ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Agenda de concert Înapoi

Pentru prima oară în România: 'Messa di Gloria' de Rossini, la Sala Radio

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 6 Noiembrie 2019 , ora 12.13

ROSSINI, un geniu al operei italiene, a semnat nu mai puțin de 39 de creații lirice - ca Bărbierul din Sevilla sau Cenușăreasa - la 12 ani compunea prima sa operă și la 18 ani asista la prima reprezentație a unei creații semnate de el. Pe lângă operele care l-au făcut celebru, Rossini a creat și câteva partituri de muzică sacră.

Miercuri, 13 noiembrie (19.00), la Sala Radio, Orchestra de Cameră Radio prezintă, pentru prima oară în România, Messa di Gloria de Rossini, sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK, apreciat pentru abordarea repertoriului monumental de acest gen. În 2015, acesta a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume - Carnegie Hall, New York - cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli cu Recviemul lui Mozart.

Compusă de Rossini în perioada când se bucura de un mare succes grație operelor sale, Messa di Gloria a fost interpretată pentru prima oară în 1820, în biserica San Ferdinando din Napoli. Concertul de la Sala Radio cuprinde și uverturi și arii celebre semnate de genialul MOZART, din opere ca Nunta lui Figaro sau Cosi fan tutte.

Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de Ciprian Țuțu. Invitați speciali ai serii vor fi și soliștii vocali ELENA MONTI (soprană), ANTONELA BÂRNAT (mezzosoprană), JUAN DE DIOS MATEOS (tenor), STEFAN von KORCH (tenor) și CĂTĂLIN TOROPOC (bas).