ACUM:
14.00
Concertele lumii
Primite prin intermediul Uniunii Europene de Radio.
Urmează: 16.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 16.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Evenimentele săptămânii Înapoi

Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze la Sala Gasteig, în direct la Radio România Muzical

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 8 Martie 2019 , ora 10.54

În anul 2013, dirijorul de origine letonă Mariss Jansons a obținut mai multe distincții importante: premiul "Ernst von Siemens" din partea Academiei de Arte Bavareze, Medalia de Onoare pentru merite deosebite din partea orașului Sankt Petersburg, Crucea de Merit cu Stea din partea Germaniei și a fost desemnat Cavaler al ordinului "Leul Olandez", un titlu nobiliar acordat pentru prima dată de regele Willem I al Olandei în anul 1815 și dedicat marilor personalități cu activitate de o viață din toate domeniile științei sau culturii, chiar și din armată.

Mariss Jansons ne propune pentru seara de vineri, 15 martie, Uvertura op. 9 "Carnavalul Roman" de Hector Berlioz urmată de două lucrări în care orga va fi în centrul atentiei, Concertul în sol minor pentru orgă, timpani și orchestră de coarde de Francis Poulenc și Simfonia a III-a op. 78 în do minor "cu orgă" de Camille Saint-Saëns.

Invitata Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Bavareze va fi Iveta Apkalna. Ea s-a pregătit mai întâi în țara sa natală, Letonia, apoi a plecat la Londra pentru a studia pianul la Guildhall School of Music and Drama, iar începând cu anul 2000 s-a dedicat instrumentului său preferat, avându-l maestru pe Ludger Lohmann la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Stuttgart. Iveta Apkalna este o solistă constantă a Orchestrei "Kremerata Baltica" și din 2016 a obținut postul de titulară la orgă în faimosul ansamblu Elbphilharmonie din Hamburg.

Un concert al măreției, condus de Mariss Jansons pe care îl veți putea urmări în transmisiune directă de la Centrul Cultural Gasteig din München, deschis în 1985 și care adăpostește mai multe instituții germane de cultură: Orchestra Filarmonicii din München, Conservatorul Richard Strauss, Universitatea Populară și Librăria Municipală.

Laura Ana Mânzat