Evenimentele săptămânii Înapoi

Orchestra Română de Tineret la 'Concertele RRM' din 25 iunie, ora 19.30

Publicat: luni, 24 Iunie 2019 , ora 14.42

Un eveniment al stagiunii 2018-2019 a fost Concertul din 11 mai al Orchestrei Române de Tineret conduse de Cristian Mandeal, susținut pe scena Ateneului Român; concert precedat în aceeași zi, de o repetiție generală cu public, sub genericul "Clasic e fantastic", "fantastică" fiind și performanța tinerilor interpreți seara, în cadrul concertului propriu-zis, în program figurând două lucrări monumentale: Concertul op. 104 în si minor pentru violoncel și orchestră de Antonin Dvorak, cu Ștefan Cazacu - solist, cea de-a doua partitură din program fiind tulburătoarea Simfonie a V-a în re minor de Dmitri Șostakovici.

Așadar, prima lucrare - Concertul de Dvorak - l-a avut solist pe tânărul violoncelist Ștefan Cazacu. La cei 25 de ani ai săi este deja un interpret de primă mărime, confirmând, prin fiecare apariție a sa pe scena de concert, excepționalele calități care i-au adus importante premii naționale și internaționale, și care transformă interpretările sale în adevărate evenimente. Remarcăm sunetul său amplu, consistent, frumos timbrat; de asemenea, tehnica sclipitoare, deloc ostentativă, intonația sigură și capacitatea rară de a menține concentrată atenția publicului printr-un cânt emoționant, convingător.

În partea a doua, Orchestra Română de Tineret a interpretat, sub bagheta lui Cristian Mandeal, Simfonia a V-a în re minor de Dmitri Șostakovici. Înființată în vara anului 2008, la inițiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret și-a câștigat până acum o excelentă reputație națională și internațională, reunind tineri interpreți cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani a căror riguroasă selecție, realizată în plan național, incluzând și tineri muzicieni din Republica Moldova, îi asigură un nivel corespunzător celor mai înalte exigențe.

Orchestra Română de Tineret concertează în mod frecvent la Ateneul Român, la Sala Radio sau în alte importante săli de concert din țară, adăugând apariții de succes și pe scene din străinătate, la Strasbourg, Roma, Berlin sau în alte centre culturale europene, anul acesta traseul de concerte al Ansamblului incluzând și Statele Unite ale Americii.

Din anul înființării, orchestra este pregătită și condusă de Cristian Mandeal - nume consacrat al artei dirijorale românești, a cărui experiență vastă și măiestrie își pun amprenta asupra performanțelor acestui ansamblu.

Concertele Radio România Muzical, marți 25 iunie 2019, ora 19.30


Sorina Bobeico