ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Allegro Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.50 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Evenimentele săptămânii Înapoi

Pianistul Lang Lang - Interpretul zilei, în 14 iunie 2018

Bookmark and Share
Publicat: luni, 11 Iunie 2018 , ora 12.55

36 de ani împlinește, în 14 iunie, pianistul chinez Lang Lang - un prilej bun de a-l asculta pe celebrul artist, la Radio România Muzical. Pianist cu o carieră spectaculoasă, Lang Lang a început drumul său artistic la Shenyang, în China, acolo unde a studiat pianul de la vârsta de doar trei ani. După doi ani a câștigat deja premiul I la Concursul de pian din orașul natal și a susținut primul recital. În 1991 a intrat la Conservatorul din Beijing și a câștigat Premiul I la Concursul Ceaikovski destinat tinerilor muzicieni. Succesele au continuat apară pentru Lang Lang care, la vârsta de doar 13 ani, a susținut un recital în Sala de concerte Beijing, interpretând integrala studiilor de Frédéric Chopin. Apoi, artistul a părăsit țara natală pentru a studia la Institutul Curtis de Muzică din Philadelphia, acolo unde s-a pregătit cu legendarul pianist Gary Graffman. Un moment decisiv pentru cariera lui Lang Lang s-a ivit atunci când a fost invitat să concerteze împreună cu Orchestra Simfonică din Chicago dirijată de Christoph Eschenbach, înlocuindu-l pe pianistul Andre Watts în Concertul nr. 1 de Ceaikovski. Ovaționat de public și de critici, Lang Lang a devenit dintr-o dată o super-vedetă, un pianist de senzație aclamat pe cele mai faimoase scene de concert. De atunci a evoluat în compania unor ansambluri renumite ca Filarmonicile din Berlin sau Viena și majoritatea orchestrelor simfonice din Statele Unite ale Americii, colaborând cu dirijorii Sir Simon Rattle, Gustavo Dudamel și Daniel Barenboim. Una dintre cele mai vizionate prestații ale sale a avut loc în urmă cu 10 ani, în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Dar, pe lângă concertele de anvergură cu succes la publicul larg, pianistul susține cu regularitate recitaluri pentru copii, în școli, considerând că muzica poate fi un bun mijloc de comunicare. În anul 2008 el a înființat "Fundația Internațională de Muzică Lang Lang" având ca scop promovarea tinerilor pianiști talentați, o instituție care a primit premiul special Echo Klassik în anul 2015.

Artist complet și versatil, care abordează cu ușurință muzică din stiluri diferite, Lang Lang este un interpret pasionat de repertoriul romantic și în special de creația lui Frédéric Chopin, nu mai puțin de cinci dintre discurile sale fiind dedicate muzicii compozitorului polonez. În cel mai recent interviu oferit unei publicații britanice, pianistul chinez spunea: "Am început să cânt Chopin la o vârstă foarte fragedă și întotdeauna am simțit o vibrație caldă și încântătoare interpretând muzica sa. Pot spune că m-am pregătit toată viața pentru această muzică". Într-adevăr, impetuozitatea creației lui Frédéric Chopin se potrivește cu spiritul rebel și exuberant al pianistului Lang Lang, punând în evidență calitățile sale muzicale excepționale. Acestea au fost recompensate în anul 2013 cu un premiu Echo Klassik pentru discul "Chopin Album". Din creația lui Frédéric Chopin veți putea asculta, în interpretarea lui Lang Lang, Concertul nr. 1 op. 11 în mi minor înregistrat împreună cu Orchestra Filarmonicii din Viena și cu dirijorul Zubin Mehta. Tot în programul emisiunii Interpretul zilei vom include și o imprimare cu Sonata nr. 60 în Do major de Joseph Haydn.

Așadar, nu ratați întâlnirea cu pianistul Lang Lang joi, 14 iunie 2018, în cadrul emisiunii Interpretul zilei, între orele 12.00-13.00 și în reluare noaptea, de la ora 23.30, doar la Radio România Muzical.

Larisa Clempuș