniversării, 16 ianuarie, propunându-vă câteva pagini reprezentative:

- Cvartetul de coarde în do minor (1955) - impresionant prin expresivitatea muzicii şi perfecţiunea realizării, mult admirat, bunăoară, de colegul de breaslă şi prietenul Pascal Bentoiu;

- Concertul pentru pian şi orchestră (1989) - adevărată bijuterie a genului, stârnind, ca şi cvartetul, entuziasmul publicului şi al specialiştilor deopotrivă (printre cei "cuceriţi" numărându-se, de pildă, un alt compozitor de seamă, dintr-o generaţie mai recentă, Dan Dediu, autorul unei însufleţite cronici de concert dedicate aproape în întregime acestei lucrări); am optat pentru versiunea interpretativă cu autorul însuşi aflat la pian…

- încântătoarele poeme corale "De ce nu-mi vii?" (1989) şi "Atât de fragedă" (1992) pe versuri de Mihai Eminescu, "Dimineaţa" (1993) pe versuri George Coşbuc şi "Noapte de vară" (1993) pe versuri de Vasile Alecsandri.

În prefaţa medalionului Radu Paladi, selecţia Polifoniilor oferă două "rarităţi" ale repertoriului universal: Partita a VII-a în do minor de Heinrich Ignaz Franz von Biber, boemianul stabilit la Salzburg, înnobilat de Leopold I al Austriei, şi Simfonia a II-a op. 57 în Si bemol major de Vincent d`Indy - remarcabilă realizare a romantismului francez, considerată una dintre cele mai originale contribuţii după "Fantastica" lui Berlioz.